În altă ordine de idei, la 28 februarie 1989 a avut loc la Bucureşti şedinţa unei comisii speciale a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în cursul căreia a fost analizat un document de lucru sovietic, referitor la propunerile de dezarmare prezentate de fiecare stat membru al alianţei.
După zece zile de la reuniunea respectivă, în capitala Austriei au început negocierile dintre reprezentanţii statelor membre NATO şi cei ai statelor din Organizaţia Tratatului de la Varşovia, cu privire la reducerea efectivelor militare şi a cantităţilor de armament convenţional existente în Europa.
În perioada 24-27 aprilie 1989, generalul Victor Stănculescu, prim-adjunct al ministrului Apărării şi şef al departamentului pentru Producţia de Apărare şi Înzestrare a Armatei, a participat la cea de-a 39-a şedinţă a Consiliului Tehnico-Militar al Forţelor Armate Unite. Înainte de plecarea la reuniunea din Polonia, el a primit un mandat de la Nicolae Ceauşescu şi generalul Vasile Milea, în care s-a precizat faptul că România era de acord cu „recomandarea [Consiliului Tehnico-Militar] pentru înzestrarea armatelor cu 24 tipuri noi de tehnică, adaptarea parametrilor tactico-tehnici, metodicilor de încercări şi lucrărilor de cercetare finalizate pentru încă 24 noi categorii. Din acestea, 8 tipuri noi de tehnică au fost realizate în ţara noastră”: maşina de luptă a infanteriei; tractor de evacuare şi reparaţii pe roţi pentru transportoare amfibii blindate; simulator, asistat de calculator, pentru instruirea echipajelor de pe tancuri; instalaţii numerice de selecţie a ţintelor aeriene mobile pentru trei tipuri de staţii de radiolocaţie; receptor radio clasa a III-a; receptor radio clasa I, pe unde ultralungi, lungi, medii şi ultrascurte.
La aceeaşi reuniune, generalul-locotenent Victor Stănculescu a fost de acord cu recomandările Consiliului Tehnico-Militar al Forţelor Armate Unite privind „modernizarea tancurilor T-72 şi urgentarea acestor lucrări la tancurile T-55 A”, precum şi „realizarea unui complex automatizat de perspectivă pentru conducerea focului artileriei”. Cu acel prilej, prim-adjunctul ministrului român al Apărării Naţionale a solicitat „acordarea specializării, transmiterea de licenţe şi colaborarea în producţia unor elemente de modernizare” la cele două tipuri de tancuri menţionate.
Precizăm faptul că unul dintre batalioanele Regimentului 1 Tancuri „Vlad Ţepeş” (aflat la Târgovişte) a primit în perioada 1978-1979 cele 31 de tancuri T-72 comandate în U.R.S.S. Aceasta a fost unica subunitate din România care a avut în înzestrare acel model de tanc. Valoarea totală a contractului a fost de 150 milioane de lei valută Est. În suma respectivă s-a prevăzut şi livrarea muniţiei, a materialelor necesare exploatării şi reparării blindatelor, precum şi a materialelor de învăţământ dedicate acelui model de tanc.
Prin cumpărarea de tancuri T-72, autorităţile române au transpus în practică ideea generală a mareşalului sovietic Ivan Iakubovski privind utilitatea „de a avea în fiecare armată aliată anumite unităţi (subunităţi) înzestrate cu cele mai moderne tipuri de armament şi tehnică militară, pentru pregătirea din timp a cadrelor pentru noua tehnică, dobândirea experienţei în însuşirea, întrebuinţarea în luptă şi exploatarea acesteia (subl.n.)”.
VA URMA
Dr. PETRE OPRIS
