Accentul reprezintă pronunțarea mai intensă, mai accentuată sau pe un ton mai înalt a unei silabe dintr-un cuvânt.
În limba română, accentul nu se notează grafic, dar este marcat în DOOM prin sublinierea vocalei din silaba accentuată (accentul pică doar pe vocale!). Accentul nu are un loc fix, el stabilindu-se prin raportare la silaba finală.
În general, cuvintele nu pun probleme de accentuare, însă există câteva situații speciale:
- Câteva cuvinte ale limbii române se accentuează în două moduri, fără ca această accentuare dublă să aducă modificări de sens: antic/antic, intim/intim, precaut/precaut, profesor/profesor, trafic/trafic;
În cazul cuvintelor prezentate mai sus, deși ambele forme sunt considerate corecte, prima formă este considerată varianta preferată în DOOM.
- Cuvinte cu sensuri diferite care se scriu identic, dar care se accentuează diferit: acele (de siguranță)/acele (persoane), (fată) veselă/veselă (de bucătărie), haină (de blană)/ (persoană) haină, etc.;
În cazul acestor cuvinte, contextul este cel care dezambiguizează sensul, deci si pronunțarea.
- Cuvinte sau grupuri de cuvinte cu sensuri diferite, care se scriu diferit, dar care se pronunță la fel (omofone): „Am băut un ceai.”/„Ce-ai făcut la examen?”;
- Unele cuvinte au o singură variantă de accentuare corectă, dar foarte mulți vorbitori le pronunță greșit:
- Caracter, nu caracter;
- Butelie, nu butelie;
- Veveriță, nu veveriță;
- Taxi, nu taxi;
- Prevedere, nu prevedere
Nu uitați să apelați la un profesor sau la o lucrare de specialitate ori de câte ori aveți neclarități cu privire la limba română!
Bibliografie:
Pană Dindelegan, Gabriela, 2019, Gramatica limbii române pentru gimnaziu, București, Editura ”Univers Enciclopedic Gold”;
DOOM, Dicționarul Ortografic, Ortoepic și Morfologic al Limbii Române, 2005, București, Editura ,,Univers Enciclopedic”.
Prof. Dorina Enache
Prof. Florentin Daniel Gheorghe
