You are currently viewing EDITORIAL LITERAR: ZIUA NATIONALA BRÂNCUȘI, 149 de ani de la naștere.

EDITORIAL LITERAR: ZIUA NATIONALA BRÂNCUȘI, 149 de ani de la naștere.

  • Post category:Editorial

PORTRET DE SCULPTOR

Am trecut pe sub
POARTA SĂRUTULUI
și am auzit
inimi de piatră bătând.
Am căutat cu privirea
COLOANA INFINITULUI
și am privit dincolo de ea,
prinzând, în zbor,
un ultim fâlfâit de-aripă.
Era MĂIASTRA!
În gând am spus
o RUGĂCIUNE
și m-am așezat lângă
CUMINȚENIA PĂMÂNTULUI,
la MASA TĂCERII.
Am zărit, cu ochii minții,
pe un SCAUN COLȚAR
CAPUL UNEI TINERE FETE.
Să fie oare, mi-am zis,
DOMNIȘOARA POGANY?
Ori poate DANAIDA?
Pe deasupra mea,
a trecut,
tăcută ca
PIATRA DE MORMÂNT,
PASĂREA DE AUR.
Parcă citindu-mi gândurile
mi-a șoptit, ca unui
NOU NĂSCUT:
e MUZA ADORMITĂ!
La fel ca la
ÎNCEPUTUL LUMII,
ADAM ȘI EVA,
goi în
TEMPLUL CROCODILULUI,
făceau PRIMUL PAS
spre cunoaștere.
Am întins mâna să apuc
CUPA LUI SOCRATE, adusă la masă
de o FETIȘCANĂ SOFISTICATĂ.
PĂSĂRI ÎN VĂZDUH
se învârteau amețitor
Urmărindu-le dansul gândeam:
sunt înconjurată de…Brâncuși!
Primul țipăt al Evei,
Atunci când ADAM
i-a atins COAPSA,
m-a trezit din VISUL meu.
SOMNUL , HIMERA cu aripi de pasăre,
pusese stăpânire pe mine,
în liniștea mormântală.