S-a născut la 12 mai 1908 în satul Lazuri, comuna Comişani, judeţul Dâmboviţa, ca cel de-al patrulea fiu al unei familii de gospodari cu 7 copii. Studiile primare le-a făcut în comuna natală, iar cursurile liceale la Ploieşti, la Liceul Petru şi Pavel.
A absolvit Şcoala militară de ofiţeri activi de infanterie, obţinând tresa de sublocotenent în promoţia de ofiţeri 1929 Regele Mihai I. După stagii de comandă de subunităţi în câteva unităţi, a absolvit cu succes Şcoala specială, şi în anul 1938 cu gradul de căpitan este încadrat în Regimentul 1 Care de Luptă din Târgovişte. Un an mai târziu, odată cu înfiinţarea Regimentului 2 Care de Luptă cu garnizoana de pace în Bucureşti, căpitanul Gheorghe Răuţă primeşte în această unitate comanda companiei a 6-a tancuri în batalionul 2.
În procesul de instrucţie al tanchiştilor de sub comanda sa, căpitanul Gheorghe Răuţă se preocupa cu grijă ca echipajele companiei să devină propria familie, iar între membrii acestora să se producă legătura sufletească a camaraderiei.
În februarie 1941, procesul de instrucţie se întrerupe brusc, iar căpitanul Gheorghe Răuţă împreună cu tanchiştii săi participă la reprimarea rebeliunii legionare din Bucureşti. Timp de mai multe zile, au ocupat poziţiile ordonate la importante clădiri şi instituţii, patrulând cu tancurile pe arterele principale în partea de sud a capitalei ţării, în special în zona pieţii Obor, reuşind să restabilească ordinea.
Pentru aportul adus la restabilirii liniştii şi ordinii în Bucureşti, căpitanul Gheorghe Răuţă a fost citat prin Ordin de Zi pe Garnizoana Bucureşti, fiind decorat cu Medalia Comemorativă de „Virtute Militară” în grad de ofiţer.

La 12 iunie 1941, Regimentul 2 Care de Luptă se găseşte dislocat la Bârlad, iar de aici, tancurile batalionului 2 în care se află încadrată compania a 6-a a căpitanului Gheorghe Răuţă, au cantonat la Creţeşti, în apropiere de Huşi. Aici, comandantul regimentului, colonelul Aurel Săndulescu află că unitatea sa este pusă la dispoziţia Corpului 3 Armată şi că batalionul 2 din regiment este alocat Diviziei 15 Infanterie.
Între 10-13 iulie 1941, echipajele tancurilor căpitanului Gheorghe Răuţă au contribuit la păstrarea poziţiilor sau restabilirea dispozitivului, şi a respins contraatacurile inamicului asupra Diviziei 15 Infanterie din zona capului de pod de la est de Prut. Apoi, timp de o săptămână între 15-27 iulie 1941, compania a 6-a s-a aflat în mişcare şi în luptă, sprijinind Regimentul 2 dorobanţi aflat în urmărirea inamicului spre Nistru, de pe direcţia înălţimilor situate la 1,5 km de localitatea Boghiceni.

După o regrupare şi staţionare pentru refacere, timp de câteva zile în Chişinău, la 8 august 1941 a început operaţia ofensivă de la Odessa, unde Corpul 3 Armată întărit cu Regimentul 2 Care de Luptă s-a angajat în ruperea celui de-al doilea aliniament de apărare al marelui oraş port.
Tanchiştii companiei a 6-a comandaţi magistral de căpitanul Gheorghe Răuţă, au pătruns în acest aliniament organizat din timp „…cu lucrări temeinice de campanie, bine amplasat la teren, săpăturile fiind semănate cu iarbă deasă şi chiar cu ceapă verde, realizând astfel camuflajul perfect”. În ziua de 24 august 1941, compania a 6-a a sprijinit atacul batalionului 1 din Regimentul 37 Infanterie pe căile de acces spre Odessa, timp în care două proiectile perforante au lovit motorul tancului căpitanului Gheorghe Răuţă care a luat foc, însă, a reuşit să se salveze la timp împreună cu sergentul major (conductorul) Vasile Stoleru, după care tancul a explodat.

La 20 august 1944, în bătălia de apărare a Moldovei, o grupare motomecanizată aparţinând Diviziei 1 blindate „România Mare”, comandată de generalul de cavalerie Radu Korne, şi care constituia rezerva mobilă de foc antitanc a diviziei blindate, fiind dispusă la Secuieni între Roman şi Bacău, a fost pusă sub comanda experimentatului căpitan Gheorghe Răuţă. Însă, la 24 august 1944, trupele sovietice dezarmează gruparea comandată de căpitanul Gheorghe Răuţă, contingentul fiind îndreptat spre Prut.
Folosind un moment prielnic, eroul tanchist dâmboviţean reuşeşte să evadeze, călătorind în ţinută de ţăran pentru a nu fi recunoscut de patrulele sovietice, ocolind localităţile, mergând numai noaptea, iar ziua stând ascuns, şi după multe peripeţii reuşeşte să ajungă la 14 septembrie 1944 la Focşani, iar de aici, cu trenul ajunge în comuna Văcăreşti, judeţul Dâmboviţa, unde se găsea partea sedentară a Regimentului 2 Care de Luptă.

Aşa cum reiese din jurnalul sublocotenentului Grigore Doboş, comandantul plutonului de circulaţie al Regimentului 2 Care de Luptă în timpul campaniei din 1945, se pare că tanchiştii batalionului 2 comandaţi de maiorul Gheorghe Răuţă, au avut ca obiectiv să atace sectorul cuprins între satele Dol-Besa si Dol Pial din Carpaţii Mici-Bratislava. Dacă Batalionul 1 comandat de maiorul Cociu, a atacat satul Dol, Batalionul 2 condus de maiorul Răuţă, sprijinind Divizia 371 sovietică, şi-a concentrat eforturile asupra satului Besa, însă cu  mari sacrificii şi pierderi omeneşti. În urma recunoașterilor efectuate de maiorul Gheorghe Răuță, care a constatat că rezistențele inamice nu pot fi nimicite, decât manevrate, ofițerul dâmbovițean a dat comanda ca în aceste împrejurări, Compania 3 „T. 38” să manevreze satele de la nord-vest, reușind astfel să ajungă în partea de vest a satului Dol Pial și să opună rezistență inamicului care era cantonat în direcția cotei 247, iar Plutonul T.A.C.A.M. să ocupe poziția de la colțul de sud al pădurii, situată la este de satul Dol Pial: „Cu tot focul viu al inamicului, de toate categoriile și de toate calibrele, datorită măsurilor luate de maiorul Răuță și exemplul personal dat de ofițerul care în tot momentul s-a găsit cu carul său de comandă în fruntea batalionului, rezistențele inamice care opriseră înaintarea infanteriei au fost reduse, satul Dol Pial fiind atacat pe la nord și sud, iar inamicul s-a retras în debandadă, lăsând mulți morți pe teren și un bogat material de război…Pentru acțiunea sa îndrăzneață, maiorul Răuță, căruia se datorează ocuparea satului Dol Pial, a primit felicitări din partea domnului mareșal Malinovschi, Batalionul maiorului Gheorghe Răuță  a capturat și distrus de la inamic: 2 care de luptă, 7 camioane, 3 tunuri diferite, 13 brandturi, 1 depozit de faust patroane și a capturat 236 prizonieri”.

Faptele eroice ale maiorului Gheorghe Răuță au continuat la 1 aprilie 1945, când ofițerul dâmbovițean s-a acoperit de glorie pentru cucerirea puternicului bastion inamic cantonat în satul Pusta Kert: „ Cu foarte mult curaj și îndrăzneală, maiorul Gheorghe Răuță, printr-o manevră larg făcută, pe la nord-est de sat, cu majoritatea carelor de luptă, a străbătut terenul foarte greu pentru tancuri, la care s-a adăugat și o linie continuă de șanțuri, însă inamicul a fost surprins, căutând să se retragă din sat, dar toate ieșirile erau blocate și păzite cu foc puternic de pe tancurile noastre. În această fază a luptei s-a produs la inamic o mare debandadă și învălmășeală, lupta soldându-se cu foarte mulți morți și pierderea unui bogat material de război inamic…cu acest prilej au fost capturate 2 care de luptă, 5 camioane, 3 tunuri a.t., 8 brandturi, un depozit de faust patroane și au fost luați 138 prizonieri, iar Batalionul 2 Care de Luptă a pierdut 2 tancuri ce au fost incendioate de inamic, 2 avariate, 2 morți și 3 răniți”.

Astfel, au căzut la dotorie Lt. Viorel Mărceanu (bucovinean din Gura Humorului), Lt. Ioan Roşescu, Lt. Ioan Giorgi (absolvent al Şcolii Militare de la Saint-Cyr, promoţia 125), Lt. Virgil Negrescu, cărora li s-au alăturat alţi patru ostaşi căzuti eroic, toţi fiind înmormântaţi la 26 martie 1945  într-un cimitir din satul Bajka.

Pentru faptele sale de arme săvârşite pe fronturile de Est şi Vest, maiorul Gheorghe Răuţă a fost citat prin numeroase Ordine de Zi pe Comandamente de Armată, fiind decorat cu „Virtutea Militară”, clasa I în grad de ofiţer, medalia „Cruciada împotriva bolşevismului”, Ordinul „Steaua României” clasa a IV-a în grad de comandor şi Ordinul „Coroana României”, clasa a IV-a în grad de ofiţer.

După înlăturarea din rândurile cadrelor active ale armatei în august 1947, de către regimul comunist sub pretextul de „atitudine antidemocratică faţă de regimul democrat popular”, colonelul (r) Gheorghe Răuţă a trăit retras şi modest în Bucureşti, unde s-a stins din viaţă la 2 mai 1999.

Alături de colonelul (r) Gheorghe Răuță, următorii eroi tanchiști dâmbovițeni, mulţi dintre ei dându-şi sacrificiul suprem în cel de-al doilea război mondial, au servit România  în cele două unităţi de tancuri participante la război: Regimentul 1 Care de Luptă – în Campania din Est şi Regimentul 2 Care de Luptă – în Campania din Vest.
Trebuie amintit faptul că, în mod excepțional, cele două unităţi menționate au fost compuse în proporţie de până la 70% din ofiţeri, subofiţeri şi soldaţi, născuți pe meleagurile dâmboviţene.

Este imperios necesar ca acești eroi tanchişti dâmboviţeni să fie amintiți pentru a li se cinsti memoria cum se cuvine, care să rămână etalon pentru eternitate:

– Maiorul Gheorghe Spirescu, născut în anul 1901, în comuna Gura-Şuţii; a căzut vitejeşte, în fruntea batalionului 1 Care de Luptă, la 18 august 1941, în atacul dat la Karpova, lângă Odessa;

– Sergent Ion Radu, din Lăculeţe; a murit pe 20 noiembrie 1942, la Cotul Donului, în carul lovit şi incendiat de un proiectil perforant;

– Sergent Ilie I. Tutulescu, din Ungureni, sergent Nicolae Sandu din Mogoşani şi soldat Nicolae Grigorescu din comuna Priboiu, căzuţi pe 20 noiembrie 1942;

– Sergent major Stratulat Călin din Târgovişte, născut la 6 februarie 1916 –  a căzut la Odessa;

– Căpitan Nicolae Apostol, născut la Răzvad, pe 27 iunie 1909 şi căpitan Victor Stroescu din Pucioasa, au fost răniţi mortal pe 22 noiembrie 1942;

– Căpitanul Victor Grabinschi, din Târgovişte, născut la 10 octombrie 1909 – căzut la Stalingrad;

– Plutonierul Alexandru Bortescu, din Comişani;

– Plutonierul Constantin Dorobanţu, din Viforâta – pe 21 noiembrie 1942 a căzut rănit la ambele picioare de un proiectil de brand inamic;

– Căpitanul Gheorghe Chelaru, născut la 30 decembrie 1899 la Moţăieni – a luptat la Stalingrad;

– Caporalul Vasile Tănase din Bilciureşti, fruntaşul Nicolae Ungureanu din Târgovişte, sergentul Mihai Baltac din comuna Izvoarele,  şi plutonierul Nicolae Bărăgău, căzuţi la 26 noiembrie 1942, în luptele desfășurate în zona Cernişevskaia;

– Caporalul Constantin Popescu din Târgovişte – ucis cu foc de pistol mitralieră la Cernişevskaia;

– Căpitan Bunea Dumitru din Aninoasa, născut la 26 februarie 1909, sublocotenent (r) Săvoiu Gheorghe Ioan din Gura Ocniţei, născut la 21 octombrie 1913, sublocotenent (r) Dinică I. Dumitru din Ciupele, născut la 24 septembrie 1914, sublocotenent Marinescu Aurel din Potlogi, născut la 15 februarie 1915, sublocotenent (r) Ilie Nicolae din Ludeşti, născut la 10 decembrie 1910, sublocotenent (r) Dumitru I. Constantin din Măneşti, născut la 3 noiembrie 1903, sublocotenent (r) Teodorescu Gheorghe Mihail din Măneşti, sublocotenent (r) Costache Ioan din Târgovişte, născut la 22 iulie 1917, sublocotenent (r) Angelescu Constantin din Târgovişte, născut la 28 aprilie 1917, sublocotenent Petrescu Ghe. Virgil din Târgovişte, născut la 11 noiembrie 1920, caporal Ioan I. Ioan din Colanu, născut la 10 ianuarie 1919, sergent Ionescu Emanoil din Vulcana Băi, născut la 1 iunie 1921, caporal Dumitru A. Dumitru din Măneşti, născut la 1 octombrie 1916, caporal Bincă Sava din Viforâta, născut la 4 noiembrie 1919, fruntaş Popescu Constantin din Cândeşti, născut la 25 martie 1919, fruntaş David Mihai din Moţăieni, născut la 7 martie 1919, toți luptând cu vitejie pentru patria lor la Stalingrad;

– Locotenent Olteiu Alexandru din Târgovişte, născut la 7 martie 1915, căzut în 1944;

– Sublocotenent Gheorghe Mocănescu, din Târgovişte născut la 22 iunie 1917;

– Fruntaş Axente Grigore din Găeşti, născut la 5 mai 1922;

– Căpitan Dinoiu Ştefan din Zăvideni, născut la 15 decembrie 1912;

– Căpitan Ogescu Virgil din Târgovişte, născut la 23 mai 1912;

– Locotenent Negoescu Virgil din  Fieni, născut la 1 decembrie 1917;

– Caporal Preda Petre din Valea Lungă, născut la 3 martie 1920;

– Sublocotenent Petrescu Virgil din Târgovişte;

– Sublocotenent Vasile R. Ionescu din Târgovişte;

– Colonel Stan Zătreanu din Ghineşti-Titu, născut la 10 mai 1895 – A fost comandantul Regimentului 2 Care de Luptă pe timpul luptelor din Cehoslovacia şi Austria.

Surse:

-Arhivele Militare Române, Serviciul Istoric al Armatei, fond Regimentul 2 Care de Luptă;

– Constantin Ucrain,  Dumitru Dobre, Tanchiștii, Tipografia Sylvi, București, 1994;

-Vasile R. Ionescu, Omagiu purtătorilor băștilor negre, Editura Vasile Cârlova, București, 2002;

-Emil Gheorghiță, George Gheorghiu, File din istoria Cavaleriei și Tancurilor din Armata Română, Editura Vasile Cârlova, București, 2007;

-Dan Gîju, Secolul Tanchiștilor, Editura Favorit, București, 2019.

Prof.dr. Cornel Mărculescu