CAPITOLUL AL II-LEA  Evoluţia istorică

2.1. Primele informaţii scrise

Prima atestare documentară a satului o aflăm într-un document emis de domnitorul muntean Vladislav al II-lea (1447-1456) ce poartă data de 28 martie 1451. ,,Eu, Radul, închin mănăstirii de la Deal întreaga mea moşie, cu sate, vii, casa şi toată averea mea ca până sunt viu, să se hrănească de la acele sate ale mele [mânăstirea – n.n] iară după moarte, toate să fie ale mânăstirii”. Importanţa acestui act pentru noi constă în faptul că printre cei 17 martori consemnaţi în document se află şi „Dragomir din Brăneşti”¹.

Satul acesta, se pare, a fost înfiinţat de un oarecare Bran, venit de peste munţi din localitatea Bran. Acest lucru este atestat şi de „drumul ciobanilor” de care am amintit, apărut datorită transhumanţei ciobanilor transilvăneni prin Muntenia în Dobrogea şi înapoi. Fenomenul se înscrie în cadrul istoric mai larg al aportului de populaţie românească din Transilvania peste Carpaţi, atât înspre Ţara Românească, cât şi spre Moldova, ajutând la formarea statelor feudale româneşti. Sugestivă în acest sens este legenda lui Negru Vodă.

Cei mai vechi locuitori atestaţi documentar sunt şapte moşi²  în frunte cu Bran Stegarul, ce era un descendent al celui ce a înfiinţat localitatea. Tradiţia orală, ajunsă până la noi, afirmă că aceştia, fiind cu toţii soldaţi viteji, conduşi de stegar, au luptat în oastea domnitorului Dan al II-lea (1422-1427) împotriva turcilor în bătălia de la Silistra³. Domnitorul muntean, victorios, i-a acordat, probabil, lui Bran moşia pe care acesta a putut-o înconjura călare, de la răsăritul la apusul soarelui, „să-i fie lui moşie în veci şi copiilor lui, câţi Dumnezeu îi va da”⁴. Aceasta se întindea din ,,dealul Glodeanului până în apa Vâlcanului”.

Organizarea satelor libere în obşti săteşti, guvernate de dreptul cutumiar a condus la împărţirea localităţii urmaşilor lui Bran întemeietorul. Aceştia stăpâneau terenurile arabile, păşunile şi pădurile în devălmăşie⁵ şi erau: Bran (probabil fiul întemeietorului), Inotescu, Udrea, Ghioc, Mălureanu, Piscan şi Ianotă.

Evoluţia localităţii de-a lungul sec. al XV-lea-al XVI-lea este mai puţin cunoscută, datorită lipsei documentelor. Totuşi, un act al voievodului Mihai Viteazul din 1595 întăreşte „logofătului Cârstian proprietatea asupra moşiei din satul Brăneşti, din partea socră-său Bran şi a fraţîne-său Udrea şi cu opt rumâni….cumpărată drept 4500 aspri gata”⁶.  Documentul, deosebit de important, arată deja existenţa a două fenomene: boierii începuseră să cumpere moşii în sat, îngustând devălmăşia, proces ce s-a accentuat în sec. al XVII-lea – al XVIII-lea, după cum vom vedea şi sărăcia ţăranilor, care încep „să se vândă rumâni” acestora.

Alături de micii boierii, precum Milea Portar şi Radu Logofăt⁷, este amintită în documente o serie de mari boieri care cumpără pământ în localitate. Logofătul Bunea Grădişteanul a fost primul care a profitat de situaţia economică precară a unora dintre săteni care, pe lângă pământ, îşi pierdeau şi libertatea personală, ieşind astfel din rândul moşnenilor. Astfel, în 1633 „eu Moga, cu feciorul meu Ion, de în sat de în Brăneşti …ne-am vândut dumnealui Bunii logofătul, să-i fim rumâni de moşie…derept bani gata 5400”⁸. În anii următori şi alţi brăneşteni i se vor vinde acestuia, împreună cu moşiile, logofătul formându-şi astfel un întins domeniu funciar în sat. Este vorba în 1634 de „Stan al Costei”, iar în 1638 de „Ianotă cu fii”⁹.

Bunea Grădişteanu (cca.1590-1661), numit aşa după o moşie din satul Grădişte, judeţul (acum) Argeş, a îndeplinit mai multe funcţii în timpul domnitorilor Leon Tomşa, Matei Basarab, Constantin Şerban precum vistier, mare armaş, mare sluger, mare stolnic, mare vistier¹⁰. El deţinea circa 30 de moşii (sate sau părţi de sate) în judeţele Argeş şi Vlaşca, precum şi în Dâmboviţa¹¹.

După bătălia de la Finta, în urma căreia domnitorul moldovean Vasile Lupu a construit mânăstirea Stelea din Târgovişte, dar şi după răscoala seimenilor (1653), marele vistier Bunea Grădişteanu, ce era căutat de răsculaţi pentru a fi ucis, s-a ascuns într-o grotă de la Vulcana, lângă care se află azi schitul Vâlcana, fără a fi descoperit¹².

Daniel Diaconescu

Va urma.