Generalul Petre Dumitrescu: ,,În această acțiune atât vânătorii de munte, cât și cavaleria s-au întrecut în acte de bravură, de eroism și jertfă, adăugând noi pagini de glorie la activul lor”.
După eliberarea părţii de nord a Bucovinei, generalul Eugen von Schobert a dispus (13 iulie) forțarea Nistrului de către armatele 3 română și 11 germană, care urmau să înainteze, apoi, rapid până la Bug, la nord și sud de Gubnik, pentru ca în cooperare cu Armata 17 germană (care acționa spre Niemirov), și Grupul 1 blindat, să înfrângă forțele sovietice aflate la vest de Nipru.
Armata 3 română, comandată de generalul Petre Dumitrescu, a primit misiunea să forţeze fluviul la Liasevci (cu Corpul de cavalerie) și la Koslov (cu Corpul de munte). Corpul 11 armată german urma să acționeze între Visoca și Moghilev, iar Corpul 30 armată german între Soroca și Bădiceni.
Forma pe care o avea fluviul în sectorul Armatei 3, ca şi terenul de la nord şi est, au permis ca forţarea să se facă simultan pe întregul front, cu efortul la Koslov şi Liasevţi. Luptele au fost îngreunate de terenul desfundat de ploi şi descoperit, Nistrul constituind un obstacol serios, larg de 180 – 200 m, adânc de 4 – 5 metri, cu maluri abrupte şi escarpe, cu curent rapid şi debit mare de apă. La acestea s-a adăugat tăria dispozitivului inamic, format din trei linii fortificate, care includeau 182 cazemate de beton armat (84 în linia întâi), dotate cu armament automat, unele cu tunuri de diferite calibre, instalaţii de aerisire, apă şi electricitate, amplasate în zone minate de teren, cu excelente posibilități de observare, cu numeroase ambrazuri care permiteau trageri directe cu 2 – 3 mitraliere, foarte bine camuflate (acoperite cu construcții diferite: șure, șoproane, case țărănești etc.), precum și de obstacole de sârmă ghimpată și șanțuri de comunicații.
Acțiunea de forțare început în noaptea de 16 spre 17 iulie 1941 cu unitățile Corpului 11 armată german, cu un puternic sprijin de aviație și artilerie, până în seara zilei constituindu-se un cap de pod la nord de Branica și Sadkovski. Divizia 76 infanterie germană din Corpul 30 armată a primit un consistent sprijin din partea Regimentului 11 artilerie român, reușind, după 3 zile de lupte înverșunate, să respingă trupele sovietice și să constituie un alt cap de pod.
Pe frontul Armatei 3 române, Brigada 1 mixtă munte a acţionat de o parte şi de alta a satului Koslov, cu efortul pe direcţia Koslov – Honikovţi, iar Brigada 4 mixtă munte, între colonia Vişnievo şi Ojevo. Acţiunea de forţare a început la 17 iulie 1941, ora 3.45, sub focul dens al artileriei proprii, care a încercat să neutralizeze cazematele inamice de pe malul opus al fluviului, foarte bine camuflate.
Cu toate greutăţile întâmpinate, cele două mari unităţi au reuşit să constituie un cap de pod larg de 12 km şi adânc de 7 km, pe care l-au menţinut până la 18 iulie şi l-au lărgit în zilele următoare, în pofida numeroaselor şi puternicelor atacuri executate de unităţile diviziilor 130 şi 164 infanterie sovietice. Peste tot, luptele au fost extrem de grele. La 19 iulie acţiunile inamicului au slăbit în intensitate, în ziua următoare acesta retrăgându-și forţele principale spre est, lăsând în contact doar slabe elemente de acoperire.
Succesul vânătorilor de munte s-a datorat surprinderii, asigurată prin păstrarea secretului în perioada de pregătire a bătăliei, suprimării pregătirii de artilerie ceea ce a făcut ca rezervele inamicului să reacționeze târziu (ora 15.00, când fuseseră trecute dincolo de Nistru suficiente forțe române în stare să reacționeze), precum și faptului că din cazematele inamice nu s-a putut realiza o pânză de foc continuă, permițându-se distrugerea lor una după alta. Nu în ultimul rând a contat și modul exemplar în care au luptat vânătorii de munte români. Între cauzele care au provocat pierderile umane, generalul Gheorghe Manoliu menționa insuficiența mijloacelor de trecere a Nistrului, a artileriei trecută peste fluviu, a muniției și neintervenția aviației.
În acest timp, Corpul de cavalerie a primit misiunea să forţeze fluviul cu Brigada 5 cavalerie (întărită), de o parte şi de alta a satului Liasevţi, pentru realizarea unui cap de pod pe aliniamentul Serebria, Liadova, după care să înainteze pe direcţia Liasevţi – Jurcovţi. Pentru îndeplinirea misiunii, generalul Mihail Racoviţă a hotărât să acţioneze cu trei regimente de cavalerie purtată, sprijinite de toată artileria, şi să facă siguranţa trecerii cu o brigadă instalată pe Nistru. Celelalte două brigăzi au fost păstrate în rezervă. Acţiunea s-a desfăşurat în condiţii dificile, ca şi în sectorul Corpului de munte. După executarea pregătirii de artilerie (ora 3.45 – 4.10), Regimentul 10 roșiori a forțat fluviul reușind să respingă rezistențele inamice și să cucerească primele cazemate.
Abia după a treia concentrare de artilerie asupra plajei de trecere și a manevrei executate pe la est de un escadron din Regimentul 10 roșiori, Regimentul 6 a reușit (ora 12.45) să-și treacă primele unități, străpungând apoi o linie fortificată, formată din cazemate așezate în etaj și zidul de piatră crenelat din jurul satului Liasevți. Semnalarea altor cazemate camuflate și mascate în adâncimea apărării inamicului (nedepistate anterior) a făcut ca unitățile să-și reia înaintarea a doua zi în legătură la stânga cu vânătorii la munte și la dreapta cu Regimentul 3 călărași, introdus și el în luptă. Lupte grele s-au dat și la 19 iulie, când cele 3 regimente au cucerit cazematele inamice și au permis altor forțe române să treacă Nistrul.

În timpul bătăliei marile unităţi române au trebuit să facă faţă la 10 contraatacuri inamice (unele cu efective de până la un regiment de infanterie), puternic sprijinite de care de luptă, artilerie și brandturi. Așa cum remarca colonelul Măinescu, ,,puterea ofensivă a trupelor române a avut la bază în primul rând forța morală”, cazematele de beton ale inamicului fiind distruse prin ,,inteligența și voința ostașilor, nu prin dotarea care au avut-o”.
,,În această acțiune – releva generalul Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 -, atât vânătorii de munte, cât și cavaleria s-au întrecut în acte de bravură, de eroism și jertfă, adăugând noi pagini de glorie la activul lor. Am avut pierderi serioase în ofițeri și trupă. Mă închin în fața mormintelor lor și aduc tuturora (morți și supraviețuitori) tot prinosul meu de laudă și recunoștință pentru faptele de arme săvârșite. Îmi îndeplinesc o datorie de conștiință să relev acțiunea plină de sacrificiu a pontonierilor, care sub focul necruțător al mitralierelor inamice au asigurat continuu operațiunile de trecere a trupelor peste Nistru fără putință de a se adăposti sau de a răspunde inamicului. Relev, de asemenea, și acțiunile artileriei grele, care prin trageri bine organizate și conduse, a asigurat o solidă protecție trupelor noastre contribuind în foarte mare măsură la reușita trecerii. Ostași! Vă mulțumesc încă odată pentru tot ceea ce ați făcut acum și vă urez să mergeți din victorie în victorie până la zdrobirea definitivă a inamicului”. La rîndu-i, generalul Eugen von Schobert, comandantul Armatei 11 germane, a transmis, la 18 iulie, felicitări și și-a exprimat recunoștința.
Acțiunea de forțare a Nistrului a relevat și numeroase deficiențe în organizarea și dotarea trupelor române. Referindu-se la unele dintre ele, generalul Gheorghe Manoliu, comandantul Brigăzii 4 mixte munte, menționa: ,,În concluzie, problema tactică pusă brigăzii a fost extrem de grea: mijloace de trecere reduse (la început 16 vase și apoi numai 5), precum și artileria compusă din două baterii obuziere 100 mm și trei baterii tunuri munte, au fost complet insuficiente pentru forțarea unui curs de apă de talia Nistrului și pentru trecerea prin două rânduri de fortificații în beton armat. Lipsa aviației și rămânerea Brigăzii 1 mixte munte cu 5 km înapoia dreptei Brigăzii 4 mixte munte au dat libertate inamicului să-și adune mijloacele și să lovească în punctele cele mai vulnerabile (flancurile)”.
În acţiunile de forţare desfăşurate, Corpul de munte a pierdut: 56 ofiţeri, 12 subofiţeri şi 1 558 trupă, între care 510 morţi.
La sud de Moghilev, forțarea a fost făcută (18 iulie 1941) de diviziile 198 și 170 infanterie din Corpul 30 armată german, urmate de diviziile 46 infanterie (20 iulie), 76 infanterie (21 iulie). În subordinea aceluiași corp de armată au trecut fluviul şi diviziile 6, 8, 13 şi 14 infanterie române, urmate, în noaptea de 5 spre 6 august, de Divizia 1 blindată. Corpul 54 armată a forțat fluviul la 25 iulie în zona Criuleni – Dubăsari, urmat de marile unităţi ale Armatei 4, care au fost dirijate spre Odessa, unde s-a desfăşurat, între 8 august şi 16 octombrie 1941, una din cele mai aprige bătălii din istoria participării româneşti la cel de-al Doilea Război Mondial. Peste tot trupele sovietice au reacționat puternic.
Referindu-se la sprijinul primit de trupele germane din partea artileriei române la forțarea Nistrului, generalul Erik Hansen preciza (29 iulie 1941): ,,Randamentul excelent al tragerilor, viteaza purtare a tuturor, precum și realizarea efectului dorit asupra obiectivelor ordonate, au deschis în mare măsură drumul infanteriei atacatoare, dându-i putința să alunge pe vrăjmaș din pozițiile lui puternic întărite. Pentru aceste motive, exprim tuturor ofițerilor și ostașilor artileriei române, care au luat parte la aceste lupte, mulțumirile mele cele mai vii, precum și deosebita mea recunoștință”.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu