În demersul nostru ne propunem să aducem la lumină unele aspecte din viața Regimentelor românești care au participat la primul război mondial, dar mai ales, a însemnărilor unor soldați și ofițeri, care au luptat, au luat decizii și și-au dat viața pe front. Cu atât mai mult sunt deosebit de importante aceste însemnări, cu cât, ele readuc în atenția publicului larg, momente și fapte ale strămoșilor noștri din primul război mondial, mai puțin cunoscute, unele chiar inedite, păstrate în custodia Arhivelor Militare Române, documente cercetate de-a lungul timpului de noi cu meticulozitate. Pentru ineditul informațiilor, am ales să păstrăm în mare parte grafia timpului, chiar dacă în anumite momente scrisul era greu lizibil și am întâmpinat dificultăți în descifrarea acestuia, sau informațiile erau scrise în dialectele epocii.
Multe fapte frumoase ați auzit în fiecare zi despre camarazii și mai marii noștri, iar de la fiecare ați primit învățătură de felul cum trebuie să te comporți în război. Ați auzit de oameni care în focul disperării sau în clipe de primejdie au devenit eroi. V-am mai povestit de alții care și-au făcut datoria, parte dintre ei întorcându-se cu laude mari și răsplată, care n-au avut noroc să-și vadă cu ochii lor răsplata și visul împlinit, dar care nu mai puțin, trăiesc ca printre vii în mintea noastră. Astăzi, vă voi aminti de unul din Regimentul nostru care de la începutul campaniei, și până la încheierea păcii, n-a lăsat zi de la Dumnezeu să nu cinstească numele de cavalerist român așa cum se cuvine și să bage groaza în dușmani. Ceilalti, au fost eroi pe care sângele înfierbântat i-a determinat să facă fapte mărețe. Ajutorul de sublocotenent Capriș, de la început și până la sfârșit, cu cel mai mare sânge rece și păstrare de sine, căutând situația în cele mai grozave greutăți, cu oameni puțini, întotdeauna Domnul l-a ajutat să se întoarcă cu bine din primejdie. Faptele sale de arme sunt nenumărate, însă, eu vă voi povesti despre câteva dintre ele.
Printre cei dintâi pătrunși în Transilvania, ajutorul de sublocotenent Capriș a ajuns în ziua de 9 septembrie 1916 în fața orașului Odorhei, unul dintre cele mai îndepărtate puncte din Transilvania unde ajunseră ai noștri. Împreună cu 30 de călăreți, Capriș ocupase cota 673 nord-vest de Odorhei și instalase acolo un post de observație, după ce anterior rezistase două ore sub focurile ucigătoare ale dușmanului, așteptând să predea poziția Batalionului 4 Vânători, căruia îi deschise calea. Peste noapte, din cauza drumului cam prăpăstios și stricat, nu s-a putut retrage de la avantposturile batalionului, dar nici nu a stat cu mâinile încrucișate. Știind el că punctul respectiv este atacat de către dușman, Capriș a făcut toată noaptea serviciul de siguranță, grație căruia oamenii săi și batalionul au fost cruțați de pierderi. A doua zi, dis de dimineață, cum a ajuns la avantposturi, Capriș a și găsit 10 călăreți gata să-l urmeze într-o nouă misiune de recunoaștere pentru care primise ordin. Avea de scotocit trei sate: St.Amaț, Uicai și Bogarfalva. Procedând cu mare băgare de seamă și socoteală, Capriș a văzut în satul St. Amaț că se află două plutoane gata să-i căsăpească precum mieii. Dar, fiind băgător de seamă, a reușit să-i alunge și să-i silească să se retragă într-o pădure la nord de sat. Așa, și-a putut urma drumul până în Sich, unde a întâlnit o patrulă de husari. Ca atare, i-a atacat și câți scăpară de la dușman, au trebuit să o rupă la fugă, același lucru petrecându-se și la intrarea în Bogar Falya, doar că acei dușmani erau de patru ori ori mai numeroși ca ai noștri.
Fără teamă însă, ajutorul de sublocotenent Capriș, i-a atacat cu focuri și cu sabia, reușind să-și aducă la bun sfârșit misiunea încredințată, primind în schimb numeroase felicitări și încurajări de la domnul colonel Ghirculescu și domnul colonel Arion, comandantul Brigăzii a X-a din care făcea parte. Cu toate acestea, sarcina nu era încă isprăvită. Pe baza știrilor aduse de ajutorul de sublocotenent Capriș, Batalionul 4 Vânători a pornit la atac împotriva satelor cunoscute. Deodată, apare la flancul drept al trupelor noastre, două plutoane de husari, amenințătoare. Dar, ochiul vigilent al ajutorului de sublocotenent Capriș, era neadormit. Astefel, în fruntea a numai 30 de călăreți, a pornit o șarjă, care a reușit să risipească dușmanul, iar batalionul a reușit să mențină poziția. Ofițerul Capriș, pe atunci plutonier, dăduse dovada de ceea ce știe și poate, și de aici înainte, șefii lui, recunoscând meritele sale, l-au întrebuințat oriunde greutatea și pericolul era de învins. În ziua de 10 septembrie 1916, domnul maior Theodorescu, comandantul unui detașament căruia îi făceau recunoașterile călăreții de sub secția ajutorului de sublocotenent Capriș, îl trimise pe acesta să-i facă siguranța înainte, dearece știa că deasupra satului Makfalva, de care se apropiaseră, se găseau trupe inamice. Deși terenul era accidentat, acest lucru nu-l oprește pe ajutorul de sublocotenent Capriș. Dintr-o privire, el observă de unde putea veni focul inamicului sub ochii săi, iar în cel mai scurt timp și cea mai mare liniște a ajuns acolo. Artileria inamică se pregătea să bată drumul pe care veneau trupele noastre. La scurt timp, o știre a fost trimisă la timp. Când obuzele și șrapnelele, începuseră a cădea în șosea, detașamentul era adăpostit, iar misiunea fusese bine îndeplinită.
O faptă bine de ținut minte prin multele greutăți și rezultatul frumos ce a dat, este totuși, acela din ziua de 23 septembrie 1916. Plotonierul Capriș, fu trimis în recunoaștere cu zece călăreți. Ajungând în satul Humorod, au dat peste niște ulani care capturaseră chesoane cu muniție și căruțe ale Regimentului 7 Roșiori. Așa pradă frumoasă nu trebuia lăsată în mâinile inamicului. În consecință, ajut. Sublt. Capriș s-a repezit cu oamenii săi și după o scurtă luptă fără pierderi, degajează căruțele și chesoanele, reușind să le trimită înapoi. Dușmanul însă, voia să se răzbune. Ajut. Sblt. Capriș, căuta o ascunzătoare ca la adăpostul ei să poată să scape de dușman și să poată continua misiunea. El intră în satul Jvan Falva, dar nu a nimerit tocmai bine. Două companii de infanterie inamice ocupau satul. Din fericire, acestea își luau masa, așa că până să se dezmeticească, ajut. Sblt. Capriș și călăreții săi străbătură ca fulgerul satul și se refugiară într-o vale unde inamicul nu mai putea să dea peste ei . În acest timp, o știre important a fost trimisă domnului commandant al Brigăzii 4 Călărași, din ordinal căruia se făcea recunoașterea. Răspunsul comandantului a fost să facă patrularea satelor pe tot parcursul nopții, înstalându-se un post de observație pe un deal, la vest de satul Jvan Falva.
Înspre dimineață, o ceață groasă s-a lăsat deasupra dealului. Om cu om nu se mai vedea, iar apoi, inamicul a profitat ca să se apropie. Lupta începu în beznă și focurile de armă durară două ore. În acest timp, cartușele erau pe isprăvite, iar ajut. Sblt. Capriș a ordonat încetarea focului, înainte ca restul de cartușe să fie isprăvite. Inamicul, văzând că ai noștri nu mai răspund, credeau că i-au scos pe toți din luptă și, numaidecât un pluton de husari se apropia să ia caii. Atunci, la ordinul ajut. Sblt. Capriș, călăreții noștri se prefăcură morți până ce dușmanul s-a apropiat bine de tot. O ploaie de gloanțe porni și câți nu înroșiră brazdele cu sângele lor, o rupseră la fugă. Mulțumiți de isprava lor, călăreții noștri s-au înapoiat la avantposturile Regimentului, fără să știe că poziția este ocupată de inamic din zori. Focurilșe acestuia îi dădură de veste că trebuie să caute Regimentul. După mari greutăți, și având de zeci de ori să respingă atacurile inamicului, ajut. Sblt. Capriș cu toți călăreții nevătămați, au ajuns la Ciksereda, unde au găsit pe camarazii săi.
De aici, a început retragerea, așa că la 10 octombrie 1916 îl regăsim pe ajut. Sblt. Capriș apărând cu bărbăție țărmul, reușind să-l oprească pe inamic. La Goioasa, spre Ghymeș, acolo unde dușmanul nu a putut răzbate, acolo a mai dat încă o dovadă de curaj și nepăsare de pericol. Regimentul 14 Infanterie ceruse Regimentului 16 Infanterie, un ajutor de două secții de mitraliere, însă, unul dintre cele două regimente era în puterea inamicului, pentru că trebuia numaidecât ajutorul necesar să se forțeze trecerea. Atunci, ajut. Sblt. Capriș s-a oferit de bună voie ca să forțeze cu plutonul său avantgarda mitralierelor. În dreptul stației Goioasa dădu peste inamic, trupe de infanterie, în șarjă îi trecu prin prin sabie și deschise calea, timp în care mitralierele au ajuns la destinație, iar inamicul a putut fi reținut pe loc. Peste noapte însă, forțe noi inamice amenințau podul de peste Trotuș din fața tunelului, cu scopul să fie aruncat în aer. Aici, s-au văzut calitățile de șef ale ajutorului de sublocotenent Capriș. Din propria inițiativă, a ocupat o poziție la gura tunelului și a menținut poziția până ce a sosit să o preia un Batalion din Regimentul 16 Infanterie. Pentru toate faptele sale de eroism, ajut.sblt. Capriș a fost decorat de Regele Ferdinand, cu Virtutea Militară, clasa a II-a, fiind avansat. Cu toate acestea, o importantă recunoaștere a făcut-o exact în 24 de ore, deși avea un răgaz de 48 de ore, care i-a adus lui Capriș o nouă decorație, Coroana României, cu spade în gradul de cavaler. De asemenea, Capriș s-a distins în ziua de 25 decembrie 1916, în frumoasa luptă în care a comandat un Escadron întreg compus din două plutoane ale Regimentului nostrum, precum și ale Regimentului 9 Călărași.
Inamicul capturase mai multe căruțe cu provizii ale Regimentului 9 Călărași, iar în acel moment, ajut. Sblt. Capriș a plecat să le readucă. După o luptă în care dădu toată dovada curajului și priceperii sale, căruțele au fost recucerite de la dușmanul care a fugit rușinat, și le readuse Regimentului 9 Călărași. În a doua parte a campaniei, când Regimentul refăcut s-a reinters pe poziție, șefii ajut. Sblt. Capriș, și-au amintit de isprăvile sale de toată lauda, și a fost ales dintr-o mulțime de ofițeri pentru a primi dorita însărcinare a unei recunoașteri periculoase cu cei 53 de călăreți care au fost puși sub comanda sa, spre a urmări inamicul, timp în care a ajuns la Brigada 16 Infanterie. De aici, a fost trimis la postul cel mai înaintat al Brigăzii, la un Batalion din Regimentul 25 Infanterie care se afla sub comanda domnului maior Motnoy, care l-a însărcinat să facă legătura cu Divizia 6, lucru care nu era foarte ușor prin ploaia de gloanțe și obuze inamice. Totuși, Capriș s-a achitat cu toată conștiința de misiunea încredințată, și în 10 minute legătura era făcută. Chiar a doua zi, o nouă recunoaștere i-a fost încredințată ajt. Sblt. Capriș, prin care trebuia măsurată puterea inamicului în poiana Zaglov. Ajungând acolo, inamicul se demască prin focurile sale, iar caii noștri fură adăpostiți și 40 de călăreți pe jos începură o luptă înverșunată, care a reușit să-l scoată pe inamic din poiană și l-a alungat în poiana Țepei. Misiunea ajut. Sblt. Capriș, deși era terminată, totuși, acesta a hotărât să-l distrugă pe inamic cu totul și l-a urmărit mai departe. Până să se desmeticească, inamicul a fost atacat în poiana Țepei, fiind risipit și pus pe fugă. Răsplata faptei mărețe se afla chiar în poiana Țepei, unde mari cantități de munițiuni și material de război, căruțe și bucătării rămaseră pe loc.
Ajut. Sblt. Capriș nu s-a mulțumit cu atât, el a urmărit mai departe pe inamic, și atacându-l la cota 885 din dealul Slatinei, i-a capturat 43 de prizonieri. Brigadierul Manea Ioan, soldatul Nanu Vasile, soldatul Sin Josub, soldatul Stanciu Gheorghe, sergentul Ghiorghiu Vasile, soldații Hanu Serghi, Demișca David și Cucoș David, s-au distins cu această ocazie. Începutul era bine făcut, căci numai peste două zile, la 16 iulie 1917, o nouă captură de muniție voia să mărească prada lui Capriș. Inamicul, care a pierdut, a fost bătut pe muntele Chinuși, la cota 981. Aș mai avea multe de povestit din recunoașterile și luptele la care a luat parte acest erou, dar mă voi opri după ce, vă voi mai spune de una care s-a petrecut în ziua de 5 august 1917. Divizionul se afla pe dealul Berca, și inamicul rupsese frontal pe dealul Batca Carelor. În acea zi, Capriș făcuse două recunoașteri, și tot el a fost trimis de către comandantul divizionului să oprească inamicul ce amenința trupele noastre. O poziție înaintată, favorită, nouă, trebuia ocupată. Numai cu 10 călăreți, curajosul ofițer a pus pe fugă pe inamic, i-a capturat arme și munițiuni, și a menținut poziția până a sosit din urmă un Batalion de Grăniceri. Pentru că am avut astfel de oameni, avem și o așa Românie, întruparea visului nostrum de veacuri.
Sursa: Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Centrul de Studii și păstrare a Arhivelor Militare
Prof.dr. Cornel Mărculescu
