Tulburarea de personalitate narcisica este caracterizata de un model de grandiozitate de lunga durata (in fantezie sau in comportamentul real), de o nevoie covârșitoare de admirație si, de obicei, de o completa lipsa de empatie fata de ceilalți.
O anumită doza de iubire de sine este considerată sănătoasă și normală. Cu toate acestea, atunci când există un sentiment exacerbat al valorii de sine și individul începe să creadă că este mai bun decât ceilalți, poate apărea un impact negativ asupra mai multor domenii ale vieții personale. Când narcisismul este atât de sever încât afectează negativ viața unei persoane, apare tulburarea de personalitate narcisică (narcisismul patologic).
Conform DSM V (Manualul de diagnostic si statistica a tulburărilor mentale), criteriile de diagnostic pentru narcisismul patologic sunt:
1. Are un sentiment exagerat al importanței de sine (își exagerează realizările și talentele, se așteaptă să fie recunoscut ca superior fără a avea realizări pe măsură).
2. Este preocupat de fantezii de succese nelimitate, putere, strălucire, frumusețe sau dragoste ideală.
3. Crede că este special și unic, că poate fi înțeles doar de persoane speciale sau cu statut înalt și că poate fi afiliat numai cu persoane sau instituții importante.
4. Are nevoie constantă de admirație excesivă.
5. Are sentimentul că este îndreptățit să obțină anumite favoruri (are așteptări nejustificate să fie tratat într-un mod special sau ca ceilalți să se conformeze automat regulilor sale)
6. Are tendința de a profita de relațiile interpersonale (exploatează alte persoane pentru binele personal).
7. Este lipsit de empatie (este incapabil să recunoască sau să identifice sentimentele sau nevoile celorlalți).
8. Adesea îi invidiază pe ceilalți sau crede că este invidiat de ei.
9. Are comportamente sau o atitudine arogantă, de superioritate.
Cum se comporta o persoana narcisica?
– se lauda mereu;
– nu respecta limitele personale, crede ca totul i se cuvine si ca viața celorlalți trebuie sa se învârtă in jurul ei;
– are o atitudine hipercritica, încercă sa controleze pe toata lumea, in special pe cei pe care ii considera o amenințare pentru imaginea ei grandomana;
– intr-o conversație, indiferent de subiect, ajunge sa vorbeasca despre ea;
– simțul de auto-importanta si lipsa de empatie o determina sa nu asculte, sa întrerupă permanent conversațiile cu ceilalți, pe care ii contrazice sau ii provoacă;
– simte ca regulile nu i se aplica, va înșela, manipula sau profita de poziția pe care o are si de cei din jurul ei ori de cate ori va crede ca nu poate fi descoperita;
– nu își asuma responsabilitatea pentru propriile greșeli, încearcă sa ii învinovățească pe ceilalți;
– se arata “generoasa” când vrea sa epateze si devine insensibila când ii lipsește “publicul”;
– in relația de cuplu are resentimente foarte puternice fata de partener, atunci când considera ca nu este tratata cum crede ca i se cuvine ;
– se înfurie la cea mai neînsemnata critica (pentru narcisic orice critica este un atac la persoana) si ori explodează, ori pedepsește prin îmbufnare, tăcere si respingere;
– va crea o drama in jurul persoanei ei (“săraca de mine”). E o martira si tu ai dezamăgit-o;
– in rarele ocazii când recunoaște ca a greșit, va fi vina altcuiva, care a făcut-o sa se comporte in acel mod;
– când e confruntata cu consecințele inevitabile ale comportamentului ei, se victimizează si ia rolul persoanei neajutorate;
– ca părinte, își copleșește copilul cu nevoia ei de admirație si recunoștință (“cate fac eu pentru tine…”)
– procesul natural de îmbătrânire este foarte stresant pentru ea;
– este permanent preocupata de poziția sociala, acumularea de bunuri materiale si asocierea cu persoane pe care le considera influente.
Tulburarea de personalitate narcisica este o afecțiune serioasa si greu de tratat, rareori narcisicul conștientizează situația si cere ajutorul terapeutului. De regula ajung la terapie cu alte probleme, cum ar fi depresia sau dependentele. Pentru persoanele tinere, prognosticul este relativ bun, însă pentru pacienții de lunga durata este negativ, majoritatea devenind depresivi pe măsura ce îmbătrânesc. Din cauza comportamentului pe care l-au avut fata de ceilalți, își pierd treptat prietenii si chiar unii membri apropiați ai familiei, ajungând sa nu mai aibă rețeaua de suport necesara persoanelor in vârsta.
Psiholog clinician – Oana Filip
