Din totdeauna, românul a știut și în situații de restriște, să-și mângâie sufletul cu un cântec, cu o poezie care să le aline dorul de cei de acasă. Acest fapt este demonstrat de acești oameni simpli, absolut necunoscuți, dar care au fost părtași la nașterea României Mari și care ne-au lăsat însemnat pe o foaie de hârtie, mărturia sensibilității și a dragostei nețărmurite pentru neam și țară. Direct din tranșeele războiului pentru Întregirea Națională (1916-1918), soldatul și ofițerul român a reușit prin bunul său simț românesc să-și exprime prin versuri cuvântul doinit, adevărul despre bucuria, simțămintele, revolta, ura sau dragostea, sentimente izvorâte din nevoia de a se face auzit. În vreme de război, soldații care știau să scrie își exprimau de cele mai multe ori trăirile și sentimentele în agende sau prin scrisori pe care le trimiteau acasă celor dragi.

Încă din timpul războiului, ziarul „România. Organ al apărării naționale”, care a funcționat între lunile februarie 1917-martie 1918, sub direcția rezervistului Mihail Sadoveanu, a publicat în paginile sale poezii ostășești scrise direct din tranșeele războiului. De asemenea, astfel de poezii au fost tipărite atât în ziarul Neamul Românesc, condus de Nicolae Iorga, cât și în volume de poezii, cum sunt:  „Doruri și amoruri. Poezii scrise pe front și în Moldova, publicate în timpul războiului (1916-1918)”, apărut în 1919 la Alexandria,  dar și „Poezii și cântece de pe front”, volum întocmit de Nicolae Tomiciu și Nicolae A. Roșu.

Cert este că astfel de poezii se regăsesc pierdute prin diferite dosare ale Arhivelor Militare Române printre importante rapoarte, ordine de zi sau jurnale de operații ale diferitelor unități militare, dar care au fost meticulos arhivate de către Serviciul de Informații al Armatei Române. În acest sens, este elocvent Ordinul Circular nr. 2228/28 martie 1920, prin care Secția a IV-a a Marelui Stat Major făcea precizări importante fostelor unități militare participante la Războiul pentru Întregirea Națională: „Pentru pregătirea sufletească și educația morală a generațiilor tinere care se ridică de acum înainte, cea mai vie și sfântă pildă sunt fără îndoială faptele săvârșite de bravii noștri ostași în cursul Marelui Război pentru Dezrobirea Neamului. În acest scop, toate faptele în acest fel, trebuiesc aduse la cunoștința tuturor și cât mai mult răsplătite, atât prin convorbirile zilnice cu soldații în cazărmi, cât și prin publicitate”. În același timp, Regina Maria afirma referitor la sacrificiul suprem pentru țară și neam al soldatului român în Primul Război Mondial: „Nu vărsați lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai curând slăviți-i în cântece așa ca faima numelui lor să rămână un ecou prin legenda veacurilor” (Calendarul Regina Maria 1918, Tipografia Serviciului Geografic 1918, Iași).

Concluzionând, poeziile scrise de soldați și diferiți ofițeri direct din tranșeele Regimentelor românești redau în primul rând trăirile semnatarilor în momentul scrierii, cunoscuți sau nu, și reprezintă mărturia faptului că moartea iminentă, în aceste împrejurări, l-a determinat pe soldatul român să se exteriorizeze și prin versuri, chiar dacă nu era poet, el făcând acest lucru simplu în termeni curați și conciși, constituind un adevărat patrimoniu personal pentru aceștia și contribuind nemijlocit la îmbogățirea istoriografiei care tratează Primul Război Mondial.

Ziua Eroilor

Căzuți pe câmpul de bătălie

Mai serbăm o sărbătoare

Cea mai tristă de sub soare

A eroilor din câmp

Cari în război bieții s-au stâns

Azi pe toți noi îi jelim

Și cu rugi îi fericim

Că au luptat bine pe lume

Și-au rămas la putrejune

De la Nistru până la Tisa

Ca la horă s-au întins

Din hotar până-n hotar

Au murit moarte cu amar

Cu soldați, cu ofițeri

Au luptat din răsputeri

Astăzi zac în lut de veci

Au luptat cu mare veste

Și-i vorbim ca pe o poveste

Și-au ținut un jurământ

Ei viața nu au cruțat

Toți prin sânge au notat

Dezbrăcați că s-au băgat

Toți cu piepturile afară

Neamului să facă fală

Unde tunu se bătea

Ei acasă nu gândea

La copii ori la avere

Ori la mamă, ori muiere

Nicio lege nu se bagă

Ca românii-n foc și apă

Țipau tunuri ca și dracii

Așteptau unde s-or sparge

Pe munți sus cu piatră deasă

Împușca carnea cu oase

Oase crude tinerele

Când vedeai mureai de jele

Păru-n cap ți se-ascundea

Câți bărbați se văita

Mulți pe loc că-i ucidea

Iară alții se chinuia

N-apuca să facă cruce

Sta tot moartea să-i îmbuce

Cât era munții de-nalți

Până jos erau udați

Tot cu sânge de voinic

Care-i crescut bine de mic

Cum curgea puhoi de sânge

Până azi ne vine-a plânge

Ți-i vom plânge până la moarte

Cât necaz ne-au ars pe spate

Frații noștri nu s-au dat

Până neamul l-au scăpat

Ca albinele ne-au strâns

Cu necaz și mare plâns

Ei au zis ca Brâncoveanu

Când îl chinuia dușmanu:

„Facă Dumnezeu ce-o vrea

Eu îmi apăr țara mea!”

Și-au luptat cu multe legi

Vreme lungă, ani întregi

Că pe pământul din strămoși

Iar la loc suntem noi scoși

Români mulți, numeroși

Moartea lor e pomenită

Că ni-i țara hodinită

Cu mult sânge-am câștigat

Căci trăim împrăștiați

Astăzi orice țară știe

Ca să-și plângă a ei oștire

Nu-i un suflet azi pe-acasă

La morminte să nu iasă

Codrii cei ce azi zâmbesc

Jalea noastră ne-o simțesc

Că toate-n lume s-ar uita

Dar războiu cam mai ba

Codrii parcă mai dormiau?

Pe când tunurile mai huiau

Nu-s în apă pietricele

Să nu plângă azi cu jele

Cât de dragă e luna Mai

Dar azi e o zi mare de vai

Cât e câmpu de-nflorit

Dar e ca opărit

Și cât îs pomii de-nfloriți

Îs cu lacrimi învăluiți

De ar fi o inimă de criță

Astăzi plânge cu credință

Păsărelele ce-s cântătoare

Toate-s strânse la strâmtoare

Că azi e jalea cea mai mare

Azi îi plângem la morminte

Toți cu lacrimă fierbinte

Lăcrimați voi munți înalți

C-aveți eroi îngropați

Și voi ape azi secați

C-aveți iar mulți înecați

Și voi pietre vă muiați

Și prin văi sunt măcinați

Și ce e viu azi lăcrimați

Ziua asta n-o uitați

Azi e ziua neamului

Din timpul războiului

Că și scumpa de Regină

Plânge azi fără odihnă

La mormânt amar suspină

La Eroul Necunoscut

Varsă lacrimi până-n fund

Varsă lacrimi, pune flori

Că a fost război cu fiori

Și oftează cu durere

Ea ni mare mângâiere

După scumpii ei copii

Ce au murit pe câmpii pustii

N-au luptat sărmanii-n șagă

Pân le-au curs sânge și apă

La dușmani le-au pus în veste

Că pe-aici nu se trece

Că pământu e român

Trebuie noi să fim stăpân

Pod de dușmani am făcut

Și mai mult nu am trecut

Tralala n-au mai cântat

Peste cap s-au înturnat

Azi de-am merge-un an întreg

De hotar noi nu mai dăm

Toți nepoții lui Traian

Viață bună, niam de niam.

Scrise de mine, Sasu Constantin, invalid de război, comuna Vama, județul Câmpulung-Bucovina.

Sursa:

-Arhivele Militare Române, fond Secția a II-a Informații a Marelui Stat Major.

Prof.dr. Cornel Mărculescu