Aflând (de la radio) rezultatul dictatului de la Viena, mii de clujeni ies în stradă, scandând: ,,Niciun petic de pământ!”, ,,Vrem să murim apărându-ne fruntariile, onoarea şi demnitatea naţională!”, ,,Ardealul să nu fie ciuntit!”, ,,Jos trădătorii!”.
Seara, manifestanţii au expediat la Bucureşti o telegramă cu următorul conţinut: ,,Ardealul întreg, înfăţişat prin miile de fii ai săi, adunaţi în capitala sa, Cluj, trimite pe această cale celor ce pentru moment deţin destinele ţării expresiunea voinţei sale nestrămutate de a respinge cu ultima hotărâre dictatul de la Viena, care vrea să dea Ardealul Ungariei. Nu primim nicio hotărâre care vrea să răşluiască moştenirea sfântă a înaintaşilor noştri. Ori de unde şi ori de la cine ar veni, vom apăra Ardealul cu ultima energie. Cerem război şi facem răspunzători pe cei de la Bucureşti, care prezidează acum evenimentele. Să plece de la conducere autorii crimei de la Viena şi să vie în fruntea ţării un guvern de rezistenţă naţională care să răzbune pământul nostru sfânt”.
La Bucureşti, deşi nu se proclamă oficial doliu naţional, teatrele şi cinematografele îşi încetează temporar activitatea. Revoltaţi, mulţi cetăţeni cer Ministerului de Interne să interzică spectacolele oficiale şi chiar petrecerile familiale, solicitarea fiind aprobată şi extinsă timp de trei zile pe întreg teritoriul ţării.
La statuia lui Mihai Viteazul şi la domiciliul lui Iuliu Maniu, manifestanţii scandează: ,,Nu dăm Ardealul!” şi cântă ,,Pe-al nostru steag!”, ,,Deşteaptă-te române!”. Sever Bocu cere şi afirmă: ,,Toată ţara trebuie să fie în picioare… Poporul român nu poate fi dezonorat. A fost destul ruşinea care am suferit-o că fără vărsare de sânge am dat Basarabia”.
La Dej, cetățenii orașului și un grup de studenți veniți de la Cluj și-au exprimat hotărârea de a lupta cu arma în mână pentru apărarea țării și au cerut ,,formarea unui guvern de rezistență națională pentru apărarea Ardealului”.
La Orăștie, locuitorii s-au adunat în fața Catedralei ortodoxe și au cântat ,,Deșteaptă-te române!”, ,,Pe-al nostru steag!”, după care au manifestat pe străzile orașului strigând: ,,Vrem Ardealul!”, ,,Nu dăm nimic!”.
Populaţia judeţului Caraş-Severin primeşte ,,cu durere în suflet pierderea Ardealului de Nord, locuit de fraţi”, dar ,,rămâne calmă şi cu ferma convingere că dreptatea divină este de partea noastră şi o vom obţine cu siguranţă, mai curând sau mai târziu”
Deprimaţi sunt şi cetăţenii judeţului Bacău, iar cei din Prahova se tem ,,că vom mai fi nevoiţi să mai facem sacrificii”
În Brăila, dictatul de la Viena ,,a aruncat doliu în sufletele tuturor românilor şi n-am auzit – consemna o dare de seamă – care să nu blesteme şi să nu înjure pe acei care nu ştiu să facă dreptate, ci lucrează numai în interes propriu”.
La întrunirea care a avut loc la rezidenţa Ţinutul Someş se spun ,,cuvinte grele” la adresa armatei şi a ,,răgăţenilor”.
Biroul Statistic Militar Cluj: ,,Consternarea și tristețea a cuprins întreaga suflare românească, iar în urma confirmării cedării nordului Transilvaniei populația este indignată și revoltată contra celor ce au semnat sentința de arbitraj”.
Liviu Rebreanu consemnează în Jurnal: ,,S-a consumat şi ciopârţirea Ardealului. Locurile mele natale nu mai sunt în România. Vom merge iar cu paşaport acasă… Azi noapte, după ce am auzit la Radio Budapesta rezultatul arbitrajului, am lăcrimat singur în nesimţire şi m-am zvârcolit până dimineaţă S-au spulberat visurile şi toate speranţele. De-abia acum au observat conducătorii noştri cât suntem de singuri în mijlocul atâtor duşmani”.
În Consiliul de Coroană din noaptea de 30 spre 31 august, Nicolae Iorga declară: ,,Ceea ce se întâmplă acum este numai biruința unei clase stăpânitoare din Ungaria, e biruința grofilor, care au cerut regiunea Clujului, unde aveau moșii și mari averi; avem a face cu o clasă socială bogată, dibace, care a știut a întrebuința o contingență europeană trecătoare. Formularea pentru mine este aceasta: o clasă socială aparținând trecutului, care n-are niciun viitor, a putut să câștige, întrebuințând un moment, care este supus la toate întâmplările viitoare, a vrut să ne despoaie de o parte din țară… Îndată ce se va reveni la o stare de lucruri cât de constituțională, cum a fost înainte, stăpânii aceștia, care prin vicleșug s-au strecurat, vor întâlni rezistența poporului românesc și aceasta face mult mai mult decât tot ce am fost în stare sau n-am fost în stare să facem cu armata noastră… În ceea ce privește Ardealul, n-are dreptul să dispună nimeni afară de poporul românesc din Ardeal”.
Cu acelaşi prilej, Iuliu Maniu afirmă şi el: ,,Este o zi tristă, dureroasă și este foarte greu să ne stăpânim nervii și să nu-i lăsăm copleșiți de durerea care ne cuprinde… Aceste continue cedări, fără o lovitură de sabie, fără o picătură de sânge, este o adâncă știrbire a demnității și puterii statului român. Nici într-un caz n-ar fi trebuit să se admită acest lucru. Orice argument, orice motiv de practicitate momentană trebuia să fie trecut în fața onoarei naționale, înaintea mândriei naționale și în fața considerației că trebuie să avem o tradiție mare și puternică… Cedarea Basarabiei, fără niciun fel de rezistență, a fost o profundă greșeală ale cărei urmări le suferim astăzi. Trebuia cu orice preț și cu orice sacrificii, chiar cu sacrificiul de a suferi înfrângeri, să rezistăm… Niciodată nu vom recunoaște o hotărâre, oricine ar aduce-o, care ar stabili o rupere a Ardealului sau a unei părți a lui la patria-mumă… Eu cred că nu trebuie să luăm la cunoștință arbitrajul făcut la Viena. Eu am fost contra tratativelor și am spus: dacă este în Europa o forță superioară, lipsită de conștiință de drept și de dreptate și lipsită de cunoștința datelor istorice și cu puterea sabiei vrea să hotărască asupra poporului românesc, apoi să hotărască cu sabia și să spună: sabia este în mâna mea și eu tai harta României. Și apoi atunci, firește, noi vom ști că ceea ce desface sabia, sabia va putea vreodată reface… Dar ca noi, în orice formă, să ne supunem la o hotărâre care vine asupra capului nostru, fără niciun fel de rezistență, găsesc că este o profundă greșeală”.
Florin Ștefănescu Goangă, rectorul Universității din Cluj: ,,Cunoașteți cu toții strigătoarea nedreptate ce s-a făcut poporului român prin sentința arbitrară de la Viena. Această sentință ne-a sfâșiat inima de durere și ne-a umplut sufletul de revoltă, căci ea a nesocotit drepturile cele mai sfinte ale națiunii române, câștigate prin sforțări și sacrificii seculare. O sentință atât de nedreaptă poate fi acceptată în împrejurări politice foarte grele de un guvern trecător, dar ea nu va fi niciodată acceptată de națiunea română care este permanentă și pe deplin conștientă atât de drepturile ei sacre, cât și de marea injustiție care i s-a făcut”.
Colonelul Grigore Bălan: ,,De când am aflat dureroasa veste stau încremenit de durere și mintea mea nu poate să perceapă această groaznică tragedie care a lovit scumpa noastră țară. În calitate de comandant, durerea mea este și mai mare când văd jalea din sufletele încremenite în spasmele durerii ale ostașilor mei dragi pe care îi am sub comandă. Peste tot o durere mută pe care nu ai puterea s-o alini, deoarece toate vorbele, oricât de meșteșugite ar fi nu pot decât să provoace pâraie de lacrimi și scrâșniri de dinți”.
Comandantul Gărzii naționale a Partidului Națiunii: ,,Țăranii, bătrâni și tineri, extrem de îndurerați și cu lacrimi în ochi, nu le vine să creadă cele întâmplate, adăugând că mai bine mureau cu toții decât să se supună unei măsuri atât de nedrepte, lăsând în mâinile asupritorilor de ieri peste un milion de frați de-ai noștri. M-au mișcat până la lacrimi cuvintele unui bătrân de peste 70 de ani, cu părul alb, care, plângând ca un copil, spunea: Domnule colonel, se vor scula morții din morminte și ne vor blestema că am dat dușmanului nostru de veacuri ceea ce este al nostru și s-a făcut prin atâtea jertfe”.
Sintetizând starea de spirit a populației din Banat și Ardeal, comandantul Gărzii Partidului Națiuni din județul Timiș informează autoritățile de la București: ,,Țăranii de acolo spun: Cum? Noii nu avem un rege? Nu avem o armată în stare să lupte, să ne apere țara? Atunci de ce ne-a spus Majestatea Sa Regele că nu vom da nicio brazdă din pământul românesc și că-l vom apăra până la ultimul om? De ce mai ținem armata? De ce ne-am luat de la gura noastră și am dat bucuroși pentru înzestrarea ei? Pe cine am vrut să speriem de-am ținut concentrată toată lumea atâta amar de vreme ca la urmă să dăm din țară, bucată cu bucată, fără să tragem un glonte cel puțin? Dacă dinainte era hotărât să ne lăsăm sfârtecați să ni se fi spus de la început ca să știm ce trebuie să facem! De acum nu mai credem nici în armată, nici în Dumnezeu, căci și El ne-a părăsit! Nu vrem să mai auzim de frații noștri din Vechiul Regat pe care nu-i mai credem frați, ci trădători și vânzători, căci ne-au dat de bunăvoie pe mâna ungurilor, călăii noștri de totdeauna! Asta este dragostea de frate? De ce nu ne-a întrebat Majestatea Sa și pe noi? Nu a avut încredere în noi? Noi atât am așteptat: ordinul regelui nostru și am fi fost în stare să rupem cu dinții pe unguri! De ce a lăsat ca Ardealul nostru, care a ținut ca la Dumnezeu din ceruri la Regele României, să fie ciopârțit și frații noștri, cu care împreună am îndurat secole de-a rândul jugul unguresc, să fie lăsați pe mâna ungurilor? Atunci mai bine se lăsa întreg Ardealul și atunci știam una, că trebuie noi ardelenii să ne apărăm pământul și libertatea fără ajutorul fraților din Vechiul Regat! Chiar dacă vreodată s-ar întoarce vremurile și s-ar răsturna orânduirile de azi, noi ardelenii nu mai vrem să știm de frații noștri răgățeni, care atunci când aveam mai mare nevoie de sprijinul lor ne-au lăsat pradă ungurilor! Atunci vom rămâne noi cu noi, așa cum am fost și în trecut și vom ști cum trebuie să ne apărăm pământul nostru și libertatea noastră pentru care au știut să moară atâția martiri scumpi ai Ardealului! Cu durere în suflet am constatat că azi țăranul ardelean nu mai crede nici în conducătorii lui, nici în noi intelectualii și spune, cu pumnul strâns: «»Frații noștri din Regat, domnii de la București ne-au trădat și ne-au vândut ungurilor! Armata nostră este nevrednică și nu vom mai da un leu pentru înzestrarea ei, căci nu este bună de nimic!».
Dezamăgit, autorul raportului continua: ,,E dureros de adevărat ceea ce sunt silit și dator față de conștiința mea să vă aduc la cunoștință, dar nu pot schimba nimic. Pe lângă dezastrul dezmembrării țării urmează dezastrul sufletesc, neîncrederea poporului ardelean în conducătorii săi și revolta lui față de frații din Vechiul Regat pe care el îi crede principalii vinovați pentru nenorocirile care s-au abătut fără răgaz asupra lui. Teritorii pierdute se mai pot recuceri, dar odată săpată prăpastia între Vechiul Regat și Ardeal cu greu se va mai înlătura”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu