În urma intervenirii ministrului de Interne și urmare a raportului lui Ion Lahovari, ministrul Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 9.469 din 17 mai 1900, regele Carol I a semnat în București, la 17 mai 1900, decretul nr. 2.439, prin care a acordat lui Baranga Sabovici Victor, prefect al județului Dâmbovița, Ordinul „Coroana României” în gradul de Ofițer. Prin același decret, decorația a mai fost conferită și altor persoane atât în gradul amintit anterior, cât și în gradele de Mare-Ofițer și de Comandor.
Prezentăm descrierea distincției onorifice și reproducerile grafice care provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 73/1900 (documentele) și de la colecționarul Nelu Aldea (decorația).
Ordinul „Coroana României” a fost instituit prin legea din 10 mai 1881 și avea scopul de a recompensa serviciile aduse statului. Conform Regulamentului Ordinului „Coroana României” nr. 2.002 din 6 august 1885 (aflat, sub formă de copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642): „decorațiunea acestui Ordin este o cruce cu ramuri egale; fiecare ramură e de smalț roșu având împrejur o dungă albă; între ramuri e cifra regală. În mijlocul crucii e un medalion cu două fețe: partea de deasupra conține coroana regală de oțel, pe smalț roșu; împrejur, pe un cerc de smalț alb, este scris, în partea superioară: PRIN NOI ÎNȘINE, și în partea inferioară, 14 MARTIE 1881. Reversul medalionului poartă scris la mijloc, pe smalț roșu: 10 MAI; și împrejur, pe un cerc alb: 1866, 1877, 1881. Crucea e atârnată de o panglică albastru-închis, cu câte o dungă pe fiecare latură de culoarea oțelului. Cavalerii poartă pe partea stângă a pieptului, atârnată de panglică, crucea prescrisă mai sus, în mărime de 40 mm, având cifra regală, între ramuri, de argint. Ofițerii poartă aceeași cruce, însă cu cifra regală, între ramuri, de aur, și cu rozetă pe panglică”.
dr. Laurențiu Ștefan Szemkovics,
Consilier Arhivele Naționale Istorice Centrale București