Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.

Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.

Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla 

Cântarea războiului

de Ionică Acu

VI. Prin Bucovina

Și ne-am dus, ne-am dus, ne-am dus

Până soarele-a apus.

Când era l-apus de soare

Toți ficiorii întreba:

Unde ne vor așeza?

Peste noapte unde-om sta?

Mai mergem puțin și iată

„Poiana Ștampii” ne așteaptă

Cu cină pentru cinat,

Șopru cu fân de culcat.

Eu tare bine-am dormit

Căci de drum am fost trudit.

Dimineață ne-am sculat

Iarăși la drum am plecat

Și prin cari sate ne-am întors

Pamenii în drum ne-au scos

De mâncat și de beut,

Mari pomene și-au făcut!

Când cătana pe drum mere

De foame, de sete piere,

Când pe drum călătorește

De căldură se topește.

Duminică la amiazi

Suntem la Dorna în piaț.

Cortele ne-am căutat,

Prin ele ne-am așezat

Și minaja am luat

Dar și sătenii ne-au dat

De beut și de mâncat.

Dorna frumos orășel,

Multă bunătate-n el,

Sate mândre lângă munți,

Oamenii boieri avuți.

Ori pe unde am trecut,

Toți ne-au dat din ce-au avut.

Aci în dorna am stat

Pân` de ziuă s-a crepat.

Frunză verde iarbă creață,

A doua zi de dimineață

Luni dimineață-am ieșit,

Toți lângă drum ne-am tocmit,

În rânduri tocmiți am stat

Pe popa l-am așteptat

Să vie cu crucea-n mână

La cei de lege română.

Crucea io am sărutat

Și mai departe-am plecat

Pân-am sosit într-un sat

Cu jidovi și cu lifteni

Numele lui „Iacobeni”.

Zece zile aici am stat

Și tare mult am lucrat,

De pe dealuri peste lunci

Am tras cu boii, butuci,

La Decunguri (tranșee) am lucrat

Și multă trudă-am purtat,

Ba și foame am răbdat!

Când am plinit zece zile

Poruncă-ntr-o seară vine,

Din Iacobeni să pornim

Și satul să-l părăsim.

Măruț verde și crengos

Vineri dimineață-a fost

Când cu greutate-n spate

Noi ne pornim mai departe

Ziua toată ne-am tot dus,

Și de seară am ajuns

Într-un sat cam jidovesc

„Cârlibaba” îl numesc.

Acesta-i sat necăjit,

Rău într-însul am trăit!

Că nimica n-am aflat

Ce trebuia de mâncat.

Dar noroc că mult n-am stat,

Mai departe am plecat.

Dimineață ne-am sculat

Și cafeiul l-am mâncat

Și-apoi am pornit la drum:

Din călcâie ieșea fum!

Răsăritul a rămas,

Spre miazănoapte ne-am tras.

Tot pe drum cum mergeam noi,

Ploua pe spate șiroi!

Când apoi s-a înserat,

În pădure ne-am băgat,

Pădure mare și deasă

Să ne servească de casă,

C-afară ploua de varsă.

Frunză verde de trifoi,

Mergea apa pe sub noi

Tot pârâu și tot pohoi

Toată noaptea a plouat

Și mare frig ne-a mâncat.

Luni dimineața a fost

Când din pădure ne-au scos

Tot prin tină și nămol,

De mâncare mare dor.

Cam după amiazi-am sosit

La satul „Borșa” numit,

Un sat mare și cinstit.

Cât ce pe loc ne-am oprit,

Cortele ne-am căutat

În ele ne-am așezat

Minaj aci am mâncat

Și-o zi „rast” am căpătat.

Dar în alte patru zile

Mare ștrapață ne vineri

La ibung tare departe,

Cu greutate pe spate,

Osteniți, setoși, flămânzi,

Că rămâneam făr` de prânz.

Dumineca următoare

„Ziua crucii” sărbătoare

La biserică ne-am dus

Dar poruncă ne-a ajuns:

Din biserică ieșim

Și la drum din loc pornim!

VII. În calea dușmanului

Aspră poruncă-a venit!

Fără minaj am pornit

Și pe tren ne-am suit.

Trei zile-am călătorit,

La o stație ne-am oprit,

Acolo ne-am coborât,

Piramidă am făcut

Și poruncă-am așteptat

Unde va fi de plecat.

Maiorul de știre ne-a dat

Vom merge p-un munte-nalt

Și când porunca ne-a dat

El așa a cuvântat:

Luați, feciori, seama bine,

Când Rusu-ți vedea că vine,

De trei pași de-o fi departe,

Voi îi dați cu pușca-n frunte!

Când a voi el să împuște,

Glonțul pe el să-l apuce

„Șturm” deodată să faceți,

Cu baionetul să-i spargeți,

Vă socotiți toți de frați,

Și la rău nu vă lăsați!

Cu bravură vă luptați!

Sursa:

-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.

Prof.dr. Cornel Mărculescu