Nu vreau în niciun caz să fac apologia perioadei comuniste sau să fiu nostalgic după acea perioadă. Iubesc atât de de mult democrația și libertatea, de orice fel, încât nu mi-aș dori niciodată întoarcerea la acele vremuri triste. Făcând această introducere, pentru a nu fi înțeles greșit, încerc să fac o comparație între “Epoca de aur” și perioada postdecembristă. În perioada dictaturii comuniste tot ce se planifica, se și construia, în timpul planificat, la parametrii stabiliți, de multe ori chiar înainte de termen. Era o continuitate între inaugurarea primei cărămizi, primei cazmale în pământ și finalizarea obiectivului.
După 1989 lucrurile s-au schimbat total. A început “marea privatizare” care s-a dovedit a fi “marea demolare”. Presa devenita brusc “occidentală și democrată”, înfiera cu mânie proletară, construcțiile megalomanice ale lui Ceaușescu, precum Casa Poporului și altele. Cineva spunea în ‘90 despre Casa Poporului/Palatul Parlamentului, că ar fi “muzeul rușinii naționale”. Erau aceiași jurnaliști, care, cu câțiva ani înainte, omagiau “mărețele realizări”.
Aproape toți am fost de acord cu aceste critici, așteptându-ne ca acum să înceapă construirea unor obiective utile și bine gândite. Dar după 30 de ani de construcție “bine gândită și planificată”, vedem că aproape nimic din ce se inaugurează cu mare fast, nu se finalizează deloc sau cu mari întârzieri și costuri suplimentare.
Parcă suntem loviți de blestemul Meșterului Manole, ce construim azi se dărâmă mâine. Oare ce Ană ar trebui zidită la temelia acestor edificii, pentru a le consolida?
Totdeauna dam vina pe “greaua moștenire” a trecutului și vinovăția predecesorilor.
La schimbarea unei societăți/orânduiri, pentru a exista o continuitate, nu trebuie negat totul și pornit de la zero. Normal ar fi să fie păstrate lucrurile bune, corectat erorile, schimbat mentalitatea și mers înainte, fără a privi prea mult înapoi.
Dar noi am luat de la comuniști doar festivismul, inaugurările mărețe și mai ales, “tăierile de pamblici”.
Oare este un blestem pe poporul ăsta, să nu poată construi nimic serios, fără minciună, hoție, înșelăciune?
La noi totul se transformă în ură și dezbinare; de la religie, obiceiuri, tradiții, etnie, orientare sexuală, până la politică.
Mă întreb eu, nu cumva de la politică și politicieni pornește totul?

Col.(r) PAUL GHEORGHE NECULA