Acum 16 ani când am văzut pentru prima dată acest palat, nu credeam că va fi posibil ca vreodată să cadă din nou în mâinile talibanilor.
Dar din păcate istoria din 1996 se repetă.
În ‘96 președintele Najibullah a fost executat, iar cel de acum, cunoscând precedentul, a fugit la timp.
Văd mulți “specialiști” la televiziunile noastre care vorbesc despre succesul aliaților în Afghanistan și despre faptul că și-au atins scopul (care scop?).

Dacă ai anumite legături cu serviciile, nu devii automat analist militar. Dacă acești “analiști” ar fi mers în Afghanistan și ar fi discutat cu oamenii de acolo ar fi înțeles mai bine fenomenul.
După părerea mea, care nu consider că este cea mai bună, deși am fost acolo, nu a fost deloc un succes. În primul rând, este un eșec al diplomației occidentale. Marile puteri care au trimis trupe acolo s-au bazat mai mult pe forță și mai puțin pe negociere, mediere.
Au fost câțiva negociatori buni din partea ONU, dar nu a fost suficient. Succesul talibanilor de acum, la fel ca în 1996, s-a bazat și pe sprijinul populației, sătulă de sărăcie, corupție, trădare.
Îmi spunea o dată un Afgan: “Dacă cineva vine la mine în casă și mă amenință cu arma, în loc să-mi spună ce dorește, nu va avea parte de blândețe; atitudinea agresivă atrage agresivitate”.
Cauzele eșecului sunt multiple și destul de “sofisticate”.
Seamănă puțin cu Vietnam-Saigon!

col.(r) Paul Gheorghe Necula