Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.
Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.
Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla
Din viața străină
de Ilie Ileni din Feldru
Mulți scriu prin cărți și novele
Versuri frumoase de jele
Căci Românul ce e drept
Așa e născut poet.
Deci voesc și eu a scrie
O micuță poezie
Despre traiul meu cu chin
Ce-l petrec mereu străin.
Patru ani au chiar trecut
De când din cas-am ieșit,
Dar nu de drag am ieșit,
Am ieșit de necăjit.
Când eram să fiu flăcău
Am căzut în năcaz greu
Căci tata drag a murit
Eu am rămas năcăjit,
Și-am rămas singur bărbat
La casă pentru lucrat.
Zice mama cătră mine:
„Dragul mamei, nu e bine,
Tatăl tău drag a murit
Necaz e mult de-mplinit,
În zădar avem moșie
Căci e multă datorie”.
Dar eu nice nu știam
Că foarte tinăr eram.
După ce măicuța-mi spune
Prind pe cuget a mă pune,
Mă cugetam zi și noapte
Cum din necazuri m-oi scoate,
Mă-ntrebam de mulți, de toți
Să-mi dee ceva învăț.
Toți așa îmi spuneau mie:
„Vinde, dragă din moșie!”
Dar nu vream nici să-i aud
Eu moșia să mi-o vând.
Îmi mai zice maica mie:
„Dragul mamei, măi copile,
Datorie e cam multă
Și e foarte împărțită”.
Eu o mân ca să vorbească
La o bancă românească
Să ceară bani de-ajutor,
Plătim ce suntem datori.
Deci „Aurora” vestită
Care pe-ai noștri îi ajută
Ne-a dat bani și ne-am plătit
Pe unde-am fost încâlcit,
Dar acum eu mă gândesc
Și de-acolo să-i plătesc.
Tinerel copil eram,
La străini mereu lucram
Și banii ce-i adunam
La bancă îi și băgam.
Un vecin îmi povestea:
„Trecem la România,
Că noi bani om câștiga!”
Eu nu mult m-am socotit
Și-am fost gata de pornit,
Am lucrat vreo șase luni
La tăiatul de păduri,
Bani frumoși am câștigat
Și-ndărăpt m-am înturnat.
De loc, cum am înturnat
În cătane m-au luat
Și eu acum supărat.
Foaie verde, iarbă rară,
Spune-mi mama într-o seară
Că la notar ea a fost
Și-i nădejde de mă scos.
Două luni am cătunit
N-ar fi nici de povestit,
Acum toate erau bune
Dar mai este una-n lume:
Amorul cel blăstămat
De tinăr l-am învățat.
Dar pe gânduri mult n-am stat
M-am dat și m-am însurat
Amorul mi l-am scurtat.
Trece mai bine de-o lună
Eu iară n-am voie bună
Că un vecin sfat îmi da:
„Trecem la America,
Că acolo de-om trudi
Datoria ne-om plăti!”
La soție nu i-am spus
Că m-i gândul de mă dus,
Până ea m-a întrebat
Pentru ce-s tot supărat.
Atunci eu pe loc i-am spus
Că mi-i gândul de mă dus.
La surori și mamei spun
Că-mi stă gândul la lung drum.
Toate erau supărate
Și plângeau ca și la moarte.
După plâns și suspinat
S-au învoit, m-au lăsat,
Dar cum să merg pân-la port
Că nu capăt pașaport.
Dar un agent mi-a trimes
Îndrumările de mers.
Și-am plecat pe la Sângeorz
Cu gând înapoi de-ntors.
Am plecat pe drum în sus
Până-n Dorna am ajuns.
Sara ne-am suit pe tren
Și mergeam încet și lin
Din Dorna la Cernăuți
Din Lemberg la Mislovitz,
De-acolo spre Hamburg
Unde așteptam s-ajung.
Acolo dac-am sosit
Multă vreme n-am pornit,
Am pornit în 6 Iunie
Să trecem în ceea lume.
Cu vaporul „Patricia”
Trecui la America.
Pentru bani ardă-le fața,
Își pune omul viața.
În America-am sosit
Cu din sat m-am întâlnit,
Cu plăcere m-au primit
Și multe mi-au povestit.
Era chiar Dumineca
Și nici unul nu lucre.
Luni mă duc, mă bagă-n lucru
Dar eram prost ca butucu,
Căci pe-acolo anglezește
Vorba li se folosește.
Anglezește nu știam
Fără stam și mă uitam.
Dar Anglezul, om cuminte,
Și de nu știi, nu te râde.
Vorbi nu pot învăța
Căci acasă gându-mi sta.
Dar iar îmi fac voie bună,
Că nici n-a trecut o lună
Și am gata o sută bună.
Acuma eu mă gândesc
De-aici sigur mă plătesc.
Un an lucru și plătesc
Și-napoi voios pornesc,
Căci aș fi stat eu mai mult
Da-mi era foarte urât.
La om tinăr ști oricine
Că-I greu în țări streine.
Zi și noapte cugetam
La un copil ce-l aveam,
Și încă nici nu-l știam.
Dacă anul l-am lucrat
Mă gătai de înturnat,
Deci cătră cas-am pornit
Să trăiesc mai liniștit,
Cătră casă am plecat
Pe-un vapor foarte-nsemnat
„Lustania” l-au chemat.
M-am coborât în Hamburg
Dar acolo rău aud.
De-acolo pornesc spre casă
Chiar la ceasurile șase.
Când ajung în Viena
Era veste foarte rea:
Câți erau de seama mea
Toți în cătane-i chema.
Am știut acuma bine
Că mă cheamă și pe mine.
Când sosesc la mine-n sat
De pe tren eu jos m-am dat
Și spre casă am plecat.
Foarte bine le-a părut
Când pe mine m-au văzut.
Mama, soția plângeau
Și prea multe nu-mi vorbeau.
Dar eu nimic nu știam
Și din gură le vorbeam:
„De ce pe plâns v-ați pornit,
Când acasă am venit?
Doar de-acum vom trăi bine
Nu suntem datori la nime”.
Dar atunci careva-mi spune
O veste ca de minune
Că poruncă mi-a venit
Eu la oaste de pornit.
Acum cugete oricine
Ce-a căzut atunci pe mine.
Dar curaj am căpătat
Că-s Român adevărat
Sunt ficior de grănițan
Nu mi-e frică de dușman.
Nu mi-e frică c-a străbate,
Că Românu-i fără moarte.
Deci la Bistriță-am plecat,
Haine sure-am căpătat,
Spre Sârbia am plecat.
Eram toți ficiori isteți
Ca grâul pe masă-aleși
La regimentul vestit
Șase zeci și trei numit.
Și parola (culoarea) lui îți spune
Că e cel mai brav din nume,
Parola lui roșioară
Scoate pe dușman din țară,
Unde dușmanul zărește
Fuge de se prăpădește.
Noi Românii toți vorbim:
Ori trăim și ori murim,
Noi trebe să ne luptăm
Doară drepturi căpătăm.
Că-i păcat popor vestit
Să rămâie nimicit.
Trebe să ieșim pe treaptă
Între lumea cea deșteaptă,
Să putem striga cu rost
Să trăiască neamul nost.
Tot așa povesteam noi
Până ajungem în război.
Și-am luptat numai ce-i drept
Am luptat chiar piept la piept
Printre dealuri, văi și munți
Unde s-au prăpădit mulți.
Doamne, mulți s-au prăpădit
Dară mulți s-au și rănit
Între răniți cad și eu,
Mulțumesc lui Dumnezeu.
Mă gândeam mergând în jos
De pe-un deal foarte frumos,
E dealul Iagodnia,
Bată-l Maica Precista.
Și-așa-ndărăpt am venit
Pân-la Drina am sosit
Cu un sătean m-am tâlnit,
Doamne, bine mi-a părut.
Era legat la o mână,
Bună minte ca și mine.
Foaie verde de pe deal,
Am pornit cătă spital
Și la Pesta am sosit
Unde bine ne-au primit.
După ce ne-am vindecat
Iar la Bistrița-am plecat,
Dar de loc m-au împărțit
În marșul (compania gata de plecare) cel de pornit
Și plecaș a doua oară
La războiu, pe câmp afară.
Dar un glonț afurisit
Iar în mână s-a oprit
Și la spital am pornit.
Cam cu greu s-a vindecat
C-am trebuit operat.
Dar doctorii ce-s pe lume
Te vindecă de minune.
Am ajuns la cadăr (regiment) iară
Și-am stat până-n primăvară
La Urlab (concediu) m-au slobozit,
Dar ș-aici lucru sucit:
Chiar atunci socru-a murit
Și-un telegram a sosit
Îndărăpt de și pornit
Și în marș m-au împărțit.
Dar mâna mă mai durea
Cu pușca nu pot lucra.
Deci la Tren m-au împărțit
Că acolo-s de jlujit.
Multă vreme n-a trecut
De-acolo ne-a slobozit
C-au venit oameni bătrâni,
Care de front n-au fost buni.
Pe noi ne-au trimis în țară
Să ne trimită în front iară.
Haine nouă ne-au și dat
La Galiția-am plecat.
Și aici sunt împărțit
La alt regiment vestit,
Regiment o sută tri,
Mai bine de nu l-aș ști.
De-acolo m-au transferat
La mașină de-nvățat
Boambele de-aruncat,
La „Minenverfer” eu sunt
Sănătos, dar tot în front.
De acum ce oi mai păți
Dumnezeu le poate ști.
Și acum de încheiere
Vă trimit o salutare,
Sunt copilul Ardelean
Pe frontul galițian.
Sursa:
-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.
Prof.dr. Cornel Mărculescu