După crearea României Mari în 1918, s-au evidențiat şi şi-au desfășurat activitatea o serie de reprezentanți de seamă ai Poliţiei Dâmboviţene, activitatea acestora devenind deosebit de intensă şi constând, printre altele, în lupta cu contrabanda de ţiţei şi sabotarea conductelor de petrol, remarcându-se astfel, comisarii Oprişan Teofil (1921), Gheorghe Victor Daniel (1924) şi Vasile Georgian (1926). În primul rând, aceştia au reuşit să apere bunurile Societăţii Petrolifere Internaţionale Române de hoţii de petrol.
O importantă activitate a poliţiştilor din perioada interbelică a fost reprezentată şi de identificarea elementelor legionare, sau chiar lupta efectivă cu aceştia, aşa cum reiese dintr-un memoriu semnat de comisarul Gavrilă Munteanu din 20 noiembrie 1943, el însuşi coordonând acţiunile contra legionarilor, în urma asasinării foştilor prim-miniştri I. G. Duca în 1933 si Armand Călinescu în 1939. Datorită aportului unor agenţi speciali, poliţia Siguranţei a reuşit ţinerea unei evidenţe precise a elementelor legionare de pe teritoriul judeţului Dâmboviţa, evitându-se cu succes producerea oricărui eveniment tragic de natură să destabilizeze ordinea publică din judeţ. Amintim aici activitatea comisarilor şi sub-comisarilor de Poliţie din perioada 1918-1938, Comşa Gheorghe, Şerbănescu Ion, Smadu Dumitru, Munteanu Gavrilă, Dumitrache V. Ilie, Hitou Nicolae, Mihailov Gheorghe, Mutiu Ilie, Teodorescu Nicolae, Tudorache Tudor, Niculescu Constantin, Alexandrescu Vasile, Tudor Stelian, Vrabie Dumitru, Elisevici Gheorghe şi Safta Constantin. Şefii Poliţiei județului Dâmbovița în perioada interbelică au înţeles că un poliţist îngrijit şi bine pregătit poate să facă faţă celor mai grele sarcini şi poate menţine un moral ridicat în rândul populaţiei, crescând încrederea acesteia în instituţia Poliţienească.
Un prim nume de referinţă din cadrul Poliţiei Dâmboviţene în perioada interbelică, este cel al comisarului Tudorache Tudor Grigore, născut la 26 aprilie 1887 în localitatea Corbii Mari, judeţul Vlaşca. Până să ajungă în judeţul Dâmboviţa, Tudorache Tudor a fost subcomisar clasa a II-a începând cu 1920, în cadrul serviciului de siguranţă Cluj, iar un an mai târziu devenea subcomisar clasa I, la Serviciul de Siguranţă Deva şi gara Simeria. Începând din anul 1923 este avansat comisar clasa I, Tudorache Tudor desfăşurându-şi activitatea până în ianuarie 1928, la Serviciul de siguranţă Deva şi gară Simeria, Poliţia Câmpulung şi Poliţia oraşului Brad. Începând din 1928, Tudor Tudorache devine comisar de siguranţă clasa a II-a, fiind numit şeful poliţiei de frontieră Otlaca.
După doi ani petrecuţi în cadrul poliţiei oraşului Piteşti între 1933-1935, la 11 iunie 1935 a fost numit şeful Poliţiei din Costeşti-Gară în calitate de comisar ajutor. Anterior el fusese acuzat că îl lovise pe şeful de staţie C.F.R. La 4 iunie 1937 comisia Poliţienească a decis că Tudorache Tudor era nevinovat şi că aşa era felul lui de a aplica legea, căci şeful de staţie, în cârdăşie cu alţi nelegiuiţi, furau din vagoanele de marfă, astfel încât, Tudor Tudorache a fost avansat în grad pentru merite şi loialitate faţă de lege.
Ulterior, a fost transferat la Titu-Gară în locul comisarului ajutor I. Georgescu, care dovedise incompetenţă repetată la locul de muncă. Activitatea comisarului Tudor Tudorache la Poliţia din orașul Titu-Gară a fost una remarcabilă, cu implicaţii imediate în rândul infractorilor: furturile din buzunare au scăzut semnificativ, iar siguranţa mărfurilor a sporit, la fel şi cea a călătorilor. Tudorache Tudor era genul de poliţist curios din fire şi loial legii, care nu a suportat niciodată minciuna şi hoţia, fiind cunoscut drept unul dintre cei mai agresivi şefi de Poliţie dâmboviţeni.
Superiorii săi cunoşteau agresivitatea acestuia, dar ştiau că este de multe ori justificată. Comisarul Tudorache Tudor, avea un stil aparte de a interoga suspecţii, folosea violenţa verbală şi fizică impunându-se în cele din urmă. În comparaţie cu sub-comisarul Safta Constantin, care era mai diplomat, mai calm şi mai deschis, comisarul Tudorache Tudor era foarte concentrat asupra infractorilor mici. La 14 decembrie 1938 a fost pensionat pe caz de boală.
Un alt important nume de referinţă din cadrul Poliţiei Dâmboviţene în perioada interbelică, a fost indiscutabil comisarul Safta Constantin Nicolae, născut la 8 februarie 1887 în localitatea Văcăreşti. Iniţial, acesta a lucrat ca jandarm rural în judeţul Teleorman până la 1 februarie 1919, după care, la 8 iulie 1919, acesta a fost numit comisar clasa a III-a la Poliţia din Cetatea Albă. Pentru neglijenţă în serviciu, Safta Constantin a fost taxat la 29 noiembrie 1919, cu pierderea salariului pe 10 zile, fiind transferat ulterior la Poliţia capitalei unde a activat între anii 1924-1925. La 1 aprilie 1926 a fost numit sub-comisar clasa a II-a, iar la 20 februarie 1929, Safta Constantin este avansat sub-comisar clasa I.
Prin decizia ministerială cu numărul 15809, din 11 martie 1929, Safta a fost trimis la Titu-Gară pentru a rezolva problema hoţilor din buzunare. Începând din 1926, sub-comisarul Safta Constantin a activat în cadrul Poliţiei judiciare Târgovişte, unde a lucrat cu mici întreruperi până în anul 1938. Trimiterea acestuia la postul de Poliţie Titu-Gară, s-a datorat calităţilor sale de a descoperi delincvenţii. La 31 august 1931 a fost acuzat pe nedrept de arestare ilegală a persoanei Elisabeta Ungureanu din Târgovişte, iar, contrar acestor fapte, ulterior, la 4 februarie 1933, a fost numit şeful Poliţiei de Siguranţă Generală din cadrul Poliţiei oraşului Târgovişte, pentru ca începând cu 10 iulie 1933, să i se acorde dreptul de a instrumenta activitatea Societăţii de Radiotelefonie Dâmboviţa.
Activitatea sa a fost energică, fiind ulterior avansat în grad şi mutat ca şef de Poliţie la Hârşova.
Un alt poliţist de marcă al Poliţiei interbelice dâmboviţene, a fost sub-comisarul Gheorghe Gheorghe. Născut la 12 aprilie 1896 în comuna Dragodana, județul Dâmbovița, acesta a ajuns să activeze ca sub-comisar în oraşul Târgovişte, făcându-se cunoscut drept un agil vânător de delincvenţi locali. Acesta cunoştea foarte bine periferiile oraşului Târgovişte. La 30 mai 1921 a fost numit în funcţia de sub-comisar clasa a III-a, iar la 21 iunie 1927 în cea de sub-comisar clasa a II-a. A lucrat la circa 5 periferie din cadrul Poliţiei oraşului Târgovişte, unde, datorită relaţiilor sale din această zonă, l-au dus în cele din urmă la o stare de epuizare, fiind dat afară din Poliţie pentru mită în anul 1929. Acesta devenise foarte violent fiind acuzat chiar de lovirea superiorilor.
Smadu Dumitru a activat în funcţia de comisar în oraşul Târgovişte între anii 1933-1934 și a făcut parte din cadrul biroului Poliţiei administrative, distingându-se prin acţiunile sale de descoperire a infractorilor de drept comun. Un episod reprezentativ a fost acela din noaptea de 15 iulie 1934, atunci când Smadu Dumitru, împreună cu o patrulă de noapte, a reuşit în urma unei supravegheri de o săptămână să prindă o bandă de spărgători de locuinţe. Aceştia speriaseră cetăţenii din centrul oraşului prin numărul mare de spargeri. El a fost decorat şi recompensat de municipalitate, întrucât hoţii spărseseră anterior case ale unor persoane importante din judeţ iar bunurile lor au fost recuperate.
Dacă Smadu Dumitru se orientase către anihilarea spărgătorilor, comisarul Şerbănescu Ion (comisar la Poliţia judiciară Târgovişte între anii 1934-1935) devine pionier în ceea ce priveşte depistarea traficului de substanţe stupefiante. Această problemă era nouă în România şi venise pe filieră engleză. În principiu produsele pe bază de opiu erau căutate, împreună cu medicamente cu efecte asemănătoare drogurilor, principala cale de pătrundere a acestora în oraşul Târgovişte, fiind bineînţeles aceea dinspre Bucureşti. Prin operaţiuni de supraveghere, dar şi prin controale stricte, comisarul Şerbănescu a reuşit să prindă în decurs de 12 luni, 3 traficanţi cu greutate din judeţ, drept care, acesta poate fi considerat unul dintre cele mai colorate personaje din istoria Poliţiei Târgoviştene, deoarece el nu a urmărit numai spărgătorii de case, hoţii sau criminalii, ci şi traficanţii de droguri ce veniseră odată cu afaceriştii englezi în Dâmboviţa.
O altă figură de prestigiu din cadrul Poliţiei dâmboviţene a fost cea a lui Munteanu Gavrilă. Născut la 7 noiembrie 1896 în comuna Bălăbăneşti, judeţul Tutova, acesta a avansat treptat, începând activitatea în Basarabia şi până la numirea sa în cele din urmă în judeţul Dâmboviţa. Gavrilă Munteanu s-a aflat în vâltoarea luptelor din primul război mondial, fiind citat pe Ordinul de zi din 5 august 1917 al Diviziei II Cavalerie şi decorat cu „Crucea comemorativă a răsboiului 1916-1919, cu bareta Mărăşeşti”.
La 1 august 1921 a fost numit sub-comisar clasa I în oraşul Tighina, iar la 1 aprilie 1926 comisar clasa a III-a în oraşul Bârlad. În anul 1930 a avansat în funcţia de comisar clasa a II-a, pe când se afla la Poliţia oraşului Bârlad, iar până în anul 1933 se va perinda ca şef de Poliţie între Chestura Tighina şi Poliţia Bârlad, pentru ca în aprilie 1934 să ajungă la conducerea Biroului administrativ şi Biroul Siguranţei al Chesturei Poliţiei Oraşului Bălţi. De remarcat este activitatea pe care a depus-o comisarul Munteanu Gavrilă în timpul inundaţiilor din 1933, pe când se afla la Poliţia Bârlad, în urma căreia a fost decorat cu medalia „Bărbăţie şi credinţă” clasa I.
La 5 august 1936, comisarul Munteanu Gavrilă a fost numit în funcţia de şef al Biroului administrativ, judiciar şi de Siguranţă generală a Poliţiei oraşului Târgovişte, unde, în noua postură, va fi avansat în iunie 1940 în funcţia de comisar clasa I. În iulie 1942, a primit a doua gradaţie, devenind comisar de Poliţie cu două gradaţii, fiind poate unul dintre cele mai importante nume ale Poliţiei interbelice dâmboviţene. Comisarul Munteanu Gavrilă a condus biroul administrativ al Poliţiei oraşului Târgovişte până în anul 1948, cand s-a pensionat pe caz de boală.
În anul 1936 comisarul de Poliţie judiciară Mutiu Ilie devine unul dintre cei mai înverşunaţi inamici ai traficului ilegal de orice natură. Un aspect important al activităţii acestui comisar a fost controlul strict impus asupra prostituatelor din judeţ. Existaseră plângeri prealabile din partea societăţii religioase dâmboviţene cu privire la pericolul sanitar reprezentat de activitatea acestor femei.
Comisarul Mutiu Ilie a întreprins acţiuni de control la periferia oraşului Târgovişte, încercând mai ales rezolvarea problemei bolilor cu transmitere sexuală ce se răspândiseră foarte mult în judeţ, reuşind astfel să impună un control strict al regimului prostituatelor. Cartierele mărginaşe oraşului erau ticsite de cuiburi de prostituate. Poliţia cunoştea acest fenomen şi încerca să combată acest aspect prin toate mijloacele mai ales că multe dintre prostituate erau minore. Astfel Mutiu Ilie care se ocupa de prostituţie încerca mai ales rezolvarea problemei bolilor cu transmitere sexuală ce se răspândiseră foarte mult în judeţ.
În anul 1937, regăsim în judeţul Dâmboviţa activitatea comisarilor de Poliţie, cum ar fi Nicolae Teodorescu, în cadrul Poliţiei oraşului Pucioasa (1937-1942), iar la Târgovişte, Dumitru Vrabie, care împreună cu colegii săi de la Poliţia Judiciară şi a Siguranţei Generale, Tudor Stelian, Elisevici Gheorghe şi Mihailov Gheorghe, crease o echipă redutabilă de luptă împotriva infractorilor de pe raza judeţului Dâmboviţa.
În general, acestea au fost nume rezonante din cadrul Poliţiei dâmboviţene în perioada interbelică, care au imprimat instituţiei de ordine, profesionalism şi seriozitate, în ciuda tuturor lipsurilor materiale.
Surse:
-Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Poliția orașului Târgoviște, Dosare personale;
-Cornel Mărculescu, Comisari de referinţă ai poliţiei judeţului Dâmboviţa din perioada interbelică, în „Curier. Revistă de cultură şi bibliologie”, An XXI, Nr. 1(41), Editura Bibliotheca, Târgovişte, mai, 2015.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
