You are currently viewing VOX LEX: Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de „defectul” produselor

VOX LEX: Răspunderea pentru prejudiciile cauzate de „defectul” produselor

  • Post category:VOX LEX

Au apărut antiviralele destinate combaterii infecției cu virusul SARS-COV. România le achiziționează în sfârșit, cam târziu, dar e bine și așa. Am fost surprins de reticența ministrului sănătății în a constitui, la sugestia unui producător – Pfizer – un Fond de asigurări/despăgubiri a eventualelor victime ale efectelor secundare ale acestor medicamente.
Ca orice medicament bazat pe o compoziție chimică și acesta prezintă evident anumite efecte secundare, pe care le aflăm, de altfel, în cazul tuturor medicamentelor din prospecte. S-a respins oferta Pfizer, care condiționa achiziția și punerea pe piața a antiviralelor concepute de acest producător, de constituirea respectivului fond, de către statul român. Pfizer știe că nu s-ar putea exonera invocând „riscul de dezvoltare”, consacrat în legislația europeană și transpus în legislația noastră națională prin Legea 240 din 2004 privind răspunderea pentru prejudiciile cauzate de „defectul” produselor.
Ce înseamnă „risc de dezvoltare” – cauză de exonerare a răspunderii pentru daune provocate de „defectul” unui bun comercializat (de „imperfecțiunea” produsului inovativ)? Înseamnă că în cazul unor produse noi, inovative nu se pot identifica/preconiza/prevedea/dezvălui cu ocazia elaborării/conceperii/ fabricării și punerii pe piață a produsului, în ciuda valorificării tuturor resurselor existente, prin prisma stadiului de „dezvoltare”, de cunoaștere, de progres științific și tehnologic, la care a ajuns o societate modernă, potențiale cauze periculoase pentru noi, pentru consumatori, beneficiari ai acestor produse inovative, existând un „risc” de apariție ulterioară a unor efecte secundare negative.
Or, pentru a nu frâna dorința și nevoia de deschidere a unor noi perspective pe tărâmul cunoașterii în plan științific și tehnologic, pentru a stimula dezvoltarea, progresul, inventivitatea și inovația, s-a făcut această concesie, în sensul că în aceste condiții ne asumam toți „riscul de dezvoltare”, eventuale efecte negative asociate respectivului produs, care vor apărea pe parcurs, fiind asumate și acceptate de noi toți, cel care l-a creat fiind astfel absolvit de răspundere pentru eventuale prejudicii.
Așadar, în cazul antiviralelor produse de Pfizer, acest producător recunoaște implicit că a identificat niște efecte secundare, care pot afecta în timp pacienții. Nu se poate prevala de cauza de exonerare „riscul de dezvoltare” pentru că din datele științifice și tehnice existente rezultă că medicamentul în cauză prezintă totuși niște efecte negative secundare. A recunoaște acest fapt, este un lucru îmbucurător pentru noi. A cere constituirea de către stat a unui Fond de despăgubiri pentru eventualitatea unor daune nu mi se pare o idee care ar trebui respinsă ab initio.
Un fond dedicat acestor despăgubiri cred că este de bun augur. Rațiunea este aceeași ca la sistemul de despăgubiri RCA, pentru daunele rezultate din accidente auto. Noi toți contribuim cu prime de asigurare la un fond constituit la nivelul unei societăți de asigurare, astfel încât atunci când se impune despăgubirea victimei unui accident de către cel răspunzător (risc/caz asigurat), asigurătorul să plătească indemnizația menită să repare prejudiciul.
Prin urmare, de ce nu ar fi oportun ca o parte din prețul acestor antivirale, convenit cu producătorul sa se constituie într-un fond dedicat despăgubirilor potențialelor victime. Statul trebuie să se îngrijească și de acest aspect al consecințelor secundare, dăunătoare pentru sănătatea populației amenințată de aceasta epidemie.
În concluzie, stat român, negociați cu producătorul un preț mai mic de achiziție, având în vedere că-l „degrevați” de răspundere prin faptul că diferența de preț care i s-ar fi cuvenit o afectăm despăgubirilor eventuale pe care același producător ar fi chemat sa le suporte, prin constituirea unui astfel de fond, de care beneficiem noi toți până la urmă.

POST SCRIPTUM: Să nu uităm de taxa clawback, pe care o plătesc producătorii de medicamente într-un cuantum de 20-25% din prețul medicamentelor vândute peste plafonul/nivelul scontat de vânzări anuale, aprobat inițial. Regăsim acești bani la buget, din care putem aloca o parte pentru fondul de despăgubire.

Profesor Iorga Ion, Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”