O temă foarte intens dezbătută în spațiul public este cea a ofițerilor acoperiți.
Denumirea de „ofițer acoperit” a căzut în derizoriu, ca și cele de profesor, doctor, general și altele; titluri cu care se “mândresc” multe personaje mediocre, care consideră că dacă au cumpărat aceste titluri, au devenit mai deștepți.
Adevaratii ofițeri acoperiți sunt niște profesioniști, cu o pregătire superioară în multe domenii; niște oameni cu demnitate, dragoste de țară, cu spirit de sacrificiu pentru patrie și pentru cauze nobile.
Aceștia, de multe ori își riscă viața, sănătatea, familia, dar niciodată onoarea!
Acum, orice lichea oportunistă, turnător ordinar, om fără onoare, care ar vinde pe oricine pentru un interes material, se consideră “ofițer acoperit” și are pretenția că face acest lucru „pentru interesul național” sau „siguranța națională”!
Nimic mai fals; acești găinari au vândut și vând în continuare, prietenii, colegii, rudele, în interesul unor persoane, grupuri de interese sau politicieni. După desfășurarea acestor activități murdare, unii dintre ei declară public, cu “mândrie” ca au fost “ofițeri”.
Cât despre adevărații ofițeri acoperiți, care își riscă cu adevărat viața, pentru patrie, popor și siguranța națională, tot respectul!
Col.(r) Paul Gheorghe Necula