In anul 1877  România era vasală Imperiul Otoman, plătind un tribut anual de 914.000 lei şi acceptând  stăpânirea Imperiului Otoman în Dobrogea, la gurile Dunării.
Izbucnirea Războiul ruso-turc în aprilie 1877, a reprezentat ocazia pentru a profita de contextul internațional în realizarea independenței României.
La 4 aprilie 1877, în contextul prefigurării conflictului din Balcani, România prin ministrul de externe, în persoana lui Mihail Kogălniceanu, a semnat Convenţia cu Rusia prin care permitea armatei ruse să treacă pe teritoriul ei şi să ocupe linia Dunării până la gura Oltului.
În temeiul aceleiaşi convenţii, armata română s-a angajat să fie concentrată în Oltenia de sud.
Rusia a considerat însă că România nu era un stat independent şi că semnătura sa internaţională nu avea valoare juridică. Astfel, acestea au trecut Prutul înainte de aprobarea de către Parlament a Convenţiei.
La 21 aprilie/8 mai, trupele otomane au început bombardarea localităților Brăila, Calafat, Oltenița, Bechet, Călărași, iar a doua zi, artileria română a răspuns atacului, bombardând Vidinul şi Turtucaia, astfel, România a intrat în stare de război cu Imperiul Otoman.
La 9 mai 1877 are loc Sesiunea extraordinară a Adunării Deputaților în cadrul căreia se proclamă independența de stat a României.
La 9/21 mai 1877, ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, declara: „În stare de rezbel cu legăturile rupte, ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare…. Ce-am fost înainte de declararea rezbelului? Fost-am noi dependenţi către turci? Fost-am noi provincie turcească? Avut-am noi pe sultan ca suzeran? Străinii au zis acestea; noi nu am zis-o niciodată. Aşadar, domnilor deputaţi, nu am nici cea mai mică îndoială şi frică de a declara în faţa Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă şi independentă .”
Cu acest prilej, Adunarea Deputaților a votat o moțiune, cu 79 de voturi pentru și 2 abțineri, prin care lua act că „rezbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea lor oficială”.
A doua zi, Senatul a adoptat pe 10 mai 1877, o moțiune în sensul declarației guvernului, prin care tributul datorat Imperiului Otoman a fost anulat și trecut în contul cheltuielilor pentru armată.
Armata Română participă la Războiul Ruso-Turc cu două corpuri de armată formate din patru divizii, aproximativ 66.000de soldați, 12.300 de cai și 190 de tunuri.

De asemenea,  la 10 mai 1877, la Bucureşti, s-au desfășurat o serie de festivităţi prilejuite de proclamarea Independenţei României. Acestea au fost deschise prin 21 de lovituri de tun şi a fost oficiat un Te Deum, la care au asistat domnitorul Carol I, prim-ministrul I.C. Brătianu, miniştri, deputaţi, senatori, membrii înaltului cler, înalţi magistraţi ai ţării.
Pentru a marca noua stare de fapt in care se găsea Romania independentă, în aceeaşi zi a fost instituită prima decoraţie românească – „Steaua României”, având drept scop recompensarea serviciilor militare şi civile deosebite aduse statului de către ostașul român.
Adunarea Solemnă a votat moţiunea prin care “ia act de resbelul între România şi Turcia, de ruperea legăturilor noastre cu Poarta şi independenţa absolută a României.”
Independența României a fost proclamată în Parlament, însă a fost necesar ca neatârnarea să fie cucerită pe câmpul de luptă.
La Congresul de Pace de la Berlin, în iunie-iulie 1878, la care a participat şi o delegaţie a României reprezentată de I.C. Brătianu şi Mihail Kogălniceanu, a fost recunoscută independenţa României de Marile Puteri (Marea Britanie, Franța, Imperiul German).

Prof. Petre Cristin