Calea Sângelui -1916-
Pornit-am cu toții spre munte, ca unul,
Pornit-am cu toții, pornit-am; și tunul
Ne fuse ecoul când toți înainte,
Purtat-am în suflet nădejdile sfinte.
Vremelnic ne fuse norocul!… și plânge
În urmă-ne calea`nsemnată cu sânge!
Din munții cu plete cărunte, lungi șire,
Coboară la vale frânturi de oștire.
Mai greu decât piatra de moară, apasă
Durerea pe suflet! Pustiul se lasă…
Și clocote ura în inimi!… Și plânge
În urmă-ne calea`nsemnată cu sânge!
Preludiul
Își poartă`n lung de drumuri, osânda lor amară,
Prin ploaia care curge, convoae, lungi șiraguri.
Îngenunchează boii, sub trdnica povară
Și`ntunecate chipuri, se duc spre noi meleaguri.
Târându-și bătrânețea, moșnegi albiți de vreme,
Pășesc cu desnădejde, bătând un semn de cruce,
Și-amarnic se frământă văzduhul…vântul geme!…
Trosnește și se frânge, un car la o răscruce.
Plutește duhul morții în mohorâta zare!…
A prins târziu în noapte un târnăcop să sune:
O mamă își îngroapă unicul prunc ce-l are…
Și iar pornesc`nainte, prin noaptea de cărbune.
Exodul
Cu larma nesfârșită coboară dela munte
Întreg avutu, `n cară, cu pruncii la un loc!
În urmă merg bătrânii, cu pletele cărunte,
Mânați de biciul soartei pe căi făr`de noroc…
Și pasă trist convoiul, la vale, tot la vale!
Prin sate urlă câinii, cobind a nenoroc;
Și vitele flămânde, purtând aceași jale,
Se luptă cu povara ce par`că stă pe loc…
Se scurge dela munte, prin zări de nea, norodul!
Doi cai, trudiți pe cale, sfârșesc de foame`n ham;
Și suflă groaznic vântul… E`ntristător exodul
În care amarnic geme durerea unui neam…
Drumul morții
Cernită haina morții s`așează peste fire…
Femei cu prunci la piepturi bocesc sub coviltire;
Domoale, lungi convoiuri, prin pâcla cenușie
Se scurg lăsând în urmă cununa argintie.
A Oltului! Prin lunca de ploaie desfundată,
Moșnegi albiți de vremuri – spinoase căi să bată –
Porniră, cu nepoții, la drum făr`de hodină…
E tina grăitoare ce calcă peste tină!
De jalea lor plâng codrii și Oltul se frământă
În albie-i; pe piscuri, a `ngropăciune cântă
Lugubru glas de cobe!…Ard satele de-arândul…
Neputincioasă-i slova și-i cremene cuvântul!
Azi e`mpănzită calea, de cruci și de morminte,
Din Polovraci la Piatra și peste Olt`nainte…
Ştefan G. Cazacu (1896 – 1944)
A urmat şcoala primară în comuna natală Rast, județul Dolj, gimnaziul la Liceul Carol I și Şcoala Superioară de Comerţ din Craiova (întreruptă în anul al III-lea, fiind încorporat şi trimis pe front, dar o termină după război, în 1919) şi Şcoala de Ofiţeri de Administraţie (1920). A fost repartizat sublocotenent la Sighetu Marmaţiei, iar ulterior a devenit profesor la Şcoala Militară de Administraţie din Bacău (1925), precum și inspector de studii la şcolile militare de ofiţeri de administraţie în Bucureşti (1928). Debutează în revista clujeană Eroii, în 1923, cu poeziile Singurătate şi Aspecte de iarnă. Editorial, a debutat cu volumul Simfonii de seară (1926), recenzat favorabil de George Bacovia, care a prefaţat şi volumul următor Calea sângelui (1929). A editat revistele Căminul nostru şi Zări senine la Bacău, iar la Bucureşti, revistele Orizonturi noi, Cronicarul şi Izvod cu Pan. M. Vizirescu şi avocatul Petre Cazacu, fratele său. A colaborat la Arhivele Olteniei, Ramuri, Universul, Eroi, Căminul nostru, Zări senine, Ateneul cultural, Braşovul literar, Cosânzeana, Hyperion, Linia nouă, Luceafărul, Ţara noastră, Secolul, Suflet românesc, Universul literar ş.a.
Opera: Simfonii de seară, versuri (1926); Calea sângelui, versuri (1929); Acorduri. Poezii (1930); Ad memoriam. Epigrame şi epitafuri (1931); Draperii negre. Poezii (1932); Caietul cu simfonii (1935); Cântece din sat (1941).
Sursa:
-Ștefan Cazacu, Calea sângelui – 1916-1917 -, cu o prefață de George Bacovia, Editura Românească G. Iliescu, București, 1929;
-Ștefan Cazacu, Calea sângelui – 1916-1917 –, Ediția a III-a, cu o scrisoare a mareșalului Alexandru Averescu, Editura Cronicarul, București, 1933.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
