În Evul Mediu, până la constituirea statelor medievale românești, conducătorii noștri locali au trebuit să se supună diverselor popoare migratoare care s au perindat, unele rămânând pe teritoriile noastre. După unirea formațiunilor politice prestatale, boierii au început să se afirme în lupta pentru putere, susținând candidați favorabili lor, făcând alianțe, trecând peste ele în momentul în care lucrurile luau o întorsătură nefavorabilă, și chiar au încercat să obțină personal conducerea -cazul marelui boier Albu care a strâns o armată împotriva lui Vlad Țepeș- în momentul în care au considerat că privilegiile le sunt afectate. Influența puternică a boierilor Craiovesti în Țara Românească este un caz și mai cunoscut. Existau mai multe facțiuni boierești dominatoare, chiar dacă nu la nivelul la care s-au ridicat Craioveștii. Îi amintim și pe boierii buzoieni, dar și pe cei din Mehedinți. E fascinant în Evul Mediu acest triumvirat: Domnie, Biserică și elitele nobiliare.
În perioada de debut a modernității elitele politice au primit o lovitură considerabilă prin instaurarea domniilor fanariote(1711/Moldova, 1716/Țara Românească). Domnitorii fanarioți, veniți cu un alai de funcționari străini, au slăbit influența boierilor. Totuși, se pare că au avut putere de decizie în momentul în care l au ales domnitor în 1730 pe Constantin Mavrocordat, cel mai cunoscut domnitor fanariot-10 domnii în Țara Românească și Moldova- care a fost în cele din urmă(nu fără emoții) acceptat de către sultan. În perioda de peste un secol în care ne am aflat sub dominația fanariotilor, în care au existat fiscalitate excesivă, corupție endemică, dar și unele reforme de luat în seamă, putem spune că a existat și un proces de aglutinare a forțelor elitelor politice pentru un scop comun: înlăturarea elementului fanariot. Au făcut asta și mai mult de atât. Au pus bazele statului român modern la mijlocul secolului XIX. Lupta pentru interese/putere a continuat. Primul prim-ministru din istoria noastră, Barbu Catargiu, a fost asasinat pe dealul Mitropoliei din București. Nici lui Carol I(1866-1914) nu i-a fost deloc ușor sa gestioneze pretențiile politicienilor noștri, perioada 1866-1871 fiind caracterizată de multe remanieri guvernamentale, având loc 10 schimbări de guvern. Republica de la Ploiești (8/20 august 1870) a fost și un advertisment dat domnitorului pentru menținerea liberalilor radicali în afara puterii de decizie. Prințul prusac a fost la un pas să renunțe la conducerea statului.
În perioada comunistă mulți decidenți politici exponențiali au refuzat să colaboreze cu noua conducere politică și au fost supusi umilinței, detenției, fiind anatemizați în societate. Personalități care au contribuit la formarea României Mari au fost eliminate fără nicio ezitare. Alții au ales oportunismul, compromisul și au ocupat funcții și în cadrul dictaturii comuniste. Elita politică care s-a bucurat la eliminarea clanului Ceaușescu de la conducere nu dorea neapărat și căderea comunismului. Modelul venea de la est, un comunism cu față umană, gorbaciovist. După ’90, multe persoane care au slujit comunismul, dar și rudele lor, au fost/sunt adevărate lipitori în instituții de prestigiu ale statului. Vechile metehne se mențineau, în același timp în care mulți pozau în oameni integri, adevărate modele de urmat, persoane de succes, reușind să controleze sectoare importante de activitate și să aibă o influență enormă.
Prof. Alin Manole
