Cu ocazia zilei de 10 mai și la recomandarea ministrului de Interne, regele Carol I a semnat decretul nr. 2.046 din 11 mai 1894, prin care îi acorda lui Constantin Locusteanu, polițaiul orașului Târgoviște, Medalia „Serviciul Credincios” clasa I. Prin același decret, s-au conferit și altor persoane atât medalia amintită mai sus, cât și Medalia „Serviciul Credincios” clasa a II-a. Decretul regal a fost publicat în „Monitorul Oficial” nr. 136 din 22 septembrie / 4 octombrie 1894, p. 4709.
Prezentăm descrierea decorației, precum și reproducerile grafice care provin de pe site-ul https://www.ordersandmedals.ro.
Medalia „Serviciul Credincios” a fost instituită în anul 1878, pentru a recompensa serviciile civile și militare aduse statului. Potrivit Regulamentului Medaliei „Serviciul Credincios”, sancționat prin decretul regal nr. 882 din 8 aprilie 1878 (aflat, sub formă de copie, la Arhivele Naționale Istorice Centrale, Ministerul Afacerilor Externe. Cancelaria Ordinelor, dosar nr. 642): „medalia se compune: cea de clasa I-a dintr-o piesă de metal galben cu un diametru de 30 mm și o grosime de 2 ½ mm, forma sa este rotundă; cea de clasa a II-a dintr-o piesă de metal alb având aceleași dimensiuni și formă. Medaliile de amândouă clasele poartă pe o parte (avers), în relief, armele țării, iar pe partea opusă (revers), stampat în relief, cuvintele SERVICIU / CREDINCIOSU înconjurate de o ghirlandă de stejari și lauri care se unesc jos printr-o fundă. Medalia poartă pe partea superioară coroana domnească și un inel prin care se trece panglica de moar albastru, cu câte o dungă argintie pe fiecare margine. Panglica este lată de 30 mm, iară dunga pe margine de 2 ½ mm”.
dr. Laurențiu Ștefan Szemkovics,
Consilier Arhivele Naționale Istorice Centrale București.