Poezia e în firea poprului românesc și e singura comoară a sufletului său, care în cursul veacurilor grele de suferinți l-a însoțit, ușurându-i greul vieții, și l-a îndulcit, mângâindu-i sufletul, iar din zilele de fericire ne-a păstrat bogăția sufletului său sănătos, vesel, senin și nobil. Multă jale și durere, mult chin și batjocură a îndurat poporul ardelenesc din partea ungurilor în decursul războiului european! Suferințe pe câmpul de luptă, suferințe acasă! Nu s-a putut ca aceste suferințe să nu scoată din adâncul inimii poporului necăjit coardele poeziei ca să cânte durerea. Câte inimi s-ar fi zdrobit de durere și de dor, dacă n-ar fi pășit poezia ca să le mângâie și să le ușureze? În versuri și-a turnat dorul și jalea, patimile și suferințele soldatului la front, în versuri i-au răspuns cei de acasă și versul le-a fost mângâierea și nădejdea. În ele veți găsi resignarea și optimismul sănătos al țăranului, alăturea cu decepțiunea și durerea, care capătă o nuanță plăcută prin ajutorul artei poetice. Ele au un ton religios, țăsut cu fire puternice de sentimente curate, morale. Credința și nădejdea în Dumnezeu, bucuria împreunată cu durerea și împlinirea datoriei, iubirea de patrie și nostalgia, dragostea nemărginită față de soție și familie, și nădejdea într-o soartă mai bună a neamului nostru pe urma suferințelor îndurate pentru alții.
Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor.
Dr. Emil Precup, director la Liceul Petru Maior din Gherla
Cărticică-n cornurele
de Gavril Istrate
Cărticică-n cornurele,
Scrisă cu dor și cu jele,
Să te duci peste vâlcele
Și să spui nevestei mele
Că pân-acuma trăiesc
Numai, doamne, mult doresc
Cu dânsa să mă întâlnesc,
Că de doi ani tot gândesc,
Ce mai face, cum trăiește,
Cum își ară, cum cosește,
Copilașii cum îi crește,
De lume cum îi tihnește.
Du-te, carte, peste munți,
Treci apele fără punți,
Peste vârfuri de molizi
Până dai de-ai mei părinți
Să le povestești și lor
Că-mi petrec lumea cu dor
Printre munții din Tirol
Ardă focu forma lor.
Sus la vârfu muntelui
Mare-i groapa tunului,
Mai în jos p-ingă vâlcele
Nu vezi de fum de șrapnele,
Împrejur p-ingă cetate
Mare-i groaza de granate,
Șuieră granatu-n vânt,
Zvârle piatră și pământ,
Doamne, pe cât loc ajunge
Nu vezi numai morți și sânge
Petrile din el cum zboară
Face pradă și omoară,
Când se-ncepe foc de tun
Nu vezi muntele de fum
Și de groază și de frică
Nu mai gândești la nemică,
Nu te gândești la moșie
La copii și la soție
Că gândești că peste-un ceas
Toate de tine-au rămas,
Unul geme, altul plânge,
Altul stă scăldat în sânge,
Curge sângele din el
Așa ca și dintr-un miel
Mâna pe rană și-o pune
Sângele curge cu spume
Geme, se uită la soare
Pleacă capul jos și moare,
Dar și mort e de necaz
Că nu-i groapă nici sălaș
Nice pânză pe obraz
Numai pe petri rămas,
Că nu-i poți face mormânt
Că-i tot piatră, nu pământ.
Frunză verde frunzurele,
Oricui să moară i jele,
Dar când mori pe pat acasă
Batăr doru nu te-apasă,
Că-ți pun pânză pe obraz
Plângând te-așează-n sălaș
Și-ți sapă groapă-n pământ
Și-ți pune cruce la mormânt
În trei sări te priveghește
Și popa te prohodește
Lângă mormânt te dezleagă
Și-apoi în groapă te bagă,
Toți zic, ierte-l Domnul Sfânt,
Și freacă în mână pământ,
Îl aruncă toți pe rând
Și se-ntoarnă lăcrămând,
Dar moartea din bătălie
Jelnică-i dragă Mărie,
Că n-ai copii, nici soție
Batăr lumină să-ți ție.
De trei ori codru-a-nfrunzit
De trei ori codru-a-nfrunzit
De când războiu-a pornit
Și-a pornit în zi-nsemnată
Ști Dumnezeu când se gată.
Împărate, împărate,
Pune pace, nu te bate,
Că-ți pustiești țările
Și-ți omori cătanele.
Pe unde războiu-ajunge
Când te uiți îți vine-a plânge,
În loc de sate, orașe
Numai cenușa-i rămasă.
În loc de grădini cu flori
Tot morminte de ficiori,
În loc de flori înflorite
Nu mai vezi numai morminte.
Unde mai vezi flori mai puține
Acum nu le udă nime
Și când capătă udeală
E cumplită și amară,
Că e prefăcută-n sânge
Când o vezi îți vine-a plânge,
Că e sânge de voinici
De care luptă pe-aici.
Vezi case, biserici sparte
Ce-s lovite de granate,
Muieri, copii ce-au rămas
Trăiesc numai de necaz
De ți-e mai mare mila,
N-au săracii ce mânca
Că-n pod nu mai vezi bucate
Fără granatele sparte,
N-au unde să locuiască
Căci căsuța lor li-e arsă.
Plâng, flămânzi și-n haine rele
De nu poți săi vezi de jele.
Împărate, fii om bun
Pune pace că-i destul,
Fie-ți milă și de noi
Care suntem în război
Căci acum ne-am săturat
De trăsnetul din granat
Și de ploaia cea cu ghiață
Care-i formată din gloanțe,
Că-n loc să arăm, săpăm
La șanțuri mereu lucrăm,
Ară Rusu cu tnu
De răstoarnă pământu,
Stau morții în gropi de granate
Câte cinci și câte șapte.
Trece vremea plugului
Vine a cositului,
Vină, mamă și te uită
Cum cosim aici în luptă
Că coasa nu ne-o batem
Fără pușcă căpătăm
Că Telianu salve da.
Pe care cum mi-l vedea
Pe loc la ochi mi-l țintea.
Și acolo eu am stat
Timp tare îndelungat,
Apoi eu m-am socotit
Că nu-i timp de hodinit
Ci înapoi de pornit.
Un sărgent strigă deodată:
Vină, frate, de mă leagă,
Iară eu așa-am vorbit:
Că și eu sunt prezărit,
Piciorul stâng rău mă doare,
Baremi nu e rana mare,
El a zis: vină-napoi
Că curge sânge din noi.
Înapoi dacă plecam
Pe saniteți îi aflam.
Saniteții ne-au legat
Și la hilsplaț (ambulanță) am plecat,
Doctoru ne-a vizitat,
Țidulă am căpătat
Cătră spital de plecat.
Sărgentul rănit s-a dus
Mai iute pe deal în sus,
Dar eu nu mă puteam duce
Că sângele șiroi curge.
Talienii au prins la noi
Și i-au adus înapoi,
Doi Telieni m-au luat,
Pe munte în sus am plecat,
Am ieșit acum de-abia
De unde cu tunu da,
Mers-am pe drum mai departe
Pe căruț cu doaă roate
Și-așa m-am dus la spital
Feldspital cu număr țvai,
De-acolo am plecat de seară
Cu tren într-a noastră țară
Și cu trenul mult ne-am dus
Și la Viena-am ajuns.
Acolo-ntr-un spital mare,
Pus-am versul pe gătate…
Sursa:
-Emil Precup, Dor și jale. Patimi și suferințe, Poezii culese din războiu, aranjate și publicate pentru popor, Tiparul Tipografiei Diocezane, Gherla, 1920.
Prof.dr. Cornel Mărculescu
