După cifre oficiale prezentate de delegația română la Conferința de pace de la Paris din 1946, armata română a pierdut în al Doilea Război Mondial 794 562 militari, din care:
• Morţi: 92 620 morți (71 585 în Est/ 21 035 în Vest).
• Răniţi şi bolnavi: 333 966 (243 622 în Est /90 344 în Vest);
• Dispăruţi: 367 976 dispăruți (309 533în Est/ 58 443 în Vest).
Pe categorii de personal pierderile au fost următoarele:
• Ofițeri – 22 592 (17 514 în Est/5 078 în Vest), din care morți – 3 972 (3 113 / 859), răniți și bolnavi – 11 648 (8359/3 289), dispăruți – 6 972 (6 042/930).
• Subofițeri – 17 460 (12 476 /4 984), din care morți – 2 599 (1 823/776), răniți și bolnavi – 8 067 (4 983/3 084), dispăruți – 6 794 (5 670/1 124).
• Trupă – 754 510 (594 750/159 760), din care 13 morți 86 049 (66 649/ 19 400), răniți și bolnavi – 314 251 (230 280/ 83 971), dispăruți –354 210 (297 821/56 389).
În Campania din Est au fost pierduți 624 740 militari (71 585 morți, 243 622 răniți și bolnavi și 309 533 dispăruți), repartitaţi astfel pe principalele bătălii/zone de luptă:
• Basarabia și nordul Bucovinei: 8% = 31 638.
• Odessa: 21% = 87 218.
• Nipru: 4% = 6 420.
• Nord de Marea de Azov: 10% = 7 254.
• Crimeea: 24% = 18 900.
• Sud de Harkov: 22% = 14 000.
• Cotul Donului: 53% din efectivele angajate în luptă = 132 358.
• Stepa Kalmucă: 50% = 51 940.
• Caucaz: 7% = 14 540.
Dintre cei 309 533 militari dispăruți pe frontul de Est, majoritatea au făcut parte din categoria prizonierilor de război.
Conform documentelor aflate în arhivele sovietice numărul prizonierilor români aflați în evidența Direcției pentru problemele prizonierilor de război și ale persoanelor civile internate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al U.R.S.S., în perioada 1941 – 1945 a fost de 187 367 (şase generali – Mihail Lascăr, Nicolae Mazarini, Traian Stănescu, Savu Nedelea, Constantin Brătescu, Romulus Dimitriu –, 5 697 ofițeri, 181 664 subofițeri și trupă).
• 132 755 (6 generali, 4 175 ofițeri, 128 574 subofițeri și trupă) au fost eliberați și repatriați, iar 54 602 (1 519 ofițeri, 53 083 subofițeri și trupă) au decedat.
• La 30 aprilie 1956 mai erau deținuți 10 prizonieri de război români, din care 3 ofițeri.
• Prin urmare, în prizonierat au decedat 29,14% din prizonierii de război români ajunși în lagăre. Mulţi au decedat din momentul capturării până au ajuns în lagăre.
• După trecerea României de partea Naţiunilor Unite (23 august 1944) sovieticii au reținut pe frontul din Moldova (printre cei 160 000 de militari dezarmaţi după ce încetaseră luptele, la 23 august) pentru o perioadă mică de timp (până în septembrie 1944), 11 generali (Radu Gherghe, Gheorghe Cosma, Ştefan Opriş, Alexandru Saidac, Damian Raşcu, Ioan Teodorescu, Mircea Dimitriu, Ioan Spirea, Anton Dumitrescu, Gheorghe Barozzi, Mihail Voicu) în timp ce aceștia încercau să stabilească modalităţile de cooperare cu noul aliat sau protestau împotriva abuzurilor comandamentelor şi trupelor sovietice. În urma insistenţelor Marelui Stat Major român aceştia au fost eliberaţi până la sfârşitul lunii septembrie 1944.
• După statisticile întocmite în epocă, din cei 367 976 militari români consideraţi dispăruţi în război, până la 30 septembrie 1947, când a intrat în vigoare Tratatul de pace, au fost repatriaţi prin centrele de primire de la graniţă, doar 94 299 prizonieri (din care 89 696 din Uniunea Sovietică, inclusiv cei din diviziile de voluntari, şi 4 603 din Germania şi ţările occidentale).
• Acestora li se adaugă cei 13 120 militari români din Transilvania înrolaţi în armata ungară şi cei 642 de ofiţeri, subofiţeri şi maiştri aflaţi la studii în Germania.
• În final, conform documentelor sovietice au fost eliberați și repatriați – 132 755 de prizonieri români (6 generali, 4 175 ofițeri, 128 574 subofițeri și trupă).
După 23 august 1944, au fost pierduți, în Campania din Vest, 169 822 militari (morți, răniți și dispăruți), adică 91,4% din efectivele aflate în permanență pe front și 105,29% din efectivele luptătoare.
Pe principalele bătălii/zone de luptă situația se prezintă astfel:
• Podișul transilvan – 14 660 morți, răniți și dispăruți (12,55% din efectivele angajate în lupte).
• Crișana și Banat – 4 483 (8%).
• Forțarea Mureșului și eliberarea Clujului – 20 768 (22%).
• Oradea și Salonta – 1 154 (7%).
• Debrețin – 1 161 (7,7%).
• Szolnok – 7 002 (16,48%).
• Forțarea Tisei – 11 462 (8%).
• Munții Bükk – 5 272 (25,6%).
• Hernád – 5 551 (6,7%).
• „Seňa-Turňa” – 5 377 (6,7%).
• „Rožňava” – 5 202 (6,9%).
• „Zvolen” – 28 023 (17%).
• „Banská Bystrica și Kremnica” – 4 875 (7%).
• Forțarea Hronului și cucerirea Munților Nitra – 1 293 (3%).
• Cucerirea Munților Fatra Mică și Carpații Albi – 9 740 (7,6%),
• Moravia – 4 157 (3,3%).
În ansamblul Campaniei din Vest, majoritatea diviziilor au pierdut câte un rând din efective, la Armata 4 cifrele oscilând între 6 072 de militari pierduți la Divizia 1 cavalerie și 13 821 la Divizia 11 infanterie.
Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu
