Agravarea tensiunilor sociale din Polonia şi apariţia amplelor manifestaţii de protest ale muncitorilor polonezi în a doua parte a lunii august 1980 au sporit tensiunile de la Bucureşti.
Brusc, la 9 septembrie 1980, Nicolae Ceauşescu a anunţat modificarea bugetului de stat pe anul 1980, micşorând cu 2 miliarde de lei suma destinată apărării naţionale şi cu 4 miliarde de lei cheltuielile administrative ale statului, cu scopul de a creşte fondurile destinate îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei.
În martie 1981, generalul Wojciech Jaruzelski a anunţat că Polonia nu mai poate achita ratele şi dobânzile la împrumuturile externe primite în anii anteriori şi a solicitat o reeşalonare a acestora. Pentru a evita apariţia în România a crizei de autoritate, grevelor şi mişcărilor anticomuniste de protest din Polonia, guvernul de la Bucureşti i-a rugat la 3 noiembrie 1981 pe principalii săi creditori externi să accepte o amânare cu până la şase luni a achitării ratelor la împrumuturile primite de statul român – în condiţiile în care băncile occidentale evitau să acorde credite noi autorităţilor române.
Atunci au intervenit şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional. Aceştia au rugat insistent guvernul de la Bucureşti să iniţieze discuţii cu principalii creditori în scopul reeşalonării datoriei externe a ţării, care ajunsese la sfârşitul anului 1981 la 11,4 miliarde de dolari. Nicolae Ceauşescu a acceptat în cele din urmă sfatul respectiv şi, la începutul lunii ianuarie 1982, au sosit la Bucureşti reprezentanţii a nouă bănci occidentale.
Prima rundă de negocieri s-a purtat până la 29 ianuarie 1982 şi s-a ajuns la un acord de principiu privind amânarea cu 18 luni a achitării a 4 miliarde de dolari, această sumă fiind doar o parte din datoria externă a României.
La 28 iulie 1982, negociatorii „Clubului de la Paris” (care reprezentau 15 state creditoare) au acceptat să amâne cu trei ani achitarea a 80% din ratele scadente, neplătite de România în 1981 şi 1982 – circa 400 milioane de dolari (bani primiţi după încheierea unor acorduri de împrumut pe termen mediu şi lung). Potrivit celor convenite, în martie 1983 guvernul român trebuia să achite 20% din suma datoriilor scadente în anul 1981, iar restul sumelor urmau să fie achitate în şapte tranşe bianuale, începând din 1985.
La 7 decembrie 1982, autorităţile române au finalizat negocierile şi cu reprezentanţii unor bănci comerciale şi furnizori comerciali, pentru a reeşalona scadenţele de plată ale României faţă de aceştia (1,7 miliarde de dolari), acceptându-se formula agreată în vara aceluiaşi an de „Clubul de la Paris”.
VA URMA
Dr. PETRE OPRIS
