You are currently viewing PSIHOLOG: Diferenta dintre  pedeapsa si disciplinare (partea 1)

PSIHOLOG: Diferenta dintre pedeapsa si disciplinare (partea 1)

  • Post category:PSIHOLOG

Când vine vorba de corectarea comportamentului necorespunzător al copilului, există o mare diferență între pedeapsă și disciplină.
În timp ce pedeapsa se concentrează pe a face un copil să sufere pentru încălcarea regulilor, disciplina este despre a-l învăța cum să facă o alegere mai bună data viitoare.

Pedeapsa
Deseori, disciplinarea a fost confundata cu pedeapsa. In trecut, educatia se baza pe dominare, culpabilizare si frica, inducand copilului teama de a nu pierde iubirea parintelui sau a unor privilegii. Aceste mijloace aveau ca scop constrangerea copilului sa se supuna. Daca nu functionau, urma pedeapsa, care ducea la supunerea copiilor de teama de a nu fi pedepsiti mai aspru.

Pedeapsa presupune exercitarea unui control exterior, prin forta, asupra copiilor, cu scopul de a le modifica un comportament problematic. Cele mai folosite metode de a pedepsi sunt:
– provocarea durerii prin palmuire sau lovire (abuz fizic)
– atacuri la persoana: pronuntarea nunmelui copilului cu tonalitati negative, insulta, ridiculizarea, umilirea, etichetarea, poreclirea, intimidarea sau adresarea cu voce ridicata (abuz emotional)
– penalizari excesive, care nu au nicio legatura cu comportamentul inadecvat (ex: copilul nu are voie sa iasa la joaca toata saptamana pentru ca a spart o farfurie sau a stricat o jucarie).
Unii parinti folosesc aceste metode pentru ca nu cunosc altele prin care sa obtina rezultatul asteptat, au primit ei insisi acest “tratament” in copilarie, observa ca si alti parinti procedeaza la fel, sau cred in eficienta pedepsei.

Pedeapsa are efecte negative pe termen lung, atat asupra copiilor, cat si asupra parintilor.

Efectele asupra copilului:
– o imagine de sine negativa
– repulsie fata de comportamentul dorit
– va invata sa raspunda agresiv in situatiile care ii provoaca frustrare
– va avea resentimente fata de parinti sau ii va fi teama de ei
– va invata sa faca pe plac celorlalti, in detrimentul intereselor si nevoilor proprii

Efectele asupra parintilor:
– de multe ori, acestia se simt vinovati dupa pedepsirea copilului, mai ales daca l-au pedepsit prea aspru.
– relatia cu copilul va avea de suferit: copilul va fi mai putin comunicativ cu parintele, va invata sa ascunda unele lucruri fata de el, va cauta afectiune in alta parte, isi va pierde increderea in parinte.

Pedepsele nu ii invata pe copii cum sa se comporte. Ceea ce obțin părinții de fapt este doar un rezultat de moment, lucru observat și de către ei adeseori, după folosirea pedepselor uneori chiar vreme îndelungată.

Exemple:
– Un copil care primeste o palma pentru ca l-a lovit pe fratele sau, nu va invata cum sa rezolve conflictul in mod pasnic. In schimb, va ramane confuz cu privire la motivul pentru care e ok ca el sa fie lovit, dar nu este bine ca el sa loveasca. De asemenea, va invata ca parintele trebuie sa ii gestioneze comportamentul, deoarece el nu e capabil sa o faca singur.
– Pedeapsa aspră poate determina copiii să se concentreze mai degrabă pe furia lor față de persoana care îi provoacă durerea, decât pe motivul pentru care au avut probleme. Un copil care este forțat să stea la colț un timp indelungat își poate petrece timpul gândindu-se cum să se răzbune pe parintele care l-a pus acolo, in loc sa se gandeasca la cum ar putea sa procedeze altfel data viitoare.

Pedeapsa se referă la controlul asupra copilului, mai degrabă decât la învățarea acestuia cum să se controleze pe sine. Și cel mai adesea, pedeapsa schimbă negativ modul în care un copil gândește despre sine.

In articolul de saptamana viitoare vom discuta despre ce presupune disciplinarea unui copil, ce beneficii are si care sunt cele mai eficiente metode de a o pune in practica.

Psiholog clinician – Oana Filip