La 30 august 1940, prin Diktatul de la Viena, cu ajutorul Germaniei naziste și al Italiei fasciste, Ungaria hortystă preia controlul teritorial şi administrativ al nord-vestului Transilvaniei, România pierzând astfel 43 492 kmp cu o populație de 2 2609 007 locuitori, din care 50,2% erau români, 37% maghiari, 2,8% germani, 5,7% evrei, 1,1 ruteni% și 3,4% alte naționalități
Ungaria dorea să obțină teritoriile ce-i aparținuseră inainte de 1918 și care au fost pierdute prin Tratatul de la Trianon, respectiv o porțiune din Slovacia, regiunea Transcarpatia din Ucraina și în special Transilvania.
Negocierile prin intermediul reprezentanților Germaniei și Italiei au început la 16 august la Turnu Severin. Ungaria a pretins circa 70.000 km² din suprafață României, la care guvernul român a răspuns oferind un schimb de populație și o serie de rectificări minore ale granițelor. Negocierile au eșuat, astfel că cele două părți riscau să ajungă pe câmpul de luptă.
Germania era însă interesata să păstreze pacea in regiune, astfel că miniștrii de externe ai României, Mihail Manoilescu, și cel al Ungariei au fost convocați la Viena, la 29 august, unde Hitler a impus ambelor părți pre-acceptarea necondiționată a arbitrajului germano-italian, care avea să devină Diktatul de la Viena.
Consiliul de Coroană, convocat de regele Carol al II-lea, sub amenințarea ocupării întregii țări de către Germania, a admis arbitrajul cu o majoritate de voturi (19 pentru, 10 contra, 1 abtinere), în schimbul garantării de catre Germania și Italia a noilor granițe.
Dictatul de la Viena a produs o gravă criză politică și socială în România, astfel că la 4 Septembrie 1940, guvernul Gigurtu a fost forțat să demisioneze, iar populația țării era la un pas de revoltă.
Armata ungara a intrat în teritoriul cedat al Transilvaniei, la 5 septembrie 1940, fiind întâmpinată de populația maghiara cu entuziasm.
Pe teritoriul Transilvaniei invadate s-au produs o serie de atrocități în care etnici români au fost masacrați în mod barbar de trupele hortyste, cum ar fi Moisei, Traznea (9 septembrie 1940), Ip (13/14 septembrie 1940), Ciumarna, Zalau, Camar, Dragu, Hida, Cosniciu de Sus, Cerasa, Marca, Nusfalau, Sarmasu, Muresenii de Campie, Campia Turzii, Ludus, Prundu Bargaului, Huedin, Cucerdea, Lascud .
După 23 august 1944 și întoarcerea armelor contra Germaniei naziste, armata română a participat în toamna anului 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, reușind eliberarea acesteia la 25 octombrie 1944.
La Conferința de Pace de la Paris din 1947, guvernul Ungariei a urmărit să păstreze o parte a teritoriului primit prin Diktatul de la Viena, dar în tratatul de pace dintre România și Ungaria, a fost prevăzut la articolul 1, punctul 2, și articolul 2 , nulitatea acordului încheiat prin arbitrajul de la Viena, din 30 august 1940, și restabilirea frontierei existente la 1 ianuarie 1938 între România și Ungaria.
Uniunea Sovietică a acceptat ca Transilvania de Nord să revină României, cu condiția instaurării la București a unui guvern procomunist, iar administrația civilă română a revenit în Transilvania abia în martie 1945, după formarea guvernului condus de Petru Groza.

Prof. Cristin Petre