You are currently viewing SERIAL: BRĂNEŞTI – FILE DE MONOGRAFIE. EPISODUL 25

SERIAL: BRĂNEŞTI – FILE DE MONOGRAFIE. EPISODUL 25

Colonelul Ion Nicolae Ionescu (1922-2000) a fost unul dintre nepoţii preotului Moscu Popescu. Cursurile şcolii primare le-a urmat în sat, apoi a făcut liceul în mai multe oraşe (Chişinău, Alba-Iulia, Deva), pe care l-a absolvit în 1943. Tânărul Ion Nicolae, numit în copilărie ,,Cocoşel” (după porecla tatălui său) a fost întreţinut, sfătuit şi ajutat permanent de către unchiul său, generalul Marcel Ionescu. În 1945, locotenentul Ion Nicolae Ionescu a absolvit Şcoala Militară de Radiolocaţie, fiind printre primii ofiţeri de radiolocaţie din armata română.

A participat la al doilea război mondial, remarcându-se prin dezarmarea şi capturare unei subunităţi germane la Găieşti, fapt petrecut imediat după 23 august 1944. Ion Nicolae Ionescu a îndeplinit funcţiile de comandant de pluton, apoi de companie de radiolocaţie, ofiţer cu pregătirea de luptă la Comandamentul Marinei Militare, fiind şi un remarcabil profesor militar la Şcoala Militară de Artilerie Antiaeriană şi Radiolocaţie de la Bucureşti, ulterior fiind mutat în aceeaşi funcţie la Braşov, unde s-a şi stabilit după trecerea în rezervă.

Aici, colonelul Ion Nicolae Ionescu s-a remarcat prin eforturile depuse pentru modernizarea şi dotarea cu tehnică modernă de radiolocaţie a laboratoarelor şcolii pe care o conducea, aceste fiind vizitate în mai multe rânduri de către ofiţeri din U.R.S.S., S.U.A., Anglia, statele socialiste, etc.

Locotenent-colonelul inginer Ion Pandeleanu (1903-1967), fiul lui Vasile şi al Mariei Pandeleanu, a urmat cursurile şcolii primare în sat. Apoi a urmat Şcoala de Arte şi Meserii din Bucureşti, Şcoala pregătitoare de Ofiţeri de aviaţie, apoi Şcoala propriu-zisă de aviaţie, pe care a absovit-o ca şef de promoţie în 1928.

A fost repartizat la Flotila de Aviaţie de la Cluj-Napoca, de unde a fost trimis în 1929 la Paris, în calitate de membru al Comisiei de recepţie pentru materiale de aviaţie. Fiind pasionat de avioane şi motoare, Ion Pandeleanu a urmat timp de trei ani ,,Ecole Politechnique” din Paris, revenind în ţară în 1932.

A lucrat la diferite unităţi militare de aviaţie, precum şi în Ministerul Aerului, ca şef al Serviciului Distribuire Material Volant de Aviaţie. S-a făcut remarcat peste tot prin deosebita sa competenţă tehnică, modestia şi caracterul său integru.

Locotenent-colonelul Constantin Pandeleanu (1908-1976), fratele mai mic al lui Ion Pandeleanu, a urmat aceeaşi şcoală primară, ca şi fratele său mai mare. A absolvit Şcoala Tehnică de Aviaţie de la Mediaş, urmată de Şcoala Pregătitoare (1929-1931) şi Şcoala de Ofiţeri de Aviaţie (1931-1932), fiind clasificat al II-lea din promoţia sa.

Locotenentul Constantin Pandeleanu a fost repartizat la Mediaş, unde a fost concentrat în perioada războiului. La sfârşitul lunii august 1944, pe aerodromul de la Mediaş, patru avioane de vânătoare Messerschmitt au aterizat, iar piloţii germani ai acestora au solicitat românilor alimentarea avioanelor cu benzină. Maiorul Constantin Pandeleanu, însoţit de căpitanul Ion Lepădatu, a discutat cu piloţii germani câteva minute şi, pretextând că solicită aprobare pentru alimentarea avioanelor, a anunţat telefonic garnizoana de situaţia petrecută, solicitând ajutor. Apoi a revenit la discuţii cu piloţii germani. Între timp, aceştia au fost arestaţi, iar avioanele capturate.

După o perioadă în care a fost demis din armată (când a lucrat ca dispecer la Uzina ,,Steaua Roşie), a fost reactivat, find numit profesor militar la Institutul de Căi Ferate, iar mai apoi la Institutul Politehnic din Bucureşti.

Daniel Diaconescu

Va urma.