În urma intervenirii Ministerului de Interne, cu ocazia Încoronării Suveranilor României și urmare a raportului ministrului ad-interim al Afacerilor Străine, cancelar al Ordinelor, nr. 51.072, regele Ferdinand I a semnat la București, în 30 decembrie 1922, decretul nr. 5.799 (aflat la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 248/1922), prin care acorda lui Dogaru Constantin, polițaiul orașului Târgoviște, precum și altora, Ordinul „Coroana României” în gradul de Ofițer.
Prezentăm, apelând la faleristică, la heraldică și la sigilografie, descrierea distincției onorifice și reproducerile grafice care provin de la Arhivele Naționale Istorice Centrale din București și din colecția plutonierului adjutant-șef (rez.) Nelu Aldea. Ordinul „Coroana României”, instituit în 10 mai 1881, avea scopul de a recompensa serviciile aduse statului. Conform Regulamentului pentru punerea în aplicare a legii relativă la instituirea Ordinului „Coroana României” (Decretul nr. 3.506 din 11 octombrie 1906, aflat, în copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642), Ordinul „Coroana României” se prezintă sub forma unei cruci de Malta, cu diametrul de 40 mm pentru Ofițeri, smălțuită roșu, cu marginea de smalț alb. Pe avers, în centrul crucii, într-un medalion rotund, smălțuit roșu, se află coroana regală, de oțel, ce se termină printr-un glob surmontat de crucea „Trecerea Dunării”.

Medalionul este înconjurat de o bordură, smălțuită alb, în care s-a scris cu litere și cifre aurii: * PRIN NOI ÎNȘINE * 14 MARTIE 1881. Pe revers, într-un medalion asemănător cu cel de pe avers, s-a scris, orizontal, cu cifra și litere aurii, 10 MAIU (data încoronării) și, împrejur, în bordura albă, de asemenea, cu auriu: * 1866 * 1877 * 1881. Cifra regală, între brațele crucii, ca și montura crucii, sunt de aur pentru Ofițeri. La Ofițeri, panglica este de culoare albastru-închis, cu câte o dungă pe fiecare margine de culoarea oțelului, lată de 6 mm, având deasupra o rozetă cu un diametru de 25 mm.
dr. Laurențiu Ștefan Szemkovics
Consilier Arhivele Istorice Centrale București







