Operațiunile militare de la Mărășești, începute în 24 iulie 1917, ce au durat până la 12 august 1917, au reprezentat un punct de cotitură în contracararea și stoparea acțiunilor ofensive germane și austro-ungare de pe frontul din Moldova.
Confruntările  s-au desfășurat pe o lungime a frontului de cca. 75 km, între  localitățile Nămoloasa şi Valea Sării.
De o parte a frontului se afla Armata I Română, alcătuită din 6 divizii, dintre care una de cavalerie, trei brigăzi mixte, Grupul de artilerie grea, Grupul II aeronautic, însumând 170 000 de militari și Armata IV Rusă, care avea 84 de batalioane de infanterie, 32 de escadroane de cavalerie și 79 de baterii de artilerie.
De cealaltă parte se afla Armata IX Germană, cu 174 de batalioane de infanterie, 16 escadroane de cavalerie, 150 de baterii de artilerie, trei escadrile de aviație, o companie de ciclişti.

Luptele s-au desfășurat în trei faze, astfel:

În prima fază, 24 iulie/6 august – 30 iulie/12 august 1917,  Corpul I rezervă german a atacat Divizia 34 Infanterie rusă, care a cedat frontul pe o adâncime de 3 km şi o lungime de 10 km. Intervenția Diviziei 5 Infanterie română a reușit să oprească încercările germanilor de a ocupa trecerile peste Siret de la Ciuşlea și Movileni.
Feldmareșalul german August von Mackensen, schimbă direcţia atacului în sectorul Moara Albă-Doaga, forţând trupele româno-ruse să se retragă 2 km şi să abandoneze satul Doaga.
În noaptea de 25 iulie/7 august – 26 iulie/8 august 1917 au intrat în dispozitiv Diviziile 71 Infanterie rusă, 9 Infanterie şi 14 Infanterie române, ce au reușit să acopere golul lăsat de Divizia 34 Rusă, divizie ce a fost decimată aproape în totalitate.
În ziua de 28 iulie/10 august a avut loc un contraatac pentru lichidarea capului de pod realizat de germani între comunicația Focşani-Mărăşeşti  şi  Siret. La contraatac au participat Diviziile 5 şi 9 Infanterie române, ce au atacat frontal, pe centru, iar 13 şi 71 Infanterie ruse au acţionat pe flancul de vest.
Contraatacul nu a avut succes, trupele româno-ruse nu şi-au realizat obiectivele, astfel că satul Doaga rămâne în mâna inamicului.
Ca urmare a acestui eșec, apar neînțelegeri între comandanții trupelor române şi ruse, generalul Constantin C. Cristescu, respectiv, generalul rus Aleksandr Ragoza, iar comandantul român este înlocuit cu generalul Eremia Grigorescu, fiind creat un comandament unic româno-rus sub comanda generalului rus.

A doua fază a bătăliei a avut loc între 31 iulie/13 august – 6/19 august, când germanii au atacat în zona Panciu unităţile ruse din zonă, forțându-le să se retragă cu cca. 6 km. Geneneralul Aleksandr Ragoza a ordonat ca marile unități române din zonă să se retragă și ele pe linia de apărare organizată de trupele ruse, ceea ce însemna cedarea localității Mărăşeşti.
Generalul Eremia Grigorescu se opune acestei măsuri, ordonând ca trupele române să nu-şi părăsească pozițiile. Apare o nouă criză a comandamentului comun, criză ce a fost rezolvată prin demiterea generalul Aleksandr Ragoza și preluarea conducerii trupelor româno-ruse de către generalul Eremia Grigorescu.
În ziua de 1/14 august, germanii au atacat puternic flancul drept al dispozitivului româno-rus, în zona Corpului 18 armată rus, punând în pericol flancul stâng al Armatei II Române ce se afla angajată în bătălia de la Oituz.
Inamicul a înaintat 2 km în zona Chicera, la nord de Panciu, situație ce a creat pericolul străpungerii aliniamentului de apărare, dar contraatacul Diviziei 10 Infanterie română, aflată în spatele trupelor ruse, reușește să respingă trupele germane.
Grupul german condus de generalul von Morgen atacă pozițiile române din pădurea Prisaca, ce protejau podul de la Cosmeşti, forţând trupele române să se retragă şi să dinamiteze podul pentru a opri avansarea inamicului.

Apogeul bătăliei de la Mărășești are loc în perioada 6/19 august 1917, când grupul german comandat de generalul von Morgen compus din 5 divizii de infanterie a lovit zona frontului cuprinsa între Panciu şi Mărăşeşti, zonă apărata de diviziile române.
Climaxul confruntării a avut loc în zona pădurii Răzoare, la cota 100, care asigura controlul ultimei terase a malului Siretului.
La cota 100, compania de mitraliere condusă de căpitanul Grigore Ignat a rezistat până la ultimul om, astfel că sacrificiul acestei companii a întârziat înaintarea inamicului, oferind timpul necesar ca generalul Ion Popescu să pornească un contraatac cu batalioanele de rezervă, obligând astfel trupele germane să se retragă cu mari pierderi.

A treia etapă a luptelor are loc în perioada 7/20 august – 21 august/3 septembrie, perioadă în care inamicul, foarte slăbit, a încercat o ultimă ofensivă în zona Varniţa-Muncelu, ofensivă ce a fost stopată de trupele române.
Armata română a pierdut 27.410 oameni, din care 5.125 de morţi, 9.818 dispăruţi şi 12.467 de răniţi.
Armata IV Rusă a avut şi ea pierderi serioase, cifrate la 25.650 de oameni, din care 7.083 morţi, 10.400 răniţi şi 8.167 dispăruţi.
De partea cealaltă, Armata IX Germană a avut între 60.000 – 65.000 de oameni scoşi din luptă, morţi, răniţi şi dispăruţi.

Prin sacrificiul a peste 27.000 de ostași români, număr ce reprezenta 16% din efectivul total avut la începutul luptelor, sub comanda strălucitului general Eremia Grigorescu,  Armata I-a Română oprește și spulbera atacul armatelor germane și austro-ungare ce voiau ocuparea Moldovei, infirmând astfel afirmația feldmareșalului Mackensen: „La revedere, peste două săptămâni, la Iaşi!”.
Astfel, Armata Română reușește să-și apere, încă o dată, ființa națională, pentru că ocuparea Moldovei ar fi însemnat sfârșitul României ca țară.
24 iulie- 12 august 1917 este și va rămâne una din marile victorii ale Armatei Române și o piatră de temelie la făurirea viitoarei Românii Mari.

Surse:
– Ordinul de Operații Nr. 1638
– Istoria Militară a Poporului Român, Ed. Militară, București, 1988

Prof. Cristin Petre