Momentul care marchează întemeierea Jandarmeriei Române a fost 3/15 aprilie 1850 când, printr-un afiş domnesc, domnitorul Grigore Alexandru Ghica a aprobat hotărârea Divanului Obştesc, semnând „Legiuirea pentru reformarea Corpului slujitorilor în jandarmi”. Prin această lege, s-a dat statut juridic armei Jandarmeriei şi i s-au stabilit principiile de organizare şi funcţionare. Astfel, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), Jandarmeria Română a fost supusă unui amplu proces de modernizare, ca de altfel toate instituţiile statului naţional român modern. Adăugând, prin bugetul anului 1863, odată cu transformarea Regimentului de Jandarmi în Legiuni de Jandarmi, a început şi procesul de înlocuire treptată a escadroanelor şi companiilor de jandarmi, cu escadroane de dorobanţi, pe baza Ordonanţei nr. 896 din 20 iunie 1864. Ulterior, prin Legea de organizare a puterii armate în România, din noiembrie 1864, dar şi prin cele din 12/24 iunie 1868, 27 martie/8 aprilie 1872, Jandarmeria a fost organizată pe principii noi, scoasă de sub administraţia Ministerului de Interne şi subordonată direct Ministerului de Război, ca element component al armatei permanente.

Potrivit legii din 1868, jandarmii erau încadraţi în rândul trupelor permanente şi destinaţi executării diverselor sarcini administrative şi de Poliţie ce aparţineau Ministerului de Interne, erau constituiţi în două companii pedestre, câte una la Bucureşti şi Iaşi, şi cinci escadroane, la Bucureşti, Iaşi şi până în 1874, în cele trei judeţe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad şi Ismail), acest lucru fiind valabil până când Partidul Conservator condus de Lascăr Catargiu,  a elaborat şi prezentat Parlamentului României în ianuarie-februarie 1893, Legea pentru organizarea Jandarmeriei Rurale, promulgată prin Decretul Regal nr. 2919 din 30.08.1893. Primul inspector general al Jandarmeriei Rurale în perioada 09. 06. 1894 – 01. 04. 1896, a fost generalul Rasty Mihail, născut la 10 septembrie 1841 în Bucureşti, Colonia Verde, judeţul Ilfov. Legea Jandarmeriei Rurale din 1 septembrie 1893, avea să fie substanţial îmbunătăţită prin legea din 17 martie 1896, elaborată de către noul inspector general al Jandarmeriei din perioada 01. 04. 1896 – 10. 02. 1898, lt. col. Ioan Manoliu, care a transformat companiile de jandarmi în escadroane de jandarmi călare și a desfiinţat jandarmeria comunală, care de acum se transforma în „corpul de jandarmi”, cu reşedinţele la Iaşi şi Craiova.

Cu toate acestea, la 30 iunie 1899, a fost adoptată o nouă lege a Jandarmeriei, care anula modificările aduse de Legea din 1896, revenindu-se practic la prevederile Legii din 1 septembrie 1893. În acelaşi timp, colonelul Niculae Alexandrescu, noul inspector general al Jandarmeriei în perioada 02.04.1899 – 01.04.1901, a restructurat din temelii Jandarmeria Română, drept pentru care, în cele 32 de judeţe funcţionau 304 staţiuni cu un efectiv de total de 2102 jandarmi. Deşi noilor modificări aduse legii jandarmeriei se prevedea ca funcţia de inspector general să fie deţinută de un general de brigadă, totuşi la 1 aprilie 1891 a fost numit în funcţie maiorul Gheorghe Miricescu, cel care a continuat procesul de reorganizare al Jandarmeriei, fiind ajutat de maiorul Ciocăzan D., având ca şef de cancelarie pe căpitanul Gheorghe Sporidi, ajutat de locotenentul C. Sideri și maiorul Miricescu. Din punct de vedere organizatoric, Jandarmeria urma să-şi păstreze cele 32 de companii, 134 de plutoane, 337 secţii şi doar 68 posturi ale jandarmeriei, împărţite în 4 circumscripţii, cu toate că la nivelul ţării existau 3000 de comune.

În anul 1908, noul inspector general al Jandarmeriei Rurale, colonelul Anton Berlescu (avansat general de brigadă prin Î. D. 3785 din 10 mai 1913), având ca ajutor pe lt. col. P. Casianu, ca şef al cancelariei pe cpt. Alexandru Dobrescu şi şef al Serviciului Administrativ pe cpt. intendent Constantin Lobei, este cel care a adus noi modificări asupra Legii Jandarmeriei Rurale, întărind posturile de jandarmi din sudul Dobrogei şi înfiinţând Detaşamentul mobil pentru intervenţii rapide în zona de frontieră alcătuit din 4 ofiţeri şi 200 de jandarmi. De asemenea, generalul Anton Berlescu s-a remarcat prin organizarea minuţioasă a efectivelor de jandarmi cu ocazia vizitei la Constanţa a familiei imperiale ruse în frunte cu ţarul Nicolae al II-lea la 1 iunie 1914, dar şi prin faptul că a înfiinţat la 1 august 1914, cea de-a cincea circumscripţie de jandarmi, în cadrul căreia erau incluse şi companiile de jandarmi din judeţele Durostor şi Caliacra, Bacău şi Neamţ.

După înfăptuirea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, a avut loc o campanie de perfecţionare a personalului corpului de jandarmi de către noul inspector generalul Ludovic Miricescu, ca urmare a modificării Legii Jandarmeriei Rurale prin Î. D. nr. 1198/1918, ocazie cu care corpul de jandarmi era organizat pe brigăzi. În plus, noul comandant al corpului de jandarmi, generalul Ştefan Ştefănescu, a înfiinţat în 1919 Jandarmeria din Dobrogea, Brigada 4 Jandarmi Ardeal formată din 3 regimente de jandarmi şi 6 batalioane teritoriale, iar la Oradea a înfiinţat Marea Şcoală de Jandarmi. În perioada 10 iunie 1927 – 16 noiembrie 1928, la comanda corpului de jandarmi s-a aflat generalul Cleant Davidoglu, care într-un timp foarte scurt a modernizat structura organizatorică a Corpului, înfiinţând în cadrul acestuia Inspectoratul Tehnic al Jandarmeriei sub comanda generalului Gheorghe D. Constantinescu. De asemenea, a pus în aplicare instruirea şi pregătirea ofiţerilor de jandarmi, cu acordul Ministerului de Război Francez, a „Regulamentului exerciţiilor de educaţie fizică”, iar prin Ordinul de Zi nr. 48 din 4 octombrie 1927, a înfiinţat Tipografia Corpului de Jandarmi.

La 23 martie 1929, când la comanda Corpului de Jandarmi se afla generalul Gheorghe D. Constantinescu, Parlamentul României a pus bazele unei legi moderne si complete de organizare a Jandarmeriei Rurale publicată în Monitorul Oficial nr. 69 din 29 martie 1929, prin care erau definite rolul şi misiunea acesteia:

Art.1 – Jandarmeria este un corp organizat milităreşte, instituit pentru a veghea în comunele rurale la siguranţa de stat, la menţinerea ordinei publice, precum şi la executarea legilor şi regulamentelor.

Art.2 – Jandarmeria rurală face parte din Ministerul de Interne, pentru serviciul său ordinar şi extraordinar ea stă la dispoziţia autorităţilor cărora legile le conferă atribuţiuni de poliţie generală.

La 20 iulie 1930, a fost promulgat Statutul Jandarmeriei Rurale de către regele Carol al II-lea, care garanta: stabilitate, înaintare, retribuţii şi alte indemnizaţii, gradaţii, pensii, condiţii de căsătorie, recompense. O nouă măsură importantă care trebuie să fie evidenţiată este „Regulamentul Special al Şcolilor de Jandarmi Rurali”, elaborat la 29 iulie 1930 de către generalul Eracle Nicoleanu şi Statutul Jandarmeriei Rurale. În 1931, era numit inspector general al Jandarmeriei Rurale, generalul Constantin N. Dimitrescu, care la numirea în funcţie definea rolul şi scopul corpului de jandarmi, astfel: „Pentru ca statul să poată veghea la menţinerea ordinii interne şi garantarea libertăţii şi siguranţei individului a creat un corp armat JANDARMERIA”. În timpul cât a fost inspector general al Jandarmeriei, Constantin Dimitrescu a reuşit să unifice Jandarmeria Armatei cu Jandarmeria Rurală, sub o singură comandă (inspectorul general al Jandarmeriei Rurale), mărind efectivele acesteia cu aproape 1500 de oameni, respectiv efectivele a 11 batalioane ale Regimentului Jandarmi Pedeştri şi companiile de oraş din Iaşi, Cluj şi Chişinău, prin Î. D. nr. 1649/16.05.1931, stabilindu-se şi noii patroni ai Jandarmeriei: „Împăraţii Constantin şi Elena”.

În privinţa organizării Legiunii de Jandarmi din județul Dâmboviţa în perioada interbelică, informaţii importante apar în fondul Legiunea de Jandarmi Dâmboviţa din cadrul Serviciului Județean al Arhivelor Naţionale Dâmboviţa. Alte legi organice privitoare la locul și rolul acestei instituții în peisajul militar și de ordine publică al țării noastre, și-au pus amprenta pe dezvoltarea structurii județene, aceasta primind denumirea de Legiunea de Jandarmi Dâmbovița la data de 25 mai 1929. În acel an, unitatea avea în compunere 7 secții (Bilciurești, Ionești, Pucioasa, Răcari, Răzvad, Titu, Voinești), 34 posturi de jandarmi (Bilciurești, Cojasca, Mărcești, Frasinul, Cobia, Mătăsaru, Ionești, Uliești, Crânguri, Bezdead, Valea Lungă – Gorgota, Brănești, Pucioasa, Pietroșița, Slobozia Moară, Răcari, Lungulețu, Conțești, Doicești, Lucieni, Rasvad, Gura Ocniței, Comișani, Nucet, Titu, Gura Șuței, Odobești, Potlogi, Voinești, Pietrari, Mănești, Boțești, Bogați, Ludești) și Postul Special de Jandarmi „Steaua Română” Gorgota, cu sediul în această localitate.

De asemenea, jandarmii dâmbovițeni s-au impus ca factor determinant în ceea ce privește asigurarea unui climat de siguranță în localitățile aflate în responsabilitate, au identificat autorii unor infracțiuni grave, cum sunt cele de furt, omor și tâlhărie (multe fapte de tâlhărie au fost comise de autori constituiți în bande care acționau pe zone întinse ale județului) și au acționat pentru calmarea unor conflicte izbucnite pe fondul unor nemulțumiri sociale, de referință fiind înăbușirea răscoalei țăranilor din localitățile Răzvad și Văcărești (1907), tensiunile sociale apărute în momentul în care li s-a adus la cunoștință locuitorilor comunei Speriețeni faptul că localitatea va deveni sat component în comuna Gura Șuții (22-24 august 1931), răscoala țăranilor din comuna Cornești, având ca motiv folosirea podului peste râul Ialomița. Nu trebuie omis în ultimul rând, faptul că jandarmilor dâmbovițeni li s-a încredințat asigurarea securității unor demnitari români și străini pe timpul activităților desfășurate pe raza județului, dintre care cele mai semnificative au fost:

– paza liniei ferate pe segmentul Leordeni-Bâldana, din cauza atentatelor dese, aspect ce ar fi putut pune în pericol siguranța trenului regal care a transportat pe Majestatea Sa Regele Ferdinand I și Regina Maria de la Alba-Iulia la București în data de 16 octombrie 1922. Cu această ocazie, Comandantul Companiei, Căpitan Enescu Alexandru și Comandantul Plutonului 2 Găești, sublocotenent Dumitrescu Gheorghe au fost decorați cu ordinul „Coroana României”, în grad de cavaler;

– paza stației Leordeni și a liniei ferate pe segmentul Leordeni-Ciocănești ,în intervalul 29 – 30 martie 1924, pe timpul tranzitării județului Dâmbovița de către Alteța Sa, Prințul Moștenitor al Japoniei, Hirohito (1901-1989) Higashi Huni, care se deplasa cu trenul de la Paris spre București;

– asigurarea măsurilor de ordine în stația C.F.R. Titu pe timpul staționării trenului regal mortuar, care transporta trupul neînsuflețit al Regelui Ferdinand I către Curtea de Argeș, în data de 24 iulie 1927;

– asigurarea protecției Mareșalului polonez Jósef Pilsudski (șef de stat al Poloniei între 1918-1922 și primul mareșal ales al Poloniei în 1920), pe timpul celei de-a doua vizite în România.

– 29 septembrie 1928, la vila doctorului Lucjan Skupiewski (primar al orașului București în periada februarie-aprilie 1923), situată la poalele dealului pe care se află Mănăstirea Dealu. Reședința medicului a fost asigurată cu pază de către jandarmi pe toată perioada, inclusiv pe timpul în care oaspetele de vază era plecat în diferite localități din țară pentru a se întâlni cu membri ai familiei regale;

– asigurarea protecției ministrului de interne, Ion Mihalache, și a ministrului Basarabiei, Pantelimon (Pan) Halippa, pe timpul vizitei care a avut ca obiectiv principal inaugurarea podurilor peste Ialomița din localitățile Mărcești și Lăculețe, precum și școlile din satele Gheboaia și Puturosu (13 octombrie 1930).

Prin decizia ministerială cu numărul 1106 publicată în Monitorul Oficial nr. 166/1930, Legiunea de Jandarmi Dâmboviţa a fost împărţită în 7 secţii şi 34 de posturi de jandarmi. Comanda unei legiuni de jandarmi era compusă din 2-3 ofiţeri şi 20-50 trupă, iar cu minimum de 10-12 jandarmi comandantul legiunii asigura nevoile administrative şi de comandă, în timp ce restul jandarmilor, constituiţi într-o grupă de rezervă, interveneau pe teritoriul rural al judeţului, şi în cazuri excepţionale şi pe teritoriul oraşului Târgovişte.

Începând de la 1 noiembrie 1933, a luat fiinţă Subinspectoratul General al Jandarmeriei de Sud cu reşedinţa în Ploieşti, care-şi exercita autoritatea asupra tuturor formaţiunilor jandarmeriei din provinciile de sud ale ţării inclusiv în judeţul Dâmboviţa. În paralel cu structura operativă a Jandarmeriei, în județul Dâmbovița, începând cu anul 1933, a funcținat și Centrul de Instrucție nr. 13 Jandarmi Găești, unde se desfășura pregătirea jandarmilor în termen, precum și pregătirea periodică a jandarmilor reangajați sau a subofițerilor.

Un episod deosebit de important în istoria jandarmeriei dâmbovițene îl constituie urmăriea comuniștilor ilegaliști, așa cum reiese din documentele studiate de noi, din cuprinsul cărora aflăm că, în timpul procesului comuniștilor ceferiști din vara anului 1934 de la Craiova, un grup de comuniști care-l avea în frunte pe Nicolae Ceaușescu, viitorul președinte comunist al Republicii, s-a dedat la ultragierea și agresarea jandarmilor, fapt ce a condus la arestarea și trimiterea acestuia din post în post, escortat de jandarmi, până la Scornicești, localitatea sa natală. Considerându-l un „agent comunist periculos”, Jandarmeria Română l-a urmărit cu deosebită atenție pe Nicolae Ceaușescu, acesta fiind arestat la finalul anului 1935 de Postul de Jandarmi Ulmi, din județul Dâmbovița.

În urma adoptării Constituţiei din februarie 1938 şi a instalării guvernului prezidat de patriarhul Miron Cristea, s-a decis trecerea poliţiilor urbane sub conducerea comandanţilor Legiunilor de Jandarmi, în baza Înaltului Decret Regal nr. 2252, publicat în Monitorul Oficial nr.138/1938. Hotărârea Regală a fost completată de adresa nr. 42123 din 21 iunie 1938 a ministrului de interne Armand Călinescu, transmisă tuturor şefilor de poliţie din ţară.

Foto credit: jandarmeriaromana.ro

Surse:

-Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Poliția orașului Târgoviște; fond Legiunea de Jandarmi Dâmbovița;

– Vasile Mihalache, Ioan P. Suciu, Jandarmeria română (1850-1949), pagini dintr-o istorie nescrisă, Bucureşti, Editura Ministerului de Interne, 1993;

– Ioan P. Suciu, Personalităţi militare în serviciul jandarmeriei rurale (1893-1949). Repere biografice, în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, Anul XIII, Nr.1 (47), Bucureşti, 2010;

– Ioan P. Suciu, Personalităţi militare în serviciul jandarmeriei rurale (1893-1949). Repere biografice, (II), în „Document. Buletinul Arhivelor Militare Române”, Anul XIII, Nr. 3 (49), Bucureşti, 2010;

-Cornel Mărculescu, Vizita țarului Rusiei la Constanța (1 iunie 1914) – reverberații în presa româno-sârbă, în „Confluențe româno-slave de-a lungul timpului”, Editura Lyuben Karavelov Regional, Bulgaria, Ruse, 2017;

-Anrdrej Dubicki, Lucjan Skupiewski, Biografie social-politică, Institutul din Varșovia, Ediție poloneză-română, 2018;

-Cristina Diac, Nicolae Ceaușescu: tânăr, rebel și ilegalist. O cotitură a destinului: arestarea și procesul din 1936, în vol.  „A fost odată ca niciodată Partidul Comunist Român (1921-2021). Pentru o istorie dezinhibată a „viitorului” luminos”, Editor Adrian Cioroianu, Editura Polirom, București, 2021.

Prof.dr. Cornel Mărculescu