Agresiunea provine în principal din erori de atribuire, în absența factorului genetic, caz în care se pune problema unei anomalii, reprezintă un subiect ce nu se doreste a fi dezvoltat.
Vreau să dezvolt impactul vieții sportive asupra erorii de atribuire.
Percepția unei persoane care are o viață sportivă este adesea diferită, deoarece mecanismele de gestionare a unei situații sunt destul de diferite de un non-sportiv.
Plecând de la convingerea că totul este legat de calitatea vieții, mă voi strădui să dezvolt cât mai clar impactul vieții sportive asupra dezvoltării individului.
Începând cu vârsta de 5 – 6 ani, copilul dobândește abilități motorii de bază, cum ar fi:
-Alergând către o direcție indicată mai sus;
-Rularea cu bypass / depășire;
-Alergare / mers variat;
Aceste abilități au un impact major asupra dezvoltării mușchilor și a segmentelor corpului.
Se urmărește permanent formarea unei ținute corecte, evitând instalarea deformațiilor coloanei vertebrale; realizarea unei ținute estetice în mișcare (mers pe jos, alergare); de a realiza o respirație eficientă, coordonată cu acțiunea diferitelor segmente ale corpului; creșterea capacității pulmonare.
Se observă progresele în formarea abilităților motorii de bază, pe lângă celelalte tipuri de abilități;
Aceasta este perioada în care se poate acționa deja prin mijloace specifice în dezvoltarea
abilități motrice coordonatoare în special, dar și pe cele condiționate, indicii de îndemânare, viteză și rezistență aerobă cresc rapid, iar asupra mobilității trebuie acționat permanent.
Exercițiile de forță trebuie efectuate cu intensitate medie și submaximală pentru a nu afecta aparatul locomotor, care este încă neconsolidat.

Începând de la vârsta de 8 ani, abilitățile tactice de bază – individuale ale copilului sportiv – încep să se formeze.
Chiar dacă procesul de osificare este intensificat, dar există încă mult țesut cartilaginos și un risc crescut de deformări, sistemul articular se întărește, dar are încă aspecte de instabilitate, sistemul muscular atinge 28% din greutatea corporală, din punct de vedere biologic – procesul de dezvoltare al copilului urmează direcțiile necesare și cele mai bine recomandate pentru o dezvoltare care să sublinieze sănătatea viitorului adult.
Știu că se poate spune că depinde foarte mult de disciplina sportivă aleasă, dar îmi asum riscul să spun următoarele: chiar dacă fiecare disciplină își pune amprenta asupra dezvoltării copilului separat și aici mă refer la dezvoltarea armonioasă a segmentelor corpului, precum și faptul că poate fi un sport de echipă sau individual, impactul asupra nivelului fizic este unul pozitiv, precum și impactul asupra nivelului psiho-motor.
Este adevărat că structura corpului se va alinia cu tipul de sport ales, adică baschet / înot, dar ceea ce contează nu este tipologia, ci este armonia.
La nivel psiho-motor:
• dezvoltă sensibilitatea tactilă a mâinii, auditivă, vizuală; mărește vizualizarea la distanță și determinarea mai precisă a dimensiunii și a distanțelor;
La 8 ani, micul școlar poate face imaginea vizuală a mișcărilor;
• Auzul muzical este îmbunătățit, copilul primind mai bine structurile melodice;
• Poate identifica și clasifica gusturile și mirosurile;
• Evoluția specială a kinesteziei mâinilor, capătă o mai bună coordonare motorie generală dar și finețe în mișcările degetelor;
• Spiritul de observație devine deliberat, sistematic și analitic;
Înregistrează o bună percepție a mărimii și greutății; a spațiului și a timpului dar și a direcției mișcării;
• Reprezentările cresc în volum;

Toate cele de mai sus au un impact major în identificarea nevoilor și câștigarea autonomiei.
Odată cu înțelegerea corectă a mediului, precum și a impactului acestuia, șansele unei adaptări bazate pe utilizarea acestuia (mediul) cresc pentru a obține starea de bine dacă se poate spune așa.
Acțiunea, precum și reacția dură respectivă a mediului asupra propriei persoane, este învățată de un copil încă de la o vârstă fragedă, ceea ce duce la crearea unui sistem asertiv de interacțiune.
Adică un copil care practică schiul la vârsta de 6 ani are următoarele linii directoare: Vreau să schiez pentru că este distractiv, mă face să mă simt bine dar, dacă este gheață, nu mă duc la fel de tare ca și nu nu vreau. Vreau să merg greu, dar să nu cad. Prin urmare, se poate spune că viteza este adaptată la caracteristicile de mediu.
Pornind de la acest exemplu, odată cu avansarea vârstei sportive, se dezvoltă un comportament bazat pe acceptare, fie că este vorba despre acceptarea mediului înconjurător sau a coechipierilor și acest lucru se aplică atât sportului de echipă, cât și sportului individual, deoarece chiar schiul este o întreagă echipă din spatele schior.
Rolul reprezintă ansamblul de comportamente pe care alții le așteaptă de la noi, în mod legitim – acceptarea.
Acest set de comportamente se dezvoltă armonios pentru un copil sportiv, atât pentru cei din jur, cât și pentru propria persoană, ceea ce este foarte important deoarece subliniază o învățare socială ca reflex la caracteristica de mediu bazată pe asertivitate.

Acum, revenind la agresivitatea și erorile de atribuire, vreau să subliniez impactul celor menționate mai sus

Plecând de la teoria învățării sociale în care comportamentul agresiv este învățat, de exemplu personal, ceea ce nu vreau să consider ca o ipoteză a discuției actuale (de exemplu, copiii sunt învățați de anumiți membri ai familiei sau de alții care pot avea un impact major asupra copilul să fie sau să reacționeze agresiv fie prin învățare directă, fie prin exemplu personal), voi considera că este fie ca rezultat al unui sistem de recompensă, fie ca urmare a reactivității mediului.

În ambele cazuri, copilul / individul simte starea emoțională de frustrare.

Starea de frustrare este foarte dificil de gestionat și de cele mai multe ori reacția este fie subestimată, fie supraevaluată.
O eroare de atribuire poate continua și merge bine dacă nu suntem conștienți de cauza reală care creează un lanț de frustrări.

Corelarea sportului cu dezvoltarea de mecanisme pentru a face față acestuia, evitând starea de frustrare și erorile de atribuire care pot fi transformate fie în fobii, fie în lipsa de încredere în propria persoană care a pus în dificultate ținta pentru a avea o calitate bună de viaţă.
Percepția, înțelegerea, acceptarea și interpretarea rolului, a subproceselor de rol sunt înțelese mai corect de către cei care au o viață sportivă.
Din copilărie individul se dezvoltă armonios ca structură biologică și învață să aibă un comportament asertiv față de ceilalți și de mediu, comportamentul agresiv, precum și erorile de atribuire sunt mai puțin frecvente.
Construcția mentală se bazează pe adaptarea și înțelegerea corectă a proceselor pentru utilizarea lor în propria noastră performanță.
În același timp, posibilitatea de a avea un mediu de susținere în care să te distrezi, în primul rând, ca un copil, practicând activități care îți cresc nivelul de endorfine, cum ar fi grupurile sportive, sunt ele însele, medii de susținere pentru dezvoltarea adaptării comportament.

Psiholog sportiv-Florentina Ghica