Situată în orașul Târgoviște pe strada I. C. Vissarion (fostă strada Stematiu), la nr. 4, clădirea a fost construită în 1890 în stil eclectic cu decorațiuni la ferestre și copertină din fier forjat la intrare, și a aparținut negustorului Ion Constantinescu, care a vândut-o ulterior familiei Alexandru și Elena Stematiu (născută Andronescu, soră cu poeta Smaranda Gheorghiu). Imobilul a revenit ca zestre fiicei Gabriela (1891-1972), la căsătoria acesteia cu generalul Constantin Sănătescu în anul 1911.
Trebuie spus că Gabriela Stematiu-Sănătescu nu a locuit efectiv în această casă cu generalul Sănătescu, și a mai avut două surori: Angelica (1893-1970), căsătorită cu ofițerul Ioan Feraru (văr primar cu Henri Coandă) și Viorica (1892-1966), căsătorită cu magistratul Constantin Cosma, dar și un frate Matei Stematiu (1889-1979), căsătorit cu Constanța (1902-1979), o descendentă din familia de mari negustori Stancu Becheanu, care era verișoară cu Ecaterina Lipatti, soția lui Virgil Madgearu.

Constantin Sănătescu s-a născut la 14 ianuarie 1885 în casa părinților Gheorghe și a Elenei Staicu-Sănătescu, din Craiova, strada Știrbei Vodă nr. 31, fiind cel mai mare între cei patru copii ai familiei Sănătescu. Mama viitorului general Constantin Sănătescu, era fiica moșierului Nicolache Staicu, al cărui frate, Sterie Staicu (1833-1926), a adoptat-o pe Elena, acesta neavând copii.
După moartea prematură a soției sale la numai 35 de ani, Gheorghe Sănătescu (1858 – 1942) a mai fost căsătorit de două ori: cu Ana Săvoiu, fiica lui Constantin Săvoiu, prefect de Gorj, și a Anetei Borănescu, având un fiu, pe Jules (aviator și pictor), dar și cu Valeria Ioana Mehedințeanu (1880 – 1955), nepoată de fiică a poetului Grigore Alexandrescu, cu care a mai avut un fiu, pe Mihail (a fost căsătorit cu Maria, fiica baronului von Bibra din Bucovina, cu care nu a avut copii, stingându-se astfel posteritatea poetului Grigore Alexandrescu). Constantin Sănătescu a urmat cursurile școlii primare și gimnaziale la Craiova, la Institutul Javait și Liceul Carol I, iar după ce tatăl său a fost mutat în anul 1900 în funcția de comandant al Regimentului 17 Mehedinți din Turnu Severin, și-a continuat studiile la Liceul Traian, iar ultima clasă de liceu a făcut-o la Școala Fiilor de Militari din Iași.

La 1 septembrie 1905, după un examen deosebit de complex, Constantin Sănătescu a fost admis la Școala militară de Infanterie și Cavalerie din București, fiind apreciat ca un elev bun în orice privință, încă din primul an, acordându-i-se la 10 mai 1906, prin brevetul 265, „Medalia Jubiliară Carol”. La absolvirea școlii, a fost clasificat primul, primind aprecieri laudative de la colonelul Gărdescu, comandantul școlii: „Sănătescu este un element eminent, dotat de la natură cu multe calități bune, care fuge de proptele și numai prin muncă demnă pornită din convingere a ajuns să se distingă de camarazii săi”, fiind avansat ulterior sublocotenent și repartizat commandant de pluton la Regimentul 5 Roșiori.
După ce a obținut rezultate foarte bune cu regimentul la manevrele anuale ale diviziei de roșiori, Constantin Sănătescu a fost trimis în 1908 să urmeze cursurile Școlii Speciale de Cavalerie de la Târgoviște, clasificându-se la absolvire al doilea din 34, cu nota 17,47.

Începând din anul 1910 este avansat locotenent și mutat la Școala Specială de Cavalerie de la Târgoviște, primind funcția de comandant de pluton pentru tinerii cu termen redus. Din acest moment, viața sa a fost legată de orașul de la Chindie, astfel încât, la 4 decembrie 1911, cu acordul Corpului 2 Armată, tânărul Constantin Sănătescu s-a căsătorit cu Gabriela Stematiu (1891-1972), fiica unui proprietar și comerciant Alexandru Stematiu, fratele lui Ion I. Stematiu, fost primar al orașului Târgoviște între 1 martie 1896 – 2 septembrie 1897 și 13 ianuarie 1904 – 12 ianuarie 1905. La scurt timp, s-a născut la 21 iulie 1913, la Târgoviște, unicul copil al viitorului general, Gabriela, care s-a căsătorit la 23 iunie 1943, la București, cu doctorul specialist în chirurgie cardiovasculară Tiberiu Ghițescu, nepotul de fiu al lui Ghiță, fratele lui Nicolae Grigorescu, celebrul pictor născut în localitatea Pitaru, județul Dâmbovița.

În perioada 1911-1914, Constantin Sănătescu a îndeplinit mai multe sarcini în cadrul Școlii de Cavalerie de la Târgoviște: serviciul de aprovizionare, ofițer de ordonanță pe lângă Brigada Independentă de Cavalerie, profesor de regulamente și serviciul în campanie, ajutor de profesor de scrimă și gimnastică, ofițer de legătură în timpul Campaniei din Bulgaria din 1913.
La declanșarea primului război mondial, era comandant de escadron la Regimentul 10 Călărași din garnizoana Tulcea, primind aprecieri de la locotenent colonel Marini, comandantul regimentului. În vederea asigurării necesarului de cai pentru armata română, la 1 februarie 1916, Constantin Sănătescu a făcut parte din comisia care a mers în Rusia cu scopul de a evalua și a dispune ce efective de cai urmau să fie achiziționate.
În timpul Războiului de Întregire, Constantin Sănătescu a îndeplinit mai multe misiuni dificile, participând în luptele de la Comak, Cuiundjuk, Cucimar, Caragaci, Amzaci, Karakioi (campania din 1916), Soveja, Câmpuri, Răchițașul Mic și Muncelul (campania din 1917), fiind apreciat de superiorii săi și decorat cu diferite ordine și medalii. După ce și-a încheiat activitatea la Marele Cartier General la 1 iunie 1918, Constantin Sănătescu a fost mutat la cererea sa la Școala Militară de Cavalerie, unde timp de un an a predat cursul de fortificații și a îndeplinit și funcția de inspector de studii la elevii rezerviști.

Cariera militară a ofițerului Constantin Sănătescu a continuat prin urmarea cursurilor Școlii Superioare de Război între anii 1919-1920, clasificându-se la absolvirea acesteia al treilea din 40 de cursanți, cu media 7,27, fiind apreciat de colonelul Dumitru Constantinescu, comandantul celebrei instituții de învățământ militar.
De aici, tânărul maior a fost repartizat la Secția Operații în cadrul Marelui Stat Major, având ca sarcină să se ocupe de studiul armatei bolșevice. Un an mai târziu, este avansat locotenent colonel la 1 mai 1921 și numit șef al Biroului I în cadrul Secției Operații din Marele Stat Major, activitatea lui Constantin Sănătescu fiind până în anul 1926 una deosebit de complexă: elaborează Ipoteza Ștefan (de apărare a frontierei de est) și  Ipoteza Dragoș (apărarea Inspectoratului 1 Armată, precum și a Corpurilor 3 și 4 Armată), este profesor la cursul de informații al căpitanilor aspiranți la gradul de maior, curs organizat de colonelul Radu Rosetti, dar și profesor de Tactica Cavaleriei la Școala Superioară de Război, își aduce contribuția la elaborarea variantelor de colaborare și apărare, conform Stadiului 5 încheiat cu Statul Major al armatei poloneze, fiind elogiat de către șeful său direct, colonelul Petre Dumitrescu, ca fiind un ofițer eminent din toate punctele de vedere.

În perioada 1 noiembrie 1926 – 30 iunie 1928, Constantin Sănătescu a fost șef al Serviciului Secretariat General din Ministerul de Război, unde s-a achitat cu pricepere și mult tact de toate atribuțiile, fiind remarcat și apreciat ca un ofițer de mare valoare care se distinge datorită caracterului său, de către generalul Toma Dumitrescu, secretarul general al Ministerului de Război, dar și de către generalul Paul Angelescu, ministrul de război. După această funcție, colonelul Constantin Sănătescu a primit o nouă provocare în cariera sa, fiind numit la 1 iulie 1928, atașat militar la Londra, unde, până la 31 octombrie 1930, a avut ca sarcină culegerea de informații despre armata engleză.

La sfârșitul misiunii sale din capitala Angliei, colonelul Constantin Sănătescu a revenit în țară, unde, în perioada noiembrie 1930-octombrie 1933, a îndeplinit funcția de comandant al Regimentului de Escortă Regală, timp în care a urmat în 1932 un curs special pentru comandanții de regimente referitor la utilizarea gazelor de luptă. Urmează o perioadă scurtă de șase luni în care a fost șef de stat major la Inspectoratul General al Cavaleriei (octombrie 1933-martie 1934), după care, până în iunie 1935 a îndeplinit funcția de șef al Secției a V-a (Instrucție) din Marele Stat Major.
Până la declanșarea războiului pentru eliberarea Basarabiei și a nordului Bucovinei, generalul Constantin Sănătescu a îndeplinit următoarele funcții: comandant al Brigăzii 3 Cavalerie Cernăuți (iunie 1935-noiembrie 1937), prim subșef al Marelui Stat Major (noiembrie 1937-februarie 1939), comandant al Corpului 8 Armată Dorohoi (septembrie 1939-august 1940), comandant al Corpului de Cavalerie subordonat Armatei 3, comandată de generalul Iosif Iacobici (august 1940-februarie 1941), comandant al Corpului 4 Armată Iași, aflat în subordinea Armatei 4, comandată de generalul Nicolae Ciupercă (februarie 1941-martie 1943). La 1 septembrie 1940, generalul Constantin Sănătescu a fost numit șef al Comisiei de fixare a frontierei cu U.R.S.S., iar la întoarcerea în țară era informat că va prelua comanda Corpului de Munte din Piatra Neamț, însă, acest lucru nu s-a mai întâmplat deoarece a fost chemat de urgență la București, unde a fost numit comandantul militar al Capitalei, funcție în care a coordonat și condus operațiile de lichidare a rebeliunii legionare din 21-23 ianuarie 1941.

Ajunge în fruntea Corpului 4 Armată în a doua campanie din Rusia, până la Cotul Donului, în octombrie 1942, unde îl cunoaște pe colonelul Titus Gârbea, șef al Detașamentului român de legătură pe lângă comandamentul german al Grupului de Armate „Sud”. După ce supraveghează retragerea trupelor române din Crimeea, generalul Constantin Sănătescu este chemat în țară la 20 martie 1943, iar la propunerea mareșalului Ion Antonescu, a fost numit șef al Casei Militare Regale, dar a păstrat și comanda Corpului 4 Armată, unde funcția a fost asigurată până la 24 ianuarie 1944, de generalul Constantin Nicolescu.
În noua funcție, generalul Constantin Sănătescu a participat la 30 august 1943 alături de regele Mihai, la funeraliile mareșalului Constantin Prezan de le Schinetea Mare, iar în toamna aceluiași an, l-a reprezentat la Sofia pe regele Mihai la funeraliile regelui Boris al Bulgariei.

În perioada aprilie-august 1944, generalul Constantin Sănătescu a fost Mareșal al Palatului, demnitate în care a reușit alături de generalul Titus Gârbea, în urma a douăzeci de întrevederi cu acesta, să elaboreze planul care a condus la ieșirea din războiul alături de Germania și trecerea României de partea Națiunilor Unite. De altfel, a avut un rol decisiv în pregătirea armistițiului cu puterile aliate și a actului de la 23 august 1944, fiind singurul martor al întrevederii de la Palat din 23 august 1944 dintre regele Mihai, Mareșalul Ion Antonescu și Mihai Antonescu.
Odată cu actul din 23 august 1944, generalul Constantin Sănătescu a fost numit prim ministru (23 august – 5 decembrie 1944), demnitate în care a organizat apărarea Capitalei împotriva nemților, iar ulterior întoarcerea armelor și campania spre vest. Tot în această perioadă cât a fost prim ministru, a dus o luptă inegală cu noul aliat Rusia, care urmărea să transforme România într-un stat comunist dirijat de Moscova, și care solicita „pedepsirea celor vinovați de dezastrul țării”.
Confruntându-se cu noile directive, generalul Constantin Sănătescu a căutat să soluționeze „drama generalilor români”, intervenind la ministrul Ioan Christu, președintele Comisiei Române pentru Aplicarea Armistițiului, pentru cei considerați „vinovați”: generalii Petre Dumitrescu, Ilie Șteflea, Ion Arbore, Nicolae Macici, Gheorghe Potopeanu și Radu Korne (soluționarea cererii acestuia a fost însă fără succes).

La sfârșitul anului 1944, generalul Constantin Sănătescu a demisionat din funcția de prim ministru și a fost numit șef al Marelui Stat Major, funcție pe care a deținut-o până 20 iunie 1945, când, prin Înaltul Decret nr. 1967, a fost numit inspector general de armată la Inspectoratul General de Armată nr. 2.
Până la 8 noiembrie 1947 când a decedat fiind răpus de un cancer renal și o metastază osoasă, a fost martorul procesului de sovietizare treptată a României, și a mai fost investit în două funcții importante: președinte activ al Ordinului „Mihai Viteazul cu spade (25 iunie 1946) și comandant al Corpului 6 Teritorial (18 iunie 1946).
Constantin Sănătescu a fost ultimul general care a fost înmormântat cu toate onorurile cuvenite gradului său, la data de 10 noiembrie 1947, în Cimitirul Bellu civil, după ce slujba religioasă fusese oficiată la Biserica Mihai Vodă din București, la care a participat un grup restrâns de persoane, dar unde au fost depuse coroane din partea regelui, a reginei-mamă și a Președinției de Consiliu, în timp ce o unitate din Regimentul de Gardă Călare a defilat în fața sicriului.
La Cimitirul Bellu, înainte de a fi înhumat în criptă, pe capacul sicriului au fost țintuite, potrivit tradiției, sabia scoasă din teacă în chip de cruce, având deasupra șapca militară, iar în mentalitatea colectivă răsuna îndemnul pe care însuși generalul Constantin Sănătescu îl adresa ofițerilor:
„Mai presus de toate, iubiți-vă țara în care ați văzut lumina zilei pentru prima oară, fiind totdeauna gata pentru sacrificiul cel mare pentru Patrie și Tron”.

Pe parcursul carierei militare, Constantin Sănătescu a fost recompensat cu următoarele distincții, ordine și medalii:

-Ordinul „Steaua României”, în gradele de mare ofițer, comandor, ofițer și cavaler;

-Ordinul „Coroana României”, în gradele de ofițer și comandor;

-Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a cu spade;

-Ordinul sârbesc „Sfântul Sava”, clasa I;

-Ordinul polonez „Polonia Restituta”, în gradele de comandor și mare ofițer;

-Ordinul rusesc „Sfânta Ana”, clasa a II-a;

-Ordinul cehoslovac „Leul Alb”, în grad de mare ofițer;

-Ordinul german „Crucea de Fier”, clasa I;

-„Crucea Meritului” cu placă a ordinului „Vulturul German”;

-Medalia Jubiliară Carol I (1906);

-Medalia „Avântul Țării” (1913);

-Crucea comemorativă a războiului 1916-1918;

-Crucea de Război Franța (1918);

-Medalia „Victoria” (1920);

-Medalia „Cruciada împotriva comunismului” (1941);

-Medalia sovietică „Victoria împotriva fascismului (1945)

Surse:

-Arhivele Naționale Istorice Centrale București, fond Casa Regală și Președinția Consiliului de Miniștri;

-Arhivele Militare Române, Memoriu personal al generalului Constantin Sănătescu, promoția 1907, arma cavalerie;

-Luchian Deaconu, Căpitan Constantin Sănătescu, însemnări zilnice din timpul primului război mondial, în „Oltenia. Studii și comunicări arheologie, istorie, etnografie, arta naturii”, Anul VII-VIII, Craiova, 1988-1989;

-Constantin Sănătescu, Jurnal, cu o prefață de Simona Ghițescu-Sănătescu, Editura Humanitas, București, 1993;

-Florica Dobre, Alexandru Duțu, Distrugerea elitei militare sub regimul ocupației sovietice în România, Editura Institutului Național pentru Studiul Totalitarismului, vol. I-II, București, 2001-2002;

-Marcel Dumitru Ciucă, Guvernarea Constantin Sănătescu. Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri, Editura Saeculum, București, 2012;

-Eugen Ichim, Generalul Constantin Sănătescu. Pentru țară și tron, Editura Militară, București, 2014;

-Mihai Sorin Rădulescu, Genealogii, Editura Vremea, București, 2018.

Prof.dr. Cornel Mărculescu