S-a născut la 25 august/7 septembrie 1902 în București, ca fiu al lui Nicolae Cioculescu, și al Constanței (născută Milloteanu). Tatăl său a fost inginer în Centrala Ministerului de Finanțe, iar mama profesoară.
În 1912, Șerban Cioculescu a rămas orfan de mamă, iar în 1914 și de tată, fiind crescut de bunicul său matern, dr. Milloteanu din Turnu Severin. Așa se explică și faptul că a urmat Liceul Teoretic Traian din Turnu Severin, pe care l-a absolvit în 1920, în același an înscriindu-se la Facultatea de Litere și Filozofie a Universității din București, specialitatea limba și literatura franceză (1920-1923).
După examenele de capacitate din primăvara anului 1924, sesiunea București, a fost numit profesor titular de limba franceză la gimnaziul din Găești, cu începere de la 1 septembrie 1924. Întemeiat cu trei ani înainte, prin stăruința profesorului de română Ștefan Popescu, gimnaziul găeștean era condus la acea oră de profesorul ardelean I. Nanu. „Localul  – își amintea Șerban Cioculescu în 1972 – nu departe de gară, către cartierul sărăcimii, cu numele atât de expresiv, Vaideiasa, era făcut din mai multe clădiri, pe o porțiune vastă de pământ”.

Chiriaș de luni dimineața până vineri seara, timp în care preda câte patru ore dimineața, la clasele bugetare, și câte patru ore, seara, la clasele extrabugetare, Șerban Cioculescu revenea sâmbăta la București, cu un abonament gratuit pe căile ferate, obținut din partea comitetului școlar local. Deși nouă, școala beneficia, își amintește Șerban Cioculescu, de „un corp didactic ales”. Astfel, alături de Alois Gabor, șef de promoție la secția de limba germană a Facultății de Litere și Filozofie, la Școala de la Găești, au mai predat în acea perioadă alți doi viitori profesori universitari, Grigore Florescu și Gheorghe Ștefan, ambii proveniți din școala română de la Roma de sub conducerea savantului Vasile Pârvan. Printre elevii, în rândul cărora Șerban Cioculescu pare a fi trezit în chip deosebit interesul pentru limba franceză, s-au numărat viitorul critic literar M. Ilovici și poetul Aurel Iordache.

La 13 februarie 1926, s-a căsătorit la Găești (copia certificatului de căsătorie se află în Registrul Stării Civile din Arhiva Primăriei Găești, județul Dâmbovița) cu Maria G. Iovițoiu (1902-1988), licențiată în litere a Facultății de Litere și Filozofie a Universității din București, care și-a început cariera didactică tot la Găești, începând cu anul școlar 1928-1929, ca profesoară de Limba Franceză. Sprijinit de profesorul Constantin Rădulescu Motru, prieten al tatălui său, Șerban Cioculescu a obținut în cele din urmă o bursă în Franța, unde a frecventat cursurile de filologie romanică, între noiembrie 1926 – martie 1928, la Sorbona și École Pratique des Hautes Etudes. Întors în țară, Șerban Cioculescu și-a reînceput activitatea pedagogică la Găești. Un amănunt mai puțin cunoscut este faptul că Șerban Cioculescu a fost membru în organizația locală Găești a Partidului Național Țărănesc între anii 1928-1938, dar și membru în cadrul organizației județene a P.N.Ț.

În anul 1926, în învățământul din orașul Găești s-a transferat și Vladimir Streinu (pseudonim al lui Nicolae Iordache, născut la 23 mai 1902, în localitatea Teiu, județul Argeș, ca fiu al lui Ștefan și Leanca Iordache), cu care Șerban Cioculescu se cunoștea încă din toamna anului 1920, când amândoi au intrat în anul I al Facultății de filozofie și litere din București. Cei doi buni prieteni, au pus împreună temeliile revistei lunare de literatură și știință „Kalende” la 10 noiembrie 1928 (deoarece revista Sburătorul, coordonată de Eugen Lovinescu și unde Vladimir Streinu fusese redactor între anii 1926-1927, își încetase activitatea), din al cărui comitet de redacție mai faceau parte Pompiliu Constantinescu și Tudor Șoimaru, revistă al cărui program era să publice „artă pentru artă”, în opoziție cu ceea ce considerau a fi „artă cu tendințe”. După o scurtă călătorie de studii la Nancy, în Franța, pe Vladimir Streinu (1902-1970) îl regăsim din nou în Găești între anii 1929-1937, perioadă în care și-a construit aici o casă, cea în care a fost gândită și realizată revista Kalende, și unde s-a născut Ileana Iordache, singurul său copil. Ca un arc peste timp, pe casa de la Găești a lui Vladimir Streinu, în anul 1992, autoritățile locale, după ce au atribuit numele lui Vladimir Streinu, liceului teoretic, au realizat o placă comemorativă de dreaptă luare și aducere aminte.

În același an 1928, gimnaziul din Găești se transformă în liceu, iar Șerban Cioculescu devine primul director al noii instituții de învățământ. În această nouă postură, a fost nevoit să se mute cu locuința în micul orășel dâmbovițean, iar soția sa Maria, a predat aici limba franceză, în timp ce fiul său, Barbu (născut la 10 august 1927, la Montrouge, Paris), a urmat în Găești prima clasă primară. Începând din anul 1928 și până în 1938, când partidele politice au fost dizolvate, Șerban Cioculescu a fost membru în organizația locală Găești, a Partidului Național Țărănesc și membru în delegația permanentă a Comitetului Județean al P.N.Ț. Dâmbovița.

În anul școlar 1931-1932, Șerban Cioculescu a fost detașat la Școala Superioară de Meserii, după care a revenit la Liceul de Băieți din Găești, unde a mai activat  până în anul 1935, când, a fost obligat să se mute definitiv cu casa și familia la București, deoarece fusese numit profesor la Liceul C.F.R Aurel Vlaicu din București, după care s-a transferat la Colegiul Sfântul Sava. În 1942 a fost numit inspector general pentru învățământul secundar teoretic, calitate în care a funcționat până în 1946, când a fost chemat la Catedra de Literatură Modernă de la Facultatea de Litere și Filozofie din Iași (catedra lui George Călinescu). După al doilea război mondial, în perioada instaurării comunismului, Șerban Cioculescu a fost exclus din Societatea Scriitorilor Români (1946), din corpul universitar la 4 octombrie 1947, din Sindicatul Ziariștilor Profesioniști la 22 octombrie 1947, fiind nevoit să-și deschidă un anticariat pentru a-și câștiga existența (1947-1948), astfel încât, ca urmare a întâlnirilor de aici cu diferiți bibliofili, a intrat în atenția Direcției Generale a Siguranței Statului.

În aceste condiții, a fost reținut în perioada 16 august 1949 – 6 septembrie 1949, însă, în urma cercetărilor întreprinse nu s-a putut demonstra participarea sa la vreo activitate subversivă destinată uneltirii contra securității poporului: „sus-numitul, după desființarea P.N.Ț. nu a mai dus nicio activitate politică în cadrul vreunei organizații, fapt care rezultă atât din declarațiile sale cât și ale celorlalți iar pe de altă parte, nu apare niciun material informativ, că ar fi desfășurat vreo activitate subversivă”. În perioada anilor 1950-1972, Șerban Cioculescu s-a limitat în a publica articole de istorie literară, mai ales după anul 1959 în paginile revistei Glasul Patriei, când „își va lua în serios rolul de a apăra și promova noua literatură și cultură, făcând risipă de epitete și entuziasme”.

În perioada 1963-1965, Șerban Cioculescu a fost reintegrat în învățământul superior ca profesor la Institutul Pedagogic din Pitești, de unde a ajuns la București în 1965, ca șef al catedrei de Limba Română la Universitatea din București, activitate pe care a desfășurat-o aici până la pensionare (1967-1974). În această perioadă, a devenit om de știință emerit în 1969, membru al Senatului universitar, redactor responsabil al volumului III din Istoria Literaturii Române (tratatul Academiei), iar pentru meritele sale a fost decorat cu Ordinul Steaua Republicii, clasa a IV-a (1964), Ordinul Meritul Științific, clasa a II-a (1966) și Ordinul Meritul Cultural, clasa I (1971). A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1966, pentru ca în 1974 să devină membru titular, în această perioadă Șerban Cioculescu îndeplinind și funcția de director general al Bibliotecii Academiei Române. Lui i se datorează și invitarea lui Tudor Arghezi la Găești pentru a susține o conferință, al cărei text de o reală valoare a fost publicat de Șerban Cioculescu în revista Astra din Brașov în anul 1967 (Anul II, nr.5 (12)/1967).

Despre „Aranjuezul” dâmbovițean, academicianul Șerban Cioculescu a avut întotdeauna numai cuvinte de laudă: „Păstrez Găeștilor, nota el în 1972 într-o tabletă, o amintire optimă”. În ceea ce privesc cei 11 ani petrecuți în învățământul găeștean, Șerban Cioculescu își aducea aminte, cu inimitabilu-i spirit coseur, în mod special despre examenele particulare, care stârneau mereu discuții: „…la examenele particulare, predomina indulgența, mai ales față de candidații adulți, care erau nevoiți, spre a fi păstrați în slujbe, să-și treacă examenele de gimnaziu. Ne ieșise vorbe la București, că suntem prea indulgenți la aceste examene, din cauza cererilor numeroase înaintate la minister, pentru aprobarea examenului particular la liceul nostru. Mai ales, erau iritați profesorii de la Pitești și Târgoviște cu mai puțini elevi înscriși în particular”.

Considerat de Camil Petrescu un „coborâtor din Voltaire”, academicianul Șerban Cioculescu a fost foarte bine caracterizat în 1996, de către Marin Sorescu, un alt academician,  aflat în vizită la Găești în calitate de ministru al Culturii: „Ca și Arghezi, nădăjnuiesc să înving prin longevitate, îmi spunea cărturarul într-o zi, cu acel râs de coțofană din Severin, care mănâncă ouăle proaspete ale găinilor din trei județe și două țări…are habotnicia lui Eminescu revizor și vrea ca toți elevii să știe carte…nemțească”.

Surse:

-Sevastia Bălășescu, Contribuții la o biografie critică – Șerban Cioculescu. Opera în periodice, vol. I (1923-1947), București, 1977;

-Marian Popa, Dicționar de literatură română contemporană, Editura Albatros, București, 1977;

-Z. Ornea, Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea, Editura Eminescu, București, 1980;

-George Călinescu, Istoria Literaturii Române, de la origini până în prezent, Editura Minerva, București, 1986;

-Aurel Iordache, Găești – 500. File de monografie, Școala nr. 2 „Dumitru Apostol” Găești, lucrare îngrijită și adăugită de Daniela Olguța Iordache, Pitești, 1998;

-Academia Română, Dicționarul general al Literaturii Române, Editura Univers Enciclopedic, București, 2004.

-Raluca Nicoleta Spiridon, Excluderi profesionale în perioada de instaurare a comunismului: destinul criticului literar Șerban Cioculescu (1902-1988), în „Caietele CNSAS. Revistă semestrială editată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității”, Anul VI, nr. 1-2 (11-12), Editura CNSAS, București, 2014.

Prof.dr. Cornel Mărculescu