TOAMNĂ…

Despletit-o , strânge-ți părul,

Nu-l mai flutura în vânt,

Lasă frunza să se-așeze

Covor cald peste pământ.

Adună-l tot laolaltă

Și-mpleteste-l în cosițe,

Ca la curțile domnești

Mândrele noastre domnițe.

Ele își puneau o floare

La ureche, să dea bine,

Tu, să-ți pui că ai de unde,

Struguri prinși într-un ciorchine.

Oi fi tu, toamnă, bogată,

Însă dezgolești pădurea

Și-alungi păsările toate.

Cum să nu mă pierd cu firea?

Cum să nu m-apuc să număr

Câte toamne au trecut,

Câtă frunză, câtă brumă

Peste mine au căzut?

Cum să nu mă întristez

Pentru frunza care moare?

Să nu las să pice-n ploaie

O lacrimă care doare?

Și să nu oftez adânc

După anii ce-au trecut?

Am ajuns în toamna vieții.

Eu sunt om, tu, timp tăcut …

BINE AI VENIT …

De ceva vreme s-a-mbrăcat

Natura iar în toamnă.

Privind-o lung, i-am zis zâmbind:

-Bine-ai venit acasă, Doamnă!

A mai trecut un an de zile

Dar tot frumoasă de nespus,

Iar de bogată, n-am cuvinte,

De toate-n poală ne-ai adus.

Și ce miresme răspândești

Când trupu-ți unduiești ușor,

De mere, prune și gutui,

În dansul tău amețitor.

Mă uit la chipul tău blajin

Să-ți văd sprîncenele brumate,

Dar încă negre au rămas,

Iar ochii, două nestemate.

Nici buzele nu ți-au pălit,

Sunt încă roșii -fragă,

Tu nu cumva întinerești,

Cu timpul, Toamnă, dragă?

În părul tău s-au așezat

Puține frunze arămii.

La cât de cald e peste sat

Nici nu credeam c-ai să mai vii.

-Nu te-mbăta cu apă rece!…

Îmi zise Toamna zâmbitoare:

De când ne știm, n-ai învățat

Că am o fire schimbătoare?

Flori Bungete