You are currently viewing JURNAL DE CĂLĂTORIE: Mumbai, exact ca în filmele indiene de Bollywood (India – Partea a III-a)

JURNAL DE CĂLĂTORIE: Mumbai, exact ca în filmele indiene de Bollywood (India – Partea a III-a)

  • Post category:JURNAL

După lipsurile și necazurile din India profundă și 20 de ore pe tren, abia aștept să ajung la civilizație. Mumbai. Industrie, port prin care trece aproape jumătate din comerțul țării, băncile, filmele de la Bollywood (normal ar trebui să fie Mullywood). Mumbai e bani, Mumbai e oportunitate, îmi spunea un indian pe tren. Mumbai e orașul viselor în India, în general economice, e unde indianul sărac se duce să își încerce norocul. Dadar este un orășel înainte de Mumbai pe calea ferată. Se dă anunț că nu mai merge trenul și că trebuie să coborâm. Nu e stricat, cred că din cauza întârzierii nu mai are linie. Ai bilet până în București, dar te dau jos la Ploiești cum ar veni. Trebuie să luăm alt tren. E imposibil de cumpărat bilet, sunt sute de oameni la coadă, mii și mii în gară. Au și niște automate, dar îți trebuie card special să cumperi de la ele, care card nu se poate cumpăra pe loc. Suntem în India, nu? Până la urmă, rezolv să îmi cumpere un indian cu cardul lui, îi dau echivalentul a 40 de bani  bacșiș  și e foarte bucuros.

Gara din Mumbai. Faimosă pentru arhitectură. Un cosmos, dacă trebuie să cauți ceva…ai o problemă.

Jos din tren și apoi direct în taxi. Taxiul e marca Ambassador, din anii ’50. Are aparatul de taxat afară pe capotă, e mecanic. La sfârșit arată 2.21 rupii, ceea ce e imposibil, înseamnă 20 de bani românești. Șoferul ia un catastif, se uită, face conversia, vine 42 de rupii, adică 3 lei. Nu au schimbat aparatele din anii ’60, ar fi prea mare bătaia de cap, pentru că e inflație. Ar trebui reprogramate de câteva ori pe an. Așa că au făcut frumos un tabel și fac conversie. Cifra 2 pe taximetru înseamnă 40 de rupii. 3 – 60 și tot așa. Dacă respectivul se hotărăște să facă ceva schimbări la tabel de capul lui….plătește neștiutorul.

Mumbai e mai verde și mai aerisit decât mă așteptam. Clădiri vechi grandioase, străzi largi, fără vaci, de fapt am găsit una în ultima zi chiar în centru…. Zona în care stau, Colaba, arată ca un oraș din Europa vestică. Hotelul e bun, e surprinzător după ce m-am obișnuit cu standardul indian, localizare excelentă, centru, tot ce vrei pe lângă.

Într-una din zile am fost la o moschee faimoasă, Haji Ali. Moschea e faimosă, deoarece este moscheea de pe mare. Au făcut ceva amenajări, apa a scăzut și a rămas pe uscat jumatate de an și pe mare cealaltă jumătate. A fost constuită pe mare pentru că acolo au găsit cosciugul lui Ali, cel care a murit în pelerinaj la Mecca și prin miracol a circulat pe mare 5000 km până a ajuns fix acasă la Mumbai. Am rămas un pic confuz când am găsit moscheea de pe mare pe uscat. Religia… Moscheea nu a fost prea impresionantă, dar cerșetorii de pe podul de un km au fost incredibili. Între ei o familie, 6 bărbați, toți 6 fără mâini și picioare, care cântau…

Nu puteam pleca de la Mumbai fără să vizitez ghetoul Dharavi. Nu prea a fost ușor de ajuns și nici ața de spectaculos cum se zice. E central, foarte dens, dar nu așa de mare sărăcie, statul a băgat rupii bune în infrastructură, este apă, electricitate, școlile sunt bine. Sărăcie da, oameni care vin de la sate și trăiesc în barăci pe marginea căii ferate, tot ce vrei negativ este, dar și un aer de speranță, de progres. Vezi copiii în uniforme ieșind de la școală și toată lumea ocupată cu minuscule afaceri… O mare problemă este că, fiind central, pământul de sub el este foarte  scump. Dezvoltatorii vor să îi scoată pe oameni din ghetou și să construiască blocuri de 50 de etaje pentru clasa medie. Pământul în Mumbai e imposibil de scump în general. Întâmplător, am văzut locul de casă cumpărat de un actor faimos în cea mai bună zonă din oraș. Cât să pui o casă și să ai o gradină cât de cât, în pantă și plin de bălării, iar prețul colosal:  14 milioane de dolari… În zone ca acestea, pământul dă 90 și ceva din valoarea proprietății, nu contează ce palat face pe el.

Într-o seară, mergând spre hotel de la film, mi s-a făcut foame. Întreb la întâmplare pe cineva dacă este o zonă cu restaurante și mă trimite la două străzi mai încolo. Am nimerit într-o legendă a Indiei, Badamyia. Pe aceeași stradă sunt vreo 4 restaurante, același patron,  toate numite Badamyia. Două afară pe stradă, practic niște tonete mari, unul vegetarian unul nu, altul mare vis a vis unde au mese și ospătari, altul după intersecție la 50 de metri. Lumeeeee peste tot și mâncare incredibil de bună. Să comanzi la Badamyia e India încapsulată. Obosit fiind și la 11 noaptea am vrut să iau ceva repede și să merg la hotel. Am ales una din tonete și a durat…. 90 de minute să comand echivalentul la un kebab. Toneta cu ospătari, 3 ospătari la 100 de clienți. Coadă haos, îți vine jumătate de mâncare și cealaltă nu, garnitura la o jumătate de oră după, la sfârșit nu mai găsești ospătarul să plătești, îi dai banii nu mai vine cu schimbatul… Când vezi semne în geam în India, că dacă nu vine mâncarea în maximum două ore e gratis….știi de ce. Dar e India. Mâncarea e imposibil de bună. Nu există dubiu de ce sunt 4 locații ale aceluiași restaurant pe aceeași stradă și de ce în fiecare seară mii de oameni vin.

Adio Mumbai. A fost frumos dar abia aștept să scap. Am luat taxi spre aeroport și a fost cea mai ciudată călătorie cu taxi pe care am avut-o vreodată. O oră și jumătate, prin cartiere cu străzi de 2 metri lățime, pline de lume, unii făceau mâncare pe stradă, alții reparau mașini, alții ce nu făceau. Mă gândeam că au o șosea mai lată, poate chiar autostradă. Poate m-a plimbat și ăla… Aproape de aeroport parcă s-a mai lățit un pic șoseaua. Am plecat foarte devreme, de frică să nu pierd avionul. Am ajuns cu vreo 4 ore înainte de ora plecării. Lume multă, niciodată nu am văzut așa ceva. În Filipine ere sală de așteptare la 300 la sută capacitate, dar erau oamenii în sală totuși. Aici nu, lumea nu e lăsată să intre în aeroport doar cu 2-3 ore înainte de zbor. Așa că stăm în parcare și pe câmpul din fața terminalelor. Pe câmp e ca la festival. Mii de oameni așteptând să  fie lăsați să intre în aeroport, la 2 noaptea. India, mereu surprinzătoare.

 

Răzvan Vulpea călătoare