În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.
Batalionul 47 Prahova
Am fost asigurat chiar pe câmpul de luptă de comandantul general și de colonelul comandant al sectorului 3 că s-a cerut în mod repetat și insistent trupe suficiente din vreme la Turtucaia. Deci, Marele Cartier General sigur știe de ce nu s-au trimis și dacă este cineva vinovat pentru această mare greșeală.În ziua dezastrului, comandantul Capului de Pod de la Turtucaia, s-a făcut vinovat de toată debandada luptelor care s-au dat. Ziua de 23 august 1916 a fost pentru comandantul capului de pod de la Turtucaia, ziua ezitărilor și enervărilor. Mai întâi, indiferent că sosise sau nu ajutoarele cerute, a fost o mare greșeală că nu s-au trimis la Centrul 11, Sector 3 de la Antimova, încă de luni seara, toate forțele disponibile și toată artileria mobilă sau cel puțin jumătate din ea.
Poziția se știa de luni seara și aceasta o constatasem noi centrul 11, prin ieșirea către Antimova, că inamicul avea duse acolo în fața centrului 11 forțe mari, prin urmare, dacă inamicul manevrase într-acolo, trebuia și noi să manevrăm în aceeași direcție indiferent de risc. Luni noaptea s-au reținut trupele sosite seara, la cazarma Șeremet, iar a doua zi au fost repezite în marș forțat, ba încă și cu răniții în spinare cum s-a făcut și cu Batalionul din Regimentul 80, care atunci când au ajuns în luptă, la centrul 11 aveau soldații limbile scoase de sete și de oboseală. O trupă sosită în asemenea condiții în luptă, n-a fost de mirare să aibă o valoare mică.
O altă greșeală și mai mare a fost în după amiaza zilei nefaste de marți 23 august 1916, când cu chiu cu vai rămășițele din Regimentele 76 și 79 și din Batalionul Regimentului 80 căutau să să se salveze, fugind dezordonat spre cantonul 4 și spre Turtucaia, iar când se târau pe pământ nu s-a dat nicio directivă și niciun obiectiv precis de luptă niciunui regiment ce debarca în grabă și urca la deal spre Turtucaia. Ordinul era vag, de genul, „Urcați repede sus pe platou”. Aceasta a fost ziua fatidică de marți 23 august 1916. Acolo, am găsit eu Regimentele 74 și 34 de Constanța și Regimentul 25 Artilerie așteptând ordinele de luptă, pe când bulgarii veniseră aproape între în Turtucaia, peste ele. Mai reamintesc faptul că, în tot timpul zilei de 23 august 1916, balonul captiv al inamicului și-a exercitat funcțiunea lui diabolică contra noastră, fără să fie atacat de niciun avion al nostru. Și acest balon captiv este cel care ne-a făcut cel mai mare rău și deci trebuiau întrebuințate orice mijloace ca să fie distrus. Nimic nu s-a încercat contra lui.
O a treia și cea mai mare greșeală a fost aceea când, din toate centrele celor trei sectoare ale Capului de Pod de la Turtucaia îți sosește precis la Comandament vestea precisă că bulgariisunt mulți, că trupele lor asaltatoare erau mereu refăcute și că ei înaintează întruna, când îți vine raportul că Sectorul 3 este răsturnat și că bulgarii răsar ca din pământ în mase compacte, acum când știai ce trupe ai sub mână și acum când din constatarea directă și precisă a luptelor de pe câmpul de luptă, se putea deduce hotărât că bulgaro-germanii au acolo o armată întreagă mare și că obiectivul lor era Turtucaia cu orice preț, dacă nu chiar și Oltenița, atunci mă întreb, nu se puteau lua măsuri grabnice să se organizeze toate trupele și ofițerii care se mai puteau salva la Oltenița?
Nu știu ce elemente de calcul ar fi determinat tenacitatea domnului general Constantin Teodorescu. Eu cred că psihologia aceasta greșită, a fost izvorâtă din temperamentul prea energic al domnului general, căci altfel nu-mi explic ordinul repetat al domniei sale „să moară toți până la unul, acolo la Turtucaia”. A doua zi, consecințele acestui ordin au fost și mai fatale. Nefiind pod întins, nici vase pregătite de trecere a Dunării și nefiind deloc organizată o retragere ordonată pe cât posibil. Ceea ce a scăpat de glonțul și sălbăticia bulgărească și de tunurile teutone s-a aruncat în Dunăre și numai minunea și norocul orb au mai salvat ceva din trupele trecute marți la Turtucaia. Din materiale, muniții, arme și tunuri, cred că nu a scăpat nimic!
Bulgaro-germanii nu se pot făli că au avut în fața lor forțe cu rezistență organizată. Bătălia de la 23 și 24 august 1916 de la Capul de Pod de la Turtucaia, n-a fost în fond, decât o debandadă! Fac aceste observații , nu în calitate de simplu soldat milițian-dispensat, ci în calitate de cetățean al acestei țări care încă o dată m-am convins chiar și în război, că posedă în pătura țărănească cel mai splendid și mai măreț material omenesc pentru orice acțiune bună și dreaptă.
Soldat dispensat Constantin Nicolescu-Telega, din Batalionul 47 Prahova
Nota bene: Constantin Nicolescu-Telega a fost funcționar al statului, Director de Minister, reprezentant al statului în străinătate, atașat comercial la Legația din Berlin, Director de Agenție Comercială la Hamburg, fost trimis în misiuni la Paris și St. Petersburg. De asemenea, teza sa de licență „Chestia agrară în România. Studiu juridico-economic precedat de chestia agrară la români”, a fost tipărită la București în anul 1897 la Fondațiunea Universitară Carol I.
Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare Române, fond Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major
Prof.dr. Cornel Mărculescu
