Amiralul F.I. Oktiabrski, 29 august 1944: ,,Toată flota românească de război și auxiliară să fie mutată la Sulina și predată Comandamentului maritim sovietic”.
Contraamiralul Azarov, 30 august 1944: ,,Nu există miniștri români când te chem eu”.
La Constanța, după ce contraamiralul Horia Măcellariu, comandantul Forțelor maritime române, ceruse (la 28 august 1944) tuturor echipajelor să primească camaraderește trupele aliate ,,sovietice, engleze și americane”, acordându-le ,,respectul și salutul cuvenit după aceleași norme ca și în armata română”, amiralul F.I. Oktiabrski, comandantul Flotei sovietice din Marea Neagră, a ordonat (la 29 august, prin intermediul unui ofițer sosit cu o vedetă de la Capul Midia) ca ,,toată flota românească de război și auxiliară să fie mutată la Sulina și predată Comandamentului maritim sovietic” în aceeași zi până la ora 12.00, în caz de ,,refuz” sau de ,,neprimire a răspunsului”, flota sovietică urmând să înceapă ,,atacul flotei și a bazei dvs. de pe mare și din aer”.
În conformitate cu instrucțiunile primite din partea guvernului român, contraamiralul Horia Măcellariu a răspuns că deoarece forțele române începuseră deja luptele împotriva forțelor germane ,,pe care le-au alungat de pe litoralul românesc” nu vede ,,necesitatea ultimatumului”. Precizând că flota română era gata să coopereze cu cea sovietică, comandantul Forțelor maritime române arăta că așteaptă în acest sens ,,directiva de luptă de la Comandamentul Flotei Roșii din Marea Neagră împotriva germanilor.
Aprobând poziția adoptată de Horia Măcellariu, șeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghe Mihail, a ordonat, în aceeași zi: ,,Marina română va coopera cu Flota sovietică numai în unități constituite române, sub comandă română, care intră sub comandamentul Flotei sovietice și numai în lupta contra forțelor germane”.
La rândul său, viceamiralul Alexandru Georgescu a dispus: ,,În cazul când au pretenții asupra navelor, protestați energic arătând că pe baza declarației domnului Molotov suntem aliații lor și dezarmarea noastră ne împiedică a contribui la lupta contra inamicului comun, Germania. În caz că nu acceptă, navele vor fi puse la dispoziția lor, în aceleași condițiuni ca și la Tulcea (echipajele la bord, pavilon alb). Se exclud soluțiile: internarea și scufundarea navelor”.
Tot la 29 august (ora 15.40) în Constanța au pătruns și primele elemente ale unei brigăzi motomecanizate sovietice cărora locotenent-comandorul Boris Levitski, delegatul Comandamentului teritorial Dobrogea, le-a urat ,,Bun venit!”, seara contraamiralul Horia Măcellariu oferind comandanților sovietici o masă la restaurantul ,,Cancevici”.
A doua zi, (30 august) atitudinea sovieticilor s-a schimbat, contraamiralul Azarov, sosit în noaptea de 29 spre 30 august (ora 2.40) cu primele motocanoniere sovietice (pilotate de canonierele române ,,Dumitrescu” și ,,Ghiculescu” și de Vedeta nr. 7), a cerut instalarea a câte unui ofițer controlor sovietic la fiecare navă, interzicerea mișcării navelor românești în port sau ieșirea lor în larg, instalarea unui comandament sovietic în oraș, blocarea tuturor carburanților, controlul tuturor materialelor din depozite, precum și ,,automobile și locuințe în port pentru o mie de militari și pentru comandant o vilă care să nu aibă nici o altă casă împrejur”.
Natura raporturilor cu noul aliat sovietic avea să fie precizată cu claritate de comandamentul sovietic în dimineața zilei de 30 august 1944, când locotenent-comandorului Boris Levițki i s-au pus în vedere că ,,sovieticii sunt în Constanța în calitate de învingători”.
Afirmația a fost confirmată în după-amiaza aceleiași zile prin replica contraamiralului Azarov (,,Nu există miniștri români când te chem eu”), la explicațiile contraamiralului Horia Măcellariu că nu putuse participa la trecerea în revistă a trupelor datorită sosirii în oraș a subsecretarului de stat R. Georgescu. Pe această linie de conduită, la 31 august, sovieticii au numit ofițeri de legătură pe navele românești, care au interzis orice mișcare a navelor (și chiar a tunurilor), intrarea în port fiind permisă doar navelor sovietice.
În pofida acestei poziții, guvernul și autoritățile militare române au continuat să manifeste demnitate și să acționeze pentru impunerea punctului de vedere și a intereselor românești.
Semnificative sunt în acest sens instrucțiunile Ministerului Afacerilor Externe pentru subsecretarul de stat R. Georgescu, delegatul guvernului român pe lângă generalul F.I. Tolbuhin, comandantul Frontului 3 ucrainean, pentru discutarea problemelor cu caracter economic și financiar ridicate de prezența trupelor sovietice în Dobrogea: ,,1) Forțele terestre și navale sovietice nu se găsesc în teritoriul românesc și în apele românești în calitate de forțe ocupante cu scopul de a duce împreună cu forțele române lupta împotriva inamicului comun. În consecință, forțele sovietice nu pot efectua în România capturi de război. Aceasta reiese atât din termenii amistițiului, cât și din declarațiunea domnului Molotov din 25 august a.c. 2) Forțele române sunt dispuse a ajuta forțele sovietice punându-le la dispoziție materialele de care au nevoie. În ce privește fondurile unităților române, ele nu pot fi remise forțelor sovietice. Domnul subsecretar de stat Georgescu are tocmai misiunea de a discuta cu comandamentul sovietic mijloacele de finanțare ale trupelor sovietice din România. Guvernul român va pune la dispoziția Comandamentului sovietic fondurile necesare. Cât despre celelalte materiale necesare forțelor sovietice, inclusiv capturile germane, care constituie proprietatea armatei române, forțele terestre și navale române, vor ajuta într-o măsură rezonabilă și până la limita la care armata sau flota noastră nu ar rămâne ea însăși lipsită de mijloacele indispensabile funcționării ei”. În cazul în care comandamentul sovietic nu ar fi acceptat aceste propuneri și ar fi luat în stăpânire, cu forța, diferite materiale sau fonduri aparținând armatei române, subsecretarul de stat R. Georgescu și contraamiralul Horia Măcellariu erau împuterniciți să protesteze energic. Protestele făcute s-au dovedit a fi însă total inutile.
Măsurile luate de sovietici au pus comandamentele române în situația de nu își mai putea îndeplini așa cum trebuie atribuțiile funcționale. Ofițerii controlori aflați la bordul navelor, deși se purtaseră inițial ,,corect și rezervat” au interzis orice mișcare a navelor române în portul Constanța și au respins cererea Comandamentului Litoralului Maritim și Fluvial de a face ,,ascultare și patrulare la capetele barajului de mine”.
Mai mult, în după-amiaza zilei de 31 august, la ora 16.00, ofițerul de serviciu sovietic din portul și zona Constanța a cerut ofițerului de serviciu român să deschidă estacada pentru a permite mișcarea navelor sovietice care nu aveau semnal de recunoaștere. La precizarea ofițerului român că estacada trebuia închisă pentru siguranță, ofițerul sovietic a răspuns că va ordona la timp acest lucru, ceea ce nu a făcut în realitate. Ca urmare, estacada a rămas deschisă, dându-se posibilitatea unui submarin german să pătrundă, în noaptea de 31 august spre 1 septembrie, la ora 3.35 în gura portului Constanța, să lanseze două torpile, să scufunde nava ,,Oituz” și să provoace alte avarii în port.
Acțiunea submarinului german, de a cărui reușită nu se face vinovat comandamentul român, a constituit pretextul unor suspiciuni și acuzații din partea comandamentului sovietic, amplificate și de scufundarea unui dragor sovietic aflat într-o formațiune escortată de nava română ,,Murgescu”, în ziua de 3 septembrie 1944, cu toate că siguranța antisubmarină revenea celor 4 vedete sovietice care însoțeau nava ,,Murgescu”.
Acuzând comandamentele române de ,,sabotaj și complicitate cu marina germană din Marea Neagră”, comandamentele sovietice au întrerupt legăturile cu autoritățile române și au interpretat chemarea la București, la 1 septembrie, a contraamiralului Horia Măcellariu pentru a raporta situația din Dobrogea și de și de pe litoral ca o dovadă a refuzului românesc de cooperare.

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu