Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.

Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.

Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla 

Din viața străină

de Ilie Ileni din Feldru

Mulți scriu prin cărți și novele

Versuri frumoase de jele

Căci Românul ce e drept

Așa e născut poet.

Deci voesc și eu a scrie

O micuță poezie

Despre traiul meu cu chin

Ce-l petrec mereu străin.

Patru ani au chiar trecut

De când din cas-am ieșit,

Dar nu de drag am ieșit,

Am ieșit de necăjit.

Când eram să fiu flăcău

Am căzut în năcaz greu

Căci tata drag a murit

Eu am rămas năcăjit,

Și-am rămas singur bărbat

La casă pentru lucrat.

Zice mama cătră mine:

„Dragul mamei, nu e bine,

Tatăl tău drag a murit

Necaz e mult de-mplinit,

În zădar avem moșie

Căci e multă datorie”.

Dar eu nice nu știam

Că foarte tinăr eram.

După ce măicuța-mi spune

Prind pe cuget a mă pune,

Mă cugetam zi și noapte

Cum din necazuri m-oi scoate,

Mă-ntrebam de mulți, de toți

Să-mi dee ceva învăț.

Toți așa îmi spuneau mie:

„Vinde, dragă din moșie!”

Dar nu vream nici să-i aud

Eu moșia să mi-o vând.

Îmi mai zice maica mie:

„Dragul mamei, măi copile,

Datorie e cam multă

Și e foarte împărțită”.

Eu o mân ca să vorbească

La o bancă românească

Să ceară bani de-ajutor,

Plătim ce suntem datori.

Deci „Aurora” vestită

Care pe-ai noștri îi ajută

Ne-a dat bani și ne-am plătit

Pe unde-am fost încâlcit,

Dar acum eu mă gândesc

Și de-acolo să-i plătesc.

Tinerel copil eram,

La străini mereu lucram

Și banii ce-i adunam

La bancă îi și băgam.

Un vecin îmi povestea:

„Trecem la România,

Că noi bani om câștiga!”

Eu nu mult m-am socotit

Și-am fost gata de pornit,

Am lucrat vreo șase luni

La tăiatul de păduri,

Bani frumoși am câștigat

Și-ndărăpt m-am înturnat.

De loc, cum am înturnat

În cătane m-au luat

Și eu acum supărat.

Foaie verde, iarbă rară,

Spune-mi mama într-o seară

Că la notar ea a fost

Și-i nădejde de mă scos.

Două luni am cătunit

N-ar fi nici de povestit,

Acum toate erau bune

Dar mai este una-n lume:

Amorul cel blăstămat

De tinăr l-am învățat.

Dar pe gânduri mult n-am stat

M-am dat și m-am însurat

Amorul mi l-am scurtat.

Trece mai bine de-o lună

Eu iară n-am voie bună

Că un vecin sfat îmi da:

„Trecem la America,

Că acolo de-om trudi

Datoria ne-om plăti!”

La soție nu i-am spus

Că m-i gândul de mă dus,

Până ea m-a întrebat

Pentru ce-s tot supărat.

Atunci eu pe loc i-am spus

Că mi-i gândul de mă dus.

La surori și mamei spun

Că-mi stă gândul la lung drum.

Toate erau supărate

Și plângeau ca și la moarte.

După plâns și suspinat

S-au învoit, m-au lăsat,

Dar cum să merg pân-la port

Că nu capăt pașaport.

Dar un agent mi-a trimes

Îndrumările de mers.

Și-am plecat pe la Sângeorz

Cu gând înapoi de-ntors.

Am plecat pe drum în sus

Până-n Dorna am ajuns.

Sara ne-am suit pe tren

Și mergeam încet și lin

Din Dorna la Cernăuți

Din Lemberg la Mislovitz,

De-acolo spre Hamburg

Unde așteptam s-ajung.

Acolo dac-am sosit

Multă vreme n-am pornit,

Am pornit în 6 Iunie

Să trecem în ceea lume.

Cu vaporul „Patricia”

Trecui la America.

Pentru bani ardă-le fața,

Își pune omul viața.

În America-am sosit

Cu din sat m-am întâlnit,

Cu plăcere m-au primit

Și multe mi-au povestit.

Era chiar Dumineca

Și nici unul nu lucre.

Luni mă duc, mă bagă-n lucru

Dar eram prost ca butucu,

Căci pe-acolo anglezește

Vorba li se folosește.

Anglezește nu știam

Fără stam și mă uitam.

Dar Anglezul, om cuminte,

Și de nu știi, nu te râde.

Vorbi nu pot învăța

Căci acasă gându-mi sta.

Dar iar îmi fac voie bună,

Că nici n-a trecut o lună

Și am gata o sută bună.

Acuma eu mă gândesc

De-aici sigur mă plătesc.

Un an lucru și plătesc

Și-napoi voios pornesc,

Căci aș fi stat eu mai mult

Da-mi era foarte urât.

La om tinăr ști oricine

Că-I greu în țări streine.

Zi și noapte cugetam

La un copil ce-l aveam,

Și încă nici nu-l știam.

Dacă anul l-am lucrat

Mă gătai de înturnat,

Deci cătră cas-am pornit

Să trăiesc mai liniștit,

Cătră casă am plecat

Pe-un vapor foarte-nsemnat

„Lustania” l-au chemat.

M-am coborât în Hamburg

Dar acolo rău aud.

De-acolo pornesc spre casă

Chiar la ceasurile șase.

Când ajung în Viena

Era veste foarte rea:

Câți erau de seama mea

Toți în cătane-i chema.

Am știut acuma bine

Că mă cheamă și pe mine.

Când sosesc la mine-n sat

De pe tren eu jos m-am dat

Și spre casă am plecat.

Foarte bine le-a părut

Când pe mine m-au văzut.

Mama, soția plângeau

Și prea multe nu-mi vorbeau.

Dar eu nimic nu știam

Și din gură le vorbeam:

„De ce pe plâns v-ați pornit,

Când acasă am venit?

Doar de-acum vom trăi bine

Nu suntem datori la nime”.

Dar atunci careva-mi spune

O veste ca de minune

Că poruncă mi-a venit

Eu la oaste de pornit.

Acum cugete oricine

Ce-a căzut atunci pe mine.

Dar curaj am căpătat

Că-s Român adevărat

Sunt ficior de grănițan

Nu mi-e frică de dușman.

Nu mi-e frică c-a străbate,

Că Românu-i fără moarte.

Deci la Bistriță-am plecat,

Haine sure-am căpătat,

Spre Sârbia am plecat.

Eram toți ficiori isteți

Ca grâul pe masă-aleși

La regimentul vestit

Șase zeci și trei numit.

Și parola (culoarea) lui îți spune

Că e cel mai brav din nume,

Parola lui roșioară

Scoate pe dușman din țară,

Unde dușmanul zărește

Fuge de se prăpădește.

Noi Românii toți vorbim:

Ori trăim și ori murim,

Noi trebe să ne luptăm

Doară drepturi căpătăm.

Că-i păcat popor vestit

Să rămâie nimicit.

Trebe să ieșim pe treaptă

Între lumea cea deșteaptă,

Să putem striga cu rost

Să trăiască neamul nost.

Tot așa povesteam noi

Până ajungem în război.

Și-am luptat numai ce-i drept

Am luptat chiar piept la piept

Printre dealuri, văi și munți

Unde s-au prăpădit mulți.

Doamne, mulți s-au prăpădit

Dară mulți s-au și rănit

Între răniți cad și eu,

Mulțumesc lui Dumnezeu.

Mă gândeam mergând în jos

De pe-un deal foarte frumos,

E dealul Iagodnia,

Bată-l Maica Precista.

Și-așa-ndărăpt am venit

Pân-la Drina am sosit

Cu un sătean m-am tâlnit,

Doamne, bine mi-a părut.

Era legat la o mână,

Bună minte ca și mine.

Foaie verde de pe deal,

Am pornit cătă spital

Și la Pesta am sosit

Unde bine ne-au primit.

După ce ne-am vindecat

Iar la Bistrița-am plecat,

Dar de loc m-au împărțit

În marșul (compania gata de plecare) cel de pornit

Și plecaș a doua oară

La războiu, pe câmp afară.

Dar un glonț afurisit

Iar în mână s-a oprit

Și la spital am pornit.

Cam cu greu s-a vindecat

C-am trebuit operat.

Dar doctorii ce-s pe lume

Te vindecă de minune.

Am ajuns la cadăr (regiment) iară

Și-am stat până-n primăvară

La Urlab (concediu) m-au slobozit,

Dar ș-aici lucru sucit:

Chiar atunci socru-a murit

Și-un telegram a sosit

Îndărăpt de și pornit

Și în marș m-au împărțit.

Dar mâna mă mai durea

Cu pușca nu pot lucra.

Deci la Tren m-au împărțit

Că acolo-s de jlujit.

Multă vreme n-a trecut

De-acolo ne-a slobozit

C-au venit oameni bătrâni,

Care de front n-au fost buni.

Pe noi ne-au trimis în țară

Să ne trimită în front iară.

Haine nouă ne-au și dat

La Galiția-am plecat.

Și aici sunt împărțit

La alt regiment vestit,

Regiment o sută tri,

Mai bine de nu l-aș ști.

De-acolo m-au transferat

La mașină de-nvățat

Boambele de-aruncat,

La „Minenverfer” eu sunt

Sănătos, dar tot în front.

De acum ce oi mai păți

Dumnezeu le poate ști.

Și acum de încheiere

Vă trimit o salutare,

Sunt copilul Ardelean

Pe frontul galițian.

Sursa:

-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.

Prof.dr. Cornel Mărculescu