În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.

Sărbători fericite

Acum dacă nu ați fost toți pe front, nu se poate să nu fi avut pe cineva, care pe tata, care pe frați, care pe veri, sau care are un prieten să-l auzi că se poate lăuda că a muncit și el să facem România Mare și frumoasă, cum este cea pe care ne-a hărăzit-o Dumnezeu. Așa că trebuie să știți, primii pentru că ați schițat, alții din auzite, că războiul nu este așa de grozav cum îl cred civilii. Și de ce aceasta? Pentru că dacă ești militar, mori încet sau mai repede, te deprinzi cu greutățile și ajungi în faza în care, dacă o zi nu auzi bubuit de tun și nu te îmbărbătezi la un atac, parcă nu ți-s toți boii acasă. De răni deschise de sânge care curg, nici nu te mai sinchisești, nici de munca din timp de pace dor nu-ți mai este, ba chiar te gândești la cei de acasă cu liniște. Cu suflet oțelit și cu braț învărtoșit, știi numai un gând. Moșia noastră cea mare a tuturor, pământul care ne hrănește și unde sunt toți cei dragi, stă să fie cotropit și încălcat de dușmanul hrăpăreț. Țara trebuie să fie apărată, ca noi toți cei pe care mila ei ne înfrățește, să avem liniște și un trai bun. Și zi de zi trece, până când vin unele care prea ți-au rămas înrădăcinate în inimă și îmi aduse aminte încă de când eram copil. Aceste zile parcă nu le poți lăsa să treacă fără să te apuce o înduioșare. Cei slabi de înger se lasă copleșiți și întristarea le slăbește mâna ce poartă arma. Ascultați însă cum știau alții să îndepărteze de la ei gânduri ce le-ar marca chipul, și cum ei știu să prăznuiască zilele de sărbătoare: cu iubire de țară, cu devotament și eroism.

Dar, omului celui nepăsător i se strânge inima când departe de-ai lui, în bordei, în tranșee sau călare, trec nopți sfinte ca acelea de Învierea Domnului sau de Crăciun, odată cu nașterea Mântuitorului. Într-o așa noapte, gândul plutonierului Haibă Haralambie din contingentul 1912, de loc din comuna Corni, județul Botoșani, zbura la focul din soba lui de acasă, la masa la care nevasta stătea singură și fără bucurie de cântecul copiilor cu steaua care vestește nașterea Mântuitorului, în sunetele argintii de clopoțel. Purcelul fript și plăcintele cu varză, turtele (scutecele) Domnului cu apă de trandafir, îl legănau în vis ca și pe soldații din plutonul lui, dar aceștia se înveseleau aducându-și aminte de gologanii, nucile și covrigii ce adunam când aveam mare trecere și nimeni nu se lăsa să-l fure întristarea.

La război însă, nu ai timp nici cu gânduri toate, nici cu amintiri plăcute să te trezești. Chiar în momentele cele mai mari, plutonierul Haibă Haralambie, plănuia ocuparea cotei 707, și norocul îl ferici pe acesta ca el să aibă comanda vârfului de avantgardă care avea să înțepe inamicul. Ordinul îl trezi din toropeală și ochii i se aprinseră de bucurie, că nu va lăsa să treacă sărbătoarea Crăciunului, fără o faptă frumoasă și demnă cum se cade unui soldat adevărat. În multe și grele recunoașteri, plutonierul Haibă Haralambie a manifestat înainte și după acest Crăciun și în tot timpul Campaniei, dar niciodată cu mai mult foc, cum era în această sfântă sărbătoare a nașterii Mântuitorului. În noapte și în liniște au dat peste inamic, iar după focurile de armă ale acestora i-a pipăit poteca și a raportat Comandantului de Escadron. La ordinul pe care l-a primit, toți s-au retras la 800 de metri de posturile inamicului, lăsând în fața sa numai pe soldatul Iancu Grinberg, lovit în cap de glonțul ucigător al inamicului.

Soldatul Iancu Grinberg era din contingentul 1915, de loc din comuna Hoceni, județul Fălciu, iar casa sa era pe malul Prutului și sărbătoarea Crăciunului nu avea să vină. Dar, trăit de mic copilpe pământul Țării Românești care îi crescuse și părinții, a primit cu aceeași dragoste pentru patria sa, ca toți soldații români cu care moartea sa eroică l-a înfrățit. Și pe el îl îndemnase acea suflare binefăcătoare a datoriei să se mențină în primele rânduri și Domnul l-a răsplătit ajutându-l de chinuri, căci primind inamicul în față, gloanțele i-au găurit fruntea și sângele i-a pus cununa de erou, adormindu-l într-o clipă. Restul vârfului de avantgardă a așteptat zorii zilei de 25 decembrie 1916 cu nerăbdare, apoi tot sub comanda plutonierului Haibă Haralambie a primit un ordin într-un singur avânt, iar cota a fost ocupată. Însă, greul abia acum începea. Două batalioane inamice i-au dat de furcă, dar până ce nu a sosit Regimentul ca să-i ia în prmire cota 707, plutonierul Haibă Haralambie nu s-a lăsat și exemplul său a ținut trupa curajoasă. Și când Comandantul Regimentului a fost salutat cu „Sărbători fericite” pe cota 707, acesta a răspuns cu „Adevărat fericite sunt sărbătorile” plutonierului Haibă Haralambie care nu le-a lăsat să treacă fără a le prăznui militărește. Fericit este soldatul Iancu Grinberg care, pentru patrie și Rege a plecat dintre noi, între cei drepți făcându-și cu prisosință datoria.

Astăzi, pe pieptul plutonierului Haibă Haralambie, Virtutea Militară de război cu panglica ei roșie, strălucește ca o stea a Mântuitorului, amintindu-i de cel mai frumos Crăciun din viața sa. Tot în acest Crăciun a fost rănit și soldatul Neculai Lupu din Escadronul III din contingentul 1911, județul Suceava, care se găsea în post înaintat la 200 de metri de inamic, gându-i fu să pornească trupa la atac, el se ridică spre a observa pe inamic, dar un glonte îl culcă la pământ.

Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare

Prof.dr. Cornel Mărculescu