În ultimele luni suntem îngroziți de informațiile care au apărut în presă și la DNA despre reprofilarea fostului șef al SRI, Coldea, care, împreună cu camaradul său, Dumbravă, acompaniați de Cocor, toți foști generali ai SRI, în schimbul unui preț forfetar, 750.000 de euro promit că au ei influență în justiție, prin „optimizarea” dosarelor/soluțiilor, cu ajutorul avocatului Trăilă, profesor al judecatorilor, cu condiția recunoașterii faptelor…da, la asta se reducea consultanța…”recunoaște fapta, plătește prejudiciul și vei scăpa de pușcărie”.
Așadar, stimabilii noștri generali s-au regrupat în „câmpul tactic”(unde le dictau procurorilor rechizitoriile și trasau „directive” judecatorilor din „culoarul justiției”, judecători cărora le țineau lecții în „ședințele de consfătuire” pe la sediile SRI), pe care tot ei l-au consacrat, lovind nemilos la temelia statului de drept, pulverizand principiul independenței justiției și al separației puterilor în stat.
Lumea se tot întreabă, nu cumva fostul șef al SRI, destituit în urma mai multor scandaluri, se folosește de secrete de stat în folos personal, în activitatea sa de „consiliere”???
Nu cred că ar trebui să ne temem că „il consigliere” ar divulga vreun secret, la care ar fi avut acces când era ofițer activ.
Păi nu l-ați văzut, cu ocazia destituirii, când își recita ultimul „cântec de lebădă” fără să ridice ochii din foaie, vorbind despre trădare cu trimitere la personajul biblic, al cărui nume nu a vrut să-l dezvăluie?
Vă dați seama oameni buni, că ăsta nu a divulgat nici măcar numele trădătorului Iuda, pe care toată lumea de pe globul pământesc îl cunoaște???
Deci, omul știe să păstreze un secret, nu aveți de ce vă teme!
Lucrurile de mai sus îmi aduc aminte de celebrul P-V(Proces-Verbal), unde un milițian scria” S-a găsit asupra talharului, un lănțișor de culoare galbenă, ce pare a fi din aur, cu un simbol, ce pare a fi o cruciuliță, pe care e răstignit un om ce pare a fi Iisus Hristos”.
Dacă nu ar fi de râs…este de plâns!
Profesor Iorga Ion