Se întâmplă oricui să spună că s-a înșelat în privința unei persoane. Nu te arăți așa cum ești decât celor care te fac să te simți acasă. Deschizi ușa aceea care de obicei e zăvorâtă și te lași privit drept în inimă. Te-arăți dezgolit și simplu. UȘOR. Plutești. Îți dezvălui aripile. Și se întâmplă, deseori, ca ochii celuilalt să obosească și să uite că au privit în tine. Să îți povestescă inima celorlalți. Să îți pună aripile pe tapet și să le bată în cui. Nu e om care să nu fi fost pironit și uitat.
Cu ușa ferecată te reconstruiești și spui răspicat că acasă ești doar tu. Îți promiți că nu te vei mai lăsa privit. Ești GREU.
Cauți, din nou, o fereastră pentru acasă. O lumină care să te readucă spre tine.
Cineva, la un moment, va ști să îți rămână. Să nu te dea mai departe. Să te păstreze în buzunarul de la piept.
Există oameni care îți rămân. Există oameni care nu pironesc și nu uită. Iar căutarea lor nu trebuie să se oprească.
Caută-i.
Despre asta e vorba.
Despre căutare.
Despre întrebări.
Despre sens.
Despre oameni.
Acasă…

IULIA ROȘOIU