You are currently viewing VOX LEX: Speța Pițurcă-ROMARM

VOX LEX: Speța Pițurcă-ROMARM

  • Post category:VOX LEX

Pițurcă, Victor Pițurcă, îl „împrumută pe Alexandru Pițurcă(societatea comercială a acestuia) cu o sumă substanțială în scopul achiziționării din China a unor utilaje pentru confecționarea măștilor sanitare.
Alexandru Pițurcă finanțează achiziția însă utilajele ajung la ROMARM prin altă firmă, a unui interpus, prieten al directorului general ROMARM, introdus în circuitul comercial al afacerii ca și consultant (în realitate nu a oferit servicii de consultanța). Acestui consultant misterios îi revin 40% din profitul afacerii în urma asocierii cu firma lui Pițurcă jr. Afacerea s-a dovedit profitabilă pentru Pițurcă și directorul general(prin interpus), dar prejudiciabilă pentru ROMARM.
Utilajele erau depășite, uzate moral, vechi, neconforme ca și măștile care au fost produse cu acestea. Prejudiciu produs companiei ROMARM= 2 milioane euro. Cine răspunde civilmente, pentru că latura penală rămâne a fi soluționată?
Răspunderea este solidară! Va răspunde Directorul general pentru încălcarea obligației de loialitate, bună credință, prudență și diligență, în virtutea mandatului pe care îl avea de la Compania ROMARM prin intermediul Consiliului de administrație, de a o reprezenta „cu cinste” în luarea deciziilor de afaceri. Art.144 din legea 31 din 1990 a societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare prevede în legătură cu standardul bunului administrator, că diligența/grija/atenția/priceperea în luarea unei decizii de afaceri se raportează/compară cu cea a unui model de profesionist abstract. Cel care ar fi fost îndreptățit să considere în mod rezonabil că lucrează în interesul societății pe care o reprezintă, pe baza unor informații adecvate(pe care ar fi trebuit să le dețină în mod rezonabil, de asemenea).
Răspunde, de asemenea pentru dauna provocată societății și administratorul/administratorii care ar fi trebuit să supravegheze activitatea directorului general. Unul dintre membrii Consiliului de administrație al ROMARM este Gheorghe Muscalu, fost procuror, fost sef al DIICOT, fost vicepreședinte al CSM, fost doctorand al celebrului Gabriel Oprea.
În fine, potrivit art. 1369 Cid civil, vor răspunde pentru prejudiciul provocat ROMARM, și răspunderea este solidară, alături de autorii faptei prejudiciabile, toți cei care au îndemnat, au ajutat, au tăinuit, au tras foloase din prejudicierea altuia, de pe urma săvârșirii faptei ilicite, adică Pițurca jr, dar și senior și toți interpușii.

Profesor Iorga Ion, Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”