Ministerul Muncii propune Guvernului, printr-un memorandum, o serie de modificări privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, printre care sporuri de maxim 20% din salariul de bază, uniformizarea salariilor din primării, spor de performanţă lunar.
„Se propun o serie de principii care vor fi avute în vedere la elaborarea cadrului normativ privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, printre acestea numărându-se reanalizarea coeficienţilor de ierarhizare pentru fiecare familie ocupaţională de funcţii bugetare, cu respectarea raportului de 1 la 12, dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu de bază, şi înmulţirea coeficienţilor cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare – 2300 lei, introducerea unor grile de salarizare pentru administraţia publică locală, corespunzător funcţiilor publice şi funcţiilor contractuale, plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual, precum şi revizuirea sistemului de acordare a sporurilor, respectiv sporurile pentru condiţii de muncă la care expunerea la condiţii de muncă este aceeaşi, indiferent de funcţia deţinută, se vor acorda în cuantum fix, ca spor de până la 25% din salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată”, potrivit Memorandumului.
Se propune şi analiza tuturor categoriilor de sporuri, cu menţinerea numai a celor cu adevărat relevante, acordarea unui spor de performanţă lunar, personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, în baza criteriilor stabilite de ordonatorul de credite, implementarea noului cadru legal pentru toate familiile ocupaţionale în acelaşii timp, în scopul evitării apariţiei unor noi dezechilibre în sistemul public de salarizare şi al înlăturării posibilităţii contestării unor prevederi în faţa instanţelor de judecată.