You are currently viewing EDITORIAL: POLITICĂ DE STÂNGA FĂCUTĂ DE „CAPITALIȘTII” DE LA STAT

EDITORIAL: POLITICĂ DE STÂNGA FĂCUTĂ DE „CAPITALIȘTII” DE LA STAT

  • Post category:Editorial

Cât de ușor ne lăsăm manipulați de către oricine, iar apoi nu înțelegem de ce ne îndreptam cu viteza melcului spre democrație și civilizație.
Văd de multe ori niște tovarăși, care își fac apariția în spațiul public, condamnând cu mânie proletară, “capitaliștii nenorociți”, care ne “esploatează”, ne iau aerul, bogățiile, ne atrag tinerii în universitățile și locurile lor de muncă, pentru a-i îndepărta de valorile noastre estice.
Din discursul lor se simte o boare siberiană, care nu vine din grija lor pentru binele poporului sau din convingeri doctrinare de stânga. Nu, este doar ipocrizia și dorința lor de a ieși în evidentă, pentru recăpătarea unor avantaje sau funcții, pierdute odată cu schimbările politice.
Trist este că acești “ideologi” au destui admiratori, care strigă euforic: bravo!bravo!- bine le zice dom’le!
Dar mulți nu se întreabă cine sunt acei tovarăși și ce au făcut ei în ultimii 30-40 de ani. Dacă îi analizăm mai atent, vedem că au fost și înainte și după ‘89, în funcții cheie la stat, având averi considerabile din salarii de bugetar.
Dețin case, terenuri, obținute pe nimic sau sume derizorii, pe timpul “marii privatizări” din anii “capitalismului de cumetrie”, cum l-a numit chiar cel ce le-a îngăduit aceste “înlesniri”.
Acești tovarăși, neavând altă școală decât cea de partid, fac ce au învățat ei mai bine la cursurile de activiști; să condamne tot ce vine din occident, ca fiind un pericol la adresa “patriei iubite”.
Cum să rămână tinerii și să muncească cinstit în țară, când văd cum acești pseudo-revoluționari s-au îmbogățit din corupție, gargară și trafic de influență, iar cei care vor să dezvolte o afacere cinstită întâlnesc numai obstacole și îngrădiri, dacă nu ung “rotițele” sistemului.
Eu nu sunt împotriva doctrinei politice de stânga, chiar consider că România are nevoie de un partid de stânga, care să facă o politică, cu adevărat benefică pentru cei defavorizați.
Dar doctrina de stânga nu poate fi implementată de politicieni care s-au îmbogățit din “salariile” de la stat, în timp ce marea majoritate a populației trăiește în sărăcie.

Col.(r) Paul Gheorghe Necula