You are currently viewing EDITORIAL LITERAR: Există un nou început (Partea a V-a)

EDITORIAL LITERAR: Există un nou început (Partea a V-a)

  • Post category:general

-Alo, Radu, trebuie să vii urgent acasă! Nu te îngrijora, nu e nimic grav, numai că mama ta își dorește cu tot dinadinsul să fii cu familia când vom sacrifica porcul de Crăciun, auzi acesta în receptorul telefonului, care sunase la o oră destul de târzie, în seara zilei de 16 decembrie 1989.

-Tată, nu înțeleg, ce se întâmpă, e prima dată când mi se cere acest lucru. Și nu e prea din timp?

-Așa a hotărât mama ta, vorbim când vii. Mâine dimineață iei trenul și vii acasă. Da?

-Dar, tată, nu se poate, mai sunt câteva zile până la vacanță, nu știu ce să zic… nu pot, sigur nu o să pot… vorbim mâine…

– Radu, nu te-am sunat ca să te întreb dacă poți veni,    te-am sunat ca să vii! E o diferență, nu mai discutăm! E vorba de…

În acel moment, tatăl lui Radu încremeni la capătul celălalt al firului, când auzi:

– Băieți, am o veste… bombă! La Timișoara e revoluție. Uraaaa! Pică comunismul. Am informații precise…

-Alo… Radu… răspunde… mai ești?…

-Sunt, tată… dar nu vin acasă! Porcul să mai aștepte… Am treabă, mai zise tânărul și puse receptorul în furcă.

-Alo!… Alo!… mai insistă tatăl, dar nu mai primi nici un răspuns.

Simțind cum pământul îi fuge de sub picioare, se așeză pe cel mai apropiat fotoliu, prăbușindu-se și la propriu și la figurat. Livid la față, cu fruntea plină de transpirație și glasul stins, Marin Anton, deveni dintr-o dată neputincios în fața …sorții.

-S-a terminat! De-acum nu-l mai pot proteja. Nu pot decât să sper că îl va ajuta… Dumnezeu! Elena era lângă el. Imediat și-a dat seama că ceva e în neregulă și întrebă cu vocea sugrumată:

-Ce este?… Ce s-a întâmplat?… Vine acasă?

-Nu, nu o să vină. Inevitabilul s-a produs.A aflat de evenimentele de la Timișoara. Nu mai am nici o putere! Nu ne rămâne decât să ne rugăm pentru el… pentru noi…

-Nu mi-o lua în nume de rău, știu că nu e momentul, dar… oare Dumnezeu știe de noi? Noi nu am fost cu el în ultima vreme. Nu ne-a lăsat… partidul!

-Elena, te rog… Chiar nu e momentul…

Tocmai în acel moment sună telefonul. Crezând că e Radu, Elena apucă și ridică imediat .

-Alo! Da, Radu, zise automat.

Dar nu era… Era cineva de la județ!

-Cu tovarășul Marin Anton… E foarte urgent.

Albă la față, aceasta spuse, dându-i în același timp receptorul:

-E… de la județ… poftim, vorbește!

După puțin timp, timp în care numai a ascultat, fără să spună un cuvânt, acesta spuse aproape mecanic:

-Să trăiți, la ordinele partidului și ale Tovarășului Secretar General! Acum pornesc la drum, ajung în maxim douăzeci de minute, după care închise.

Elena îl privea fără să spună un cuvânt. Înțelegea gravitatea situației.

-E… mai mult decât o simplă manifestație de stradă, așa-i?

-Da, trebuie să plec, avem teleconferință cu… șeful.

-Bine, du-te, dar fii atent, condu prudent. Mai bine rămâneai în oraș! După agitația din ultimele zile era limpede că ceva se va întâmpla!

Au urmat rapid o serie de evenimente. Revoluția s-a extins în mai multe orașe importante ale țării, după care inevitabil, în București.

După experiența pe care o trăise la cutremur, în copilărie, Revoluția era al doilea eveniment memorabil pentru tânărul student, în ultimul an, Radu Anton. Parcă retrăia acele momente îngrozitoare din seara zilei de 4 martie 1977. Însă acum nu mai era lângă familia lui. Era alături de muncitorii, studenții, cetățenii țării, cu toți nemulțumiți, ca și el, de… politica de partid. Nu-i venea să creadă. Dușmanul lui de moarte, își trăia ultimele clipe. Niciun moment, avea să-și dea seama de asta mai târziu, nu se gândise că tatăl lui, mama, Irina și Corina, ca și multe alte persoane implicate în politică, mureau, chiar dacă nu la propriu, odată cu el. A participat activ la toate manifestările de stradă, a luptat pe baricade alături de cunoscuți și necunoscuți. A trăit clipe de coșmar, s-a aflat de multe ori la un pas de moarte, dar a și salvat de la moarte. În toată țara era… un haos total. Acasă apucase să dea numai un telefon. Îi răspunsese mama. Întrebase numai atât, în dimineața zilei de 24 decembrie:

-Sunteți bine cu toții?

-Da… suntem. Ai grijă de tine, fiule! Nu te entuziasma prea mult, nu merită, zău! E mai importantă viața ta, decât orice pe lume.Toate sunt efemere.  Nimic nu este bătut în cuie. Viața are suișuri și coborâșuri, dar este numai una. Ai grijă de ea! Lasă lucrurile să curgă, fii rațional Radu, gândește la rece. Poți face asta. Ești un băiat cu o minte sclipitoare. Ai văzut de-alungul timpului: unii comandă, alții execută! Asta va fi cât o să fie lumea. Nu se va termina acum. Îți cer să te gândești de două ori înainte de a lua o decizie. Și  nu uita: nu scoate castanele din foc cu mâna goală, lasă-i pe alții să o facă. Ești tânăr, ai toată viața înainte.Ia seama la spusele mele… te rog! Te rog eu, mama ta. Chiar dacă am făcut parte din partid, am fost și voi rămâne, înainte de toate, mama voastră. Oricum Partidul Comunist Român, și nu numai, cu sau fără ajutorul tău tot moare! S-a sfârșit… nu mai există cale de întoarcere. Noi am înțeles asta, ne-am resemnat. Așteptăm să se așeze cât de cât lucrurile. Nu va fi ușor, de aceea nu vrem să îngreunăm și mai mult situația.

Știa foarte bine că cel mai probabil telefonul era încă ascultat, dar nu o mai interesa nimic. Nu mai avea cui da socoteală. Mortul de la groapă nu se mai întoarce!

După această discuție, Radu a reflectat mult la cele spuse de mama sa, mai mult printre rânduri. Nu era un laș, dar nici nu merita să-și riște viața pentru… a omorî el, partidul. Putea foarte frumos să asiste la moartea lui și din altă parte, nu numai din stradă. Și din acel moment, deveni mai puțin activ.Dacă aceste sfaturi i le-ar fi dat tatăl său, cu siguranță s-ar fi înverșunat și mai tare. Dar venite din partea mamei, au avut darul de a-l tempera, de a-l face să cântărească bine situația. Dar nu mai avu mult de așteptat. Moartea Partidului Comunist Român, a fost declarată oficial în data de 25 Decembrie, odată cu execuția soților Ceaușescu. Era o moarte adevărată, crudă, nemiloasă, care culmea, lui Radu   i-a lăsat un gust amar. De ce?…Nu și-a putut explica. Probabil… sau mai mult ca sigur, fiindcă ea survenise la ordinul unui alt ,,partid”, organizat ad-hoc.

Era tânăr, într-adevăr, cum ar spune unii, necopt la minte, ce putea înțelege el? Așa este, nu înțelegea multe. Abia mai târziu, mult mai târziu a înțeles că de fapt un partid nu moare niciodată. Numai se… cosmetizează, își schimbă cum s-ar zice părul, nu și năravul! Sau  cum spune o celebră expresie a lui Charles al VII-lea intrată în istorie: ,,Regele a murit, trăiască Regele!”

După acele zile, de sfârșit și început, atât de an calendaristic cât și de perioadă istorică, România a suferit schimbări majore, devenind în sfârșit o națiune. O națiune în care s-a schimbat atât mentalitatea cât și structura politică. Au apărut conflictele și interesele, lupta pentru putere, a luat naștere opoziția, toate clădite pe cadavrele celor care au luptat și și-au dat viața pentru o lume mai bună, o lume liberă în gândire și decizii, o lume… care nu s-a dovedit a fi nici pe departe ceea ce s-a dorit. Și cum să nu-ți lase toate acestea un gust amar? Un gust pe care nu-l poți uita niciodată. Un gust pe care îl simți ori de câte ori încerci să faci ceva și ți se pun… bețe în roate!
Acel gust amar are un nume, un nume pe care nu ți-ai fi dorit să îl rostești niciodată. Dezamăgire!

Căci Radu, așa a fost. Dezamăgit încă de la început. Nu înțelegea de ce nimeni nu se preocupă de bunul mers a tot ceea ce însemna ,,economia țării”. A văzut cum în scurt timp aceasta a intrat într-un declin… catastrofal. Industria a intrat în colaps, în moarte clinică, lăsând loc agriculturii să se dezvolte, să devină prosperă. Cel puțin așa se credea în acel moment. Adevăratele lupte… politice au început, și nu s-au mai terminat, nici după primele alegeri din primăvara anului 1990. Anul în care Radu a terminat facultatea. Facultate care nu îi mai folosea la nimic. Facultate care la absolvire nu i-a dat, așa cum ar fi fost normal, moral, echitabil,  posibilitatea de a munci în domeniul pe care îl îndrăgise și pentru care se pregătise atâția ani. Nimeni nu se mai ocupa de absolvenți, de integrarea lor în societate. Se vorbea cu atâta entuziasm de democrație, încât  mulți tineri au vrut să vadă cu adevărat ce este această… Fata Morgana a României postdecembriste, căutând-o pe alte meleaguri. Un pic de inconștiență, un pic de naivitate, un pic de spirit de aventură, regrete și multă dezamăgire, precum și acel haos politic și legislativ, toate acestea l-au făcut Radu să se decidă, imediat după terminarea facultății, să plece din țară, ca de altfel, foarte mulți tineri de vârsta lui.

A plecat împreună cu câțiva colegi și foarte buni prieteni, luând în considerație numai partea plină a paharului,  în Marea Britanie. Au fost ajutați de unchiul celui care, pe parcursul facultății, devenise cel mai bun prieten al lui, un moldovean de toată isprava,  care se numea Cosmin. Familia, nu a fost de acord cu această decizie, dar nici nu s-a putut împotrivi. Atât mama cât și tatăl lui Radu ulterior se pensionaseră, medical, căci imediat după revoluție, România devenise țara tuturor posibilităților, pentru a rupe orice legătură directă cu… lumea exterioară, care nu fusese prea îngăduitoare cu ei, după căderea regimului comunist. Dar, era de așteptat… Fetele, deja căsătorite, se integraseră ușor, ușor, adaptându-se din mers, sub atenta îndrumare și supraveghere a… domnului, de-acum, Marin Anton. Și cum era și firesc, au investit în agricultură, în ce altceva?… doar erau în domeniu, atât ele cât și soții lor, și mai era la mijloc ,,cheagul”… strâns cu trudă din cealaltă etapă a vieții.

Au fost, cum s-ar zice ,,pe fază”, aranjând în așa fel încât la retrocedarea pământului, să obțină prin mijloace doar de ele știute, comasarea loturilor deținute conform registrelor agricole, într-o singură parcelă, la marginea satului, unde au demarat imediat cum a fost posibil, construcția unei ferme, fermă care avea să devină în scurt timp una dintre cele mai frumoase și mai prospere din regiune. Posibilități pentru Radu de a lucra împreună cu familia erau, numai că el, nu a simțit niciodată imboldul de a face parte din acest ,,nucleu familial”. Această afacere de familie, lui i se părea mai degrabă a fi o ,,celulă de partid”, condusă și controlată de tatăl lui, obișnuit să dea ordine și să i se dea ascultare. Iar de pământ, nu s-a simțit atras niciodată. Știa că nu asta era menirea lui, așa că nu avea nici un motiv să regrete faptul că a plecat din țară.

 

Flori Bungete