You are currently viewing EDITORIAL: Ion Heliade Rădulescu (1802-1872)

EDITORIAL: Ion Heliade Rădulescu (1802-1872)

  • Post category:Editorial

Într-o familie de cetățeni cu stare din orașul Târgoviște, dintr-un tată român și o mamă grecoaică, s-a născut la 6 ianurie 1802 Ioan (Ilie) Rădulescu, poate cea mai de seamă personalitate dâmbovițeană. A fost fiul polcovnicului Ilie Rădulescu (colonel în armata rusească) și al Eufrosinei, fostă Danielopol. Niță și-a luat în timpul anilor de școală numele de Heliade. Copilul capricios și năzdrăvan avea să devină dascăl, dramaturg, prozator, poet, ziarist, om de cultură, mentor, revoluționar de frunte și figură marcantă a vremii sale, în prima și chiar a doua jumătate a secolului XIX.

Heliade și-a început educația cu dascălul Alexe în greacă, limba maternă a mamei, pe cărți religioase precum Psaltirea și Octoihul, și a continuat-o în limba română, dascăl fiindu-i călugărul Naum Râmniceanu de la Sfântu Niculae din București. Mai târziu a învațat la Școala grecească a Academiei Domnești de la Schitu Măgureanu fondată de Lambru Fotiadi și condusă de Veniamin de la Mitilene, unde studia între anii 1815-1818 noțiuni de matematică, poezie, filozofie și gramatică.

După această etapă, Heliade împreună cu alți colegi se mută la Școala românească de ingineri hotarnici de la Colegiul Sfântu Sava, fiindu-i elev lui Gheorghe Lazăr, fondatorul învățământului în limba română din Țara Românească la anul 1818, școală unde se predau științe filozofice și matematice. Spirit autodidact și însetat de cunoaștere, s-a făcut remarcat și a fost reținut aici de mentorul său ca dascăl de gramatică și aritmetică, iar după retragerea lui Lazăr, Ion Heliade Rădulescu redeschidea școala preluând conducerea acesteia.

Depășind lipsurile materiale, datorită eforturilor depuse de Ion Heliade Rădulescu, Constantin Moroiu, Simion Marcovici și Eufrosin Potecă, școala de la Sfântu Sava și-a reluat și continuat activitatea până în anul 1828, pregătind alte generații de profesori. Aici a predat gramatică, retorică, filozofie, astronomie, aritmetică, geometrie, trigonometrie și algebră între anii 1820-1827.

Theodor Aman – Ion Heliade Rădulescu

Școlii românești avea să-i dedice mai multe studii în care argumenta necesitatea educației și învățământului, printre care se numără Câteva cugetări asupra educației publice apărut la 1839 și Despre învățătura publică editat în 1840 de revista Dacia Literară din Iași. Heliade era preocupat de metodica predării și psihologia învățării, susținea înființarea școlilor tehnice, necesitatea educației fetelor ca viitoare mame și prime formatoare ale copiilor, dezvoltarea culturii generale a elevilor și a spiritului practic al acestora. Inspirat de ideile unor clasici ai pedagogiei precum Aimé-Martin, J. J. Rousseau, Comenius și Pestalozii, Heliade spunea: ,,În orice lucru greșește cineva de nu va urma pasurile ce face natura”.

O școală care avea ca scop pregătirea lucrătorilor tipografi și în care învățau gravura, litografia, culegerea și turnarea literelor, legătoria, a fost înființată de Heliade în anul 1837.

Împreună cu Dinicu Golescu a înființat în 1827 Societatea Literară, care promovează idei iluministe și atrage mai mulți boieri tineri din cercurile înalte ale Bucureștiului. Literatura devenea un instrument de luptă pentru emanciparea națională și este  cunoscut îndemnul lui Heliade către generația lui: ,,scriți cât veți putea și cum veți putea”.

Promotor neobosit de cultură, bazându-se pe experiența predecesorilor dar și pe experiența proprie dobândită în timpul activității didactice, Ion Heliade Rădulescu a editat în anul 1828 la tipografia Samuel Filtsch din Sibiu lucrarea metodică Gramatica Românească, după un model al gramaticii franceze, carte care urma să revoluționeze ortografia. În prefața manualului susținea înlocuirea alfabetului chirilic (slavon) cu cel latin, eliminarea semnelor de scriere prisositoare, scrierea fonetică și milita pentru dezvoltarea limbii române ca instrument al emancipării naționale. Tot aici propunea să se înființeze ,,o Academie de câțiva bărbați a căror treabă să fie numai literatura românească, care cu vremea vor pune în regulă și vor desăvârși limba prin facerea unui dicționer”.

A urmat căsătoria poetului cu Maria Alexandrescu și renunțarea la activitatea de dascăl.

În aprilie 1829 Heliade fonda și începea să publice la Târgoviște primul periodic în limba română din Țara Românească, Curierul Românesc, broșură care a continuat să apară timp de trei decenii. Împreună cu un unchi, Heliade a cumpărat în octombrie 1830 de la doctorul Caracaș tipografia de la Obor numită de la Cișmeaua lui Mavroghene, zonă în care deținea și un corp mare de case și unde a început să editeze opere literare europene și autori autohtoni, într-un efort constant de promovare a literaturii originale și de susținere a dezvoltării limbii române.

Pe plan profesional realizările lui Heliade erau evidente, însă în plan personal a avut de înfruntat necazuri, între care pierderea părinților și mai apoi a primilor copii, a băiatului în anul 1830 și a unei fete în 1832. Căutând să uite de aceste decepții, în anii premergători Revoluției de la 1848, s-a refugiat în muncă, dedicându-se activităților de editor și jurnalist. O vreme l-a găzduit în propria casă pe poetul Grigore Alexandrescu, posibil rudă a soției sale, dar relațiile dintre cei doi au devenit în timp tensionate, aceștia despărțindu-se în condiții mai puțin amiabile.

Bustul lui Heliade Rădulescu, pe Bulevardul Carol I, în punctul numit Ciocârlan

A urmat pentru Heliade editarea Gazetei Teatrului Național care devenea ulterior Curierul de ambe sexe. Alt proiect ambițios a fost acela prin care își propunea traducerea în limba română și editarea celor mai cunoscute opere literare literale, filozofice și istorice universale, din antichitate până în epoca modernă, sub titulatura de Biblioteca universală.

Un grup de intelectuali ai vremii printre care Grigore Cantacuzino, frații Golești, Costache Aristia, Ion Câmpineanu, au înființat din inițiativa lui Heliade în anul 1833 Societatea Filarmonică. Aceasta își propunea ,,cultura limbii românești și înaintarea literaturii, întinderea muzicii vocale și instrumentale în principat și spre aceasta formarea unui teatru național”.

Domnitorul Alexandru Ghica l-a ajutat să-și tipărească Tabelele cu caractere latine necesare învățământului, numindu-l pe Heliade Rădulescu epitrop al școalelor. Heliade a deținut și funcția de director al Arhivei Țării Românești în perioada 1843-1848.

Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Alexandru Golescu și Christian Tell înființează în anul 1848 societatea secretă Frăția, în al cărui comitet director era cooptat și Ion Heliade Rădulescu în 1848, anul primelor revoluții europene.

Ideile premergătoare Revoluției de la 1848 erau redate și comentate în revistele editate de Heliade Rădulescu, precum scrisoarea lui Ion Axente Sever către Simion Bărnuțiu, scrisorile lui August Treboniu Laurian către Gheorghe Barițiu și Nicolae Bălcescu.

Dată fiind reputația sa și abilităților teatrale, în contextul noului regim instaurat, Heliade a reușit să se erijeze într-un lider al revoluționarilor și al poporului. A activat ca ministru al Instrucțiunii Publice și al Cultului în guvernul provizoriu care a condus țara o scurtă perioadă, înconjurându-se de rude precum vărul său Mărgărit Moșoiu ca șef al Poliției, fiul său nelegitim Zalic, verii Racotă, verii Tache, cumnații Alexandrescu, având chiar și aspirații la domnia țării și astfel făcându-și dușmani între conducătorii Revoluției care nu erau, la rândul lor, lipsiți de ambiții personale.

Heliade însoțit de mitropolitul Neofit a reușit să aplaneze conflictul militar cu turcii în timpul întâlnirii cu trimisul sultanului din 21 iulie 1848. Împreună cu Nicolae Golescu și Christian Tell a făcut parte din Locotenența domnească accceptată la data de 11 august 1848 de către Suleiman Pașa, dregător otoman cu vederi mai liberare și care a fost impresionat de însuflețirea maselor populare manifestată pe durata negocierilor.

Totuși, la presiunea Imperiului Țarist, în data de 13 septembrie Imperiul Otoman a început intervenția armată de reprimare a Revoluției Române, generalul Gheorghe Magheru, sfătuit insistent de englezi, văzându-se nevoit să-și împrăștie voluntarii pentru a le salva viețile.

Heliade Rădulescu și alți revoluționari precum Nicolae Bălcescu, frații Golescu, frații Brătianu, Ion Ghica, C.A. Rosetti s-au văzut nevoiți să ia calea exilului sau au fost deportați.

Stabilit la Paris, Heliade își scrie Memoriile despre Revoluție, evidențiindu-și meritele propri și ironizîndu-i pe ceilalți. Anul 1851 îl găsea retras împreună cu familia în insula Chios, locul natal al mamei sale, susținut fiind financiar de guvernul turc. Aici începea să scrie o operă vastă și pe care nu o va duce la capăt, Istoria critică universală, din care i-au fost publicate postum două volume.

În 1859 revenea în țară întâmpinat cu rezervare datorită colaborării cu turcii din perioada ocupației. Totuși, recunoscându-i-se contribuția deosebită în dezvoltarea limbii și a culturii românești, Camera Deputaților avea să-i aloce în anul 1866 o compensație de 24.000 lei și o pensie anuală de 20.000 lei. În anul 1866, din inițiativa lui C.A. Rosetti, Locotenența domnească înființa Societatea Literară Română, căreia i s-a schimbat titulatura din 1867 în Societatea Academică Română, aceasta avându-l ca cel dintâi președinte ales pe Ion Heliade Rădulescu, iar printre membrii regăsindu-se Ion Ghica, Alexandru Odobescu, Mihail Kogălniceanu.

Heliade avea să încerce, cu ajutorul lui Ioan D. Rădulescu, inaugurarea unei librării la Târgoviște în anul 1870.  În același an trecea la cele veșnice soția poetului, fiind înmormântată la Mânăstirea Ciorogârla.

Între operele traduse de Heliade se numără Fanatismul sau Mahomed Proorocul, iar dintre operele dramatice propri putem menționa Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica, 1835, aug. 25, vodevilul Sărbătoare câmpenească pentru 30 august 1837, opera în două acte Proces general între două hordii și națio. Din universul folcloric al lui Heliade fac parte poeziile Birul greu, Ciocoiului, Cântec fanariotic de la 1821, Oltule Oltețule, Măi bădiță măi podare, A trăi fără a iubi. Printre cele mai cunoscute poezii ale sale se înscriu O noapte pe ruinele Târgoviștei care aparține genului de poezie a vestigiilor și Sburătorul, poem de factură mistică și de inspirație mitologică și folclorică. Din seria satirelor fac parte poeziile Cântecul ursului (1848), Cyclopedele Tristei Figure, Tantalida sau Tândală și Păcală (1854), O festă în comemorația zilei de 23 septembrie 1854 sau Cobza lui Marinică. Își publica în anul 1885 și culegerea ,,Poezii populare române” care includea poezia Serbare câmpenească.

Bustul lui Heliade Rădulescu amplasat astăzi îm fața Primăriei Târgoviște

Personalitate proeminentă a secolului XIX, erudit, mentor, revoluționar și politician, Ion Heliade Rădulescu se stingea din viață la București în data de 27 aprilie 1872 și avea să fie onorat cu funeralii naționale la biserica Mavrogheni, cu participarea a peste 10.000 de oameni și personalități precum Christian Tell, Nicolae Golescu, Petrache Poenaru, Cezar Bolliac, Petru Cernătescu, Esarcu, Bogdan Petriceicu Hașdeu. Rămâneau în viață după el, copiii lui, Ioan, Eufrosina, Virgilia și Sofia, cea din urmă ajungând stareță a Mânăstirii Samurcășești-Ciorogârla.

 

Surse:

– A. Manolache, Gh. Dumitrescu, Gh. Pârnuță, Gândirea pedagogică a generației de la 1848, Editura didactică și pedagogică, București, 1968;

– Gheorghe Pârnuță, Începuturile culturii și învățământului în județul Dâmbovița, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Dâmbovița, Târgoviște, 1972;

– George Călinescu,  Istoria literaturii române. De la origini până în prezent,  Editura Minerva, București, 1986;

-Victor Peterescu, Mihai Oproiu, Constantin Manolescu, Târgoviștea culturală, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2000;

Istoria românilor, vol. II, tom I, coordonator Acad. Dan Berindei, Editura Enciclopedică, București, 2003;

Enciclopedia orașului Târgoviște, Ediția a II-a, coordonatori Gabriel Boriga, Honorius Moțoc, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012;

– Neagu Djuvara, Între Orient și Occident, Editura Humanitas, București, 2013.

Prof.dr. Cornel Mărculescu