Marcu V. Gheorghe, s-a născut în comuna Băleni, plasa Bilciurești,  judeţul Dâmboviţa la 25 martie 1914, într-o familie modestă și numeroasă, în care părinții Vasile și Maria, mai aveau încă 6 copii, 3 băieţi şi 3 fete, el fiind cel mai mic. Trei dintre băieţi au ales cariera militară, unde doi au ajuns chiar generali. Unul a fost vestitul inginer Marcu Vasile, cel care vreme de mulţi ani a contribuit la dezvoltarea aviaţiei româneşti.

Marcu V. Gheorghe sau Gicu, cum i-au zis cei din familie şi prietenii, după cele 4 clase primare, a urmat cursurile Liceului Industrial, Școala Superioară de Arte și Meserii din București şi apoi Şcoala de ofiţeri de aviație Regele Carol al II-lea,  în care a fost admis în toamna anului 1936, secția aviatori mecanici, așa cum reiese din Monitorul Oastei nr. 16-17 din 1 octombrie 1936. A terminat-o în cursul anului 1938, clasificându-se al 11-lea din 22 colegi, cu media 7.12, fiind apreciat de către comandantul școlii ca fiind „inteligent și foarte bine pregătit din toate punctele de vedere, un excelent ofițer mecanic care poate fi încercat în ocazii foarte grele”.  Energic şi muncitor, zburând în acelaşi timp, a obţinut şi brevetul de pilot aviator. Cu o educaţie socială deosebită, s-a priceput şi la munca din ateliere. În baza ordinului de zi nr. 215 din 1 august 1939, Marcu V. Gheorghe era încadrat ca ofiţerul mecanic al Grupului 1 Vânătoare din Flotila I Vânătoare, pentru ca în 1940 să fie repartizat la Escadrila 2 Vânătoare, unde comandantul Flotilei 1 Vânătoare, cpt.comandor av. Fătulescu îl caracteriza ca un priceput ofițer mecanic și technician, un element de nădejde și folositor armatei. În cursul anului 1940, Marcu V. Gheorghe a urmat cursurile Școlii de Specializare și Perfecționare Tehnică, în specialitatea motoare Jumo 210 Ea și Mercedes Benz 601 .

În baza Înaltului Decret 1798/1941, Marcu V. Gheorghe a fost mobilizat la 22 iunie 1941 în cadrul Grupului 7 Vânătoare, alături de care a făcut prima campanie a războiului antisovietic, cea a Odessei, care i-a adus ulterior aprecierea superiorilor, prin Ordinul Coroana României cu spade și panglică de Virtute Militară, clasa a V-a. Ca ofiţer mecanic al Escadrilei 56 Vânătoare, a făcut cinste armatei, şefii săi având cele mai frumoase cuvinte la adresa lui, fiind decorat cu Medalia Aeronautică cu spade, clasa a III-a, în baza Înaltului Decret nr. 542/1942, publicat în Monitorul Oficial nr. 51/1942.

La începutul anului 1942, slt.mec. Marcu V. Gheorghe solicita comandantului Bazei Flotilei 1 Vânătoare, lt. comandor av. Iordănescu, aprobarea căsătoriei cu Ana Lidia Demetrescu, studentă a Facultății de Drept din București, fiica inginerului Marin Demetrescu, Inspector General în Ministerul Agriculturii și Domeniilor, așa cum reiese din Certificatul de căsătorie civilă nr. 2499/1942, înregistrat la 4 februarie 1942 de primăria București, sector II.

În anul 1942, timp de 4 luni, împreună cu toţi mecanicii din Grup, a lucrat la ASAM Bucureşti, contribuind la reparaţia avioanelor Me-109 E care fuseseră folosite pe front. Acolo s-a dovedit foarte insistent şi metodic în urmărirea lucrărilor efectuate, conducând în acelaşi timp o şcoală de mecanici pe flotilă, atât de necesari aviaţiei noastre de atunci. După acestea a revenit la Escadrila 56 Vânătoare cu care a plecat din nou pe front, ajungând până în apropierea Stalingradului. Cu acea ocazie s-a dovedit a fi fost cel mai bun ofiţer mecanic din unitate, la grad egal, fiind propus a fi înaintat „la vechime”, de către cpt. comandor av. Romanescu, comandantul Flotlei 1 Vânătoare.

Începând cu 25 ianuarie 1943, a fost detaşat în cadrul CIA, la Escadrila de Experienţe, unde s-a distins printr-o activitate remarcabilă. În urma acesteia, cpt.av. Moţiu Gheorghe, comandantul escadrilei, referindu-se la lt.av. Marcu Gheorghe, consemna în foaia calificativă: „Fizic plăcut, ţinuta demnă şi întotdeauna îngrijită. Plin de energie şi iniţiativă, multă voinţă şi putere de muncă, perseverent, caracter integru. Educaţie morală excelentă, profesional şi intelectual pregătit, rezolvă cu discernământ orice problemă tehnică, metodic, memorie foarte bună, aplecat spre studiu. Disciplinat din convingere, extrem de modest. S-a identificat complet cu misiunea escadrilei de experienţe pentru care a depus multă muncă, fără să precupeţească nici un efort. Îndrăgostit de zbor, a reuşit să adune 50 de ore de pilotaj. Ofiţer dotat cu excepţionale calităţi morale şi intelectuale s-a dovedit şi în această escadrilă un admirabil colaborator şi un excelent ofiţer mecanic. Prevăd ofiţerului o strălucită carieră….”.

În 1944 Direcţia Tehnică din Subsecretariatul de Stat al Aerului l-a trimis ca şef al Comisiei de Control Tehnic şi Recepţie în Uzinele SEMAT-IAR, unde a urmărit execuţia comenzilor destinate aviaţiei militare. A fost postul care i-a consacrat pregătirea tehnică, dovedindu-se încă o dată un ofiţer demn şi foarte serios, avid de noi cunoştinţe tehnice. Cu asemenea excepţionale calităţi a avut cele mai frumoase aprecieri, ocupându-se în continuare la Escadrila de experienţe de recepţia avioanelor în zbor. El a efectuat calculele de performaţe la o seamă de avioane şi a asigurat comanda escadrilei după moartea cpt. av. Moţiu, fiind la fel de elogios apreciat. Prin frumoasele calităţi, scriau superiorii săi „a adus o notă de adevărată eleganţă în interpretarea şi rezolvarea însărcinărilor sale„. Însă, cu toate acestea, la 22 iunie 1946 a fost trecut pe lângă comanda Flotilei 1 Vânătoare.

În toamna anului 1946 a plecat la studii în Franţa de unde, din cauza evenimentelor politice ce aveau loc în ţară, nu s-a mai întors, fiind declarat dezertor începând cu 25 august 1947 și trecut în rezervă cu 1 septembrie 1947, conform ordinului Diviziei Aviației nr. 14297/1947. Cu diploma de inginer obţinută după trei ani de studii la Şcoala Superioară de Aeronautică din Paris, a ajuns în Columbia. Pentru început a lucrat ca inginer la Compania „Aviance”, cea mai mare companie comercială de aviaţie de acolo şi din America de Sud. Apoi, după câteva cursuri în SUA, a funcţionat şi ca proiectant în diverse firme aeronautice, iar în 1956 a devenit cetăţean columbian. De asemenea, pe baza contribuţiilor aduse, Ministerul de Război columbian i-a conferit titlul de „Oficial honoror de la Fuenze Aerea Columbiana”. În afara acestora, după cele scrise în ziarul columbian „El Tempo”şi redate în lucrarea „Aviaţia română pe frontul de est şi în apărarea teritoriului”, dâmboviţeanul Marcu V. Gheorghe s-a bucurat de multă apreciere şi respect din partea autorităţilor aviatice şi a Companiei naţionale de gaze unde a lucrat o perioadă precum şi a societăţii civile. A ajuns senator în Camera junior, membru al clubului Rotario, al Societăţii Columbiene a Inginerilor şi Arhitecţilor, devenind unul din fondatorii Clubului profesioniştilor din Barranquilla.

Sfârșitul implacabil al cpt.av.mec. Marcu V. Gheorghe a survenit în urma unui infarct la 21 august 1963, lăsând-o pe credincioasa lui soţie,  singură pe acele meleaguri sud americane.

Surse:

-Arhivele Militare Române, dosar personal Marcu V. Gheorghe

Prof.dr. Cornel Mărculescu