Clădirea este situată în Târgoviște, pe bulevardul Carol I, la nr. 20, aceasta fiind concepută și realizată în 1925 după planurile arhitectului Romano de Simon, în stil neoromânesc, dar folosindu-se și elemente sculpturale decorative brâncovenești, arhitectul fiind influențat de curtea brâncovenească de la Doicești, județul Dâmbovița. Urmaș al unei familii de italieni care a emigrat în România după câștigarea Independenței, Romano de Simon a fost arhitectul care, prin contractele încheiate și-a onorat cu promptitudine conform celor perfectate cu comanditarii, obligațiile asumate, acordând pe parcursul edificării și asistența tehnică a imobilului căruia i-a asigurat calitatea și execuția, mai ales după cutremurele din 1940 și 1977.

Romano de Simon (1900-1981) s-a născut  la Târgoviste la 21 ianuarie 1900, în  familia lui Virgilio de Simon (1857-1934) şi al Domenicăi Pezzetta (1859-1941),  originari din localitatea Osoppo, situată la granita italo-slovenă. Cursurile primare și secundare le-a urmat în oraşul natal, iar după absolvirea acestora,  tatăl său Virgilio l-a trimis pe tânărul Romano de Simon să-şi completeze studiile în Italia. În anul 1923, având obținută diploma Academiei di Belle Arti si Parma, tânărul de Simon se întoarce în țară, studiile fiindu-i echivalate ulterior cu ale unui arhitect român,  lucru ce i-a dat posibilitatea să ocupe pentru început catedra de desen de la Liceul Comercial din Târgoviște ( în paralel, Romano de Simon a predat și cursul de limba italiană), iar mult mai târziu, în anii 1955-1956, a unui post la Institutul de Arhitectura „Ion Mincu” din București. Momentul a fost remarcat de gazeta „Messagero Veneto”, care nota în pagine sale : „ …aflăm cu plăcere că Romano de Simon a primit recent titlul de profesor de arhitectură cu calificative excelente”.

După instalarea sa ca profesor la Liceul Comercial din Târgoviște, se căsătorește la 9 martie 1924, cu o tânără superbă  de 16 ani  Ecaterina Constanța Voinea, serviciul divin fiind oficiat la Biserica Romano-Catolică din Târgoviste.  Așa cum reiese din documentele studiate de noi la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, aflăm că, arhitectul Roman de Simon solicita la 10 decembrie 1926 primarului orașului Târgoviște, o adeverință care să conțină toate clădirile construite după planurile sale, la numai trei ani după debutul său ca arhitect (după inventarierea acestora și precizarea străzilor unde au fost ridicate, numărul clădirilor era de 37).

La 8 noiembrie 1942, a fost omagiat de sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril, patronul Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu,  cu această ocazie fiind oficiat și un parastas în memoria lui Mihai Viteazul, iar după cuvântările preotului Cornel Cercel și ale comandantului liceului, colonelul Bucică, întreaga asistență prezentă la eveniment, s-a deplasat și la monumentul realizat în cinstea eroilor morți în războiul pentru întregirea neamului, opera arhitectului Romano de Simon. Pentru realizarea acestui ansamblu arhitectural, acesta fusese însărcinat de către Prefectura Dâmbovița, în cadrul Societății pe acțiuni „Institutul de Cultură și Educație Națională”, iar după realizarea turnării în bronz, Monumentul a fost dezvelit la 7 iunie 1925 cu mare fast, și cu participarea atât a prefectului județului Dâmbovița, a unui mare număr de cetățeni ai orașului Târgoviște, cât și a elevilor, cadrelor militare, instructori și ofițeri-profesori ai Liceului Militar de la Mănăstirea Dealu, dintre care amintim aici pe generalul Marcel Olteanu și generalul Rujinski.

Așa cum reiese din ziarul Universul din 22 octombrie 1943, în articolul intitulat Târgoviște, aflăm că în urma concursului organizat de primarul orașului Lazărică Petrescu, arhitectul Romano de Simon a realizat și proiectul pentru construirea Băii Comunale din Târgoviște cu o Sală de spectacole. Începând  cu anul 1956, Romano de Simon a  ocupat catedra de arhitectură de la Institutul de Arhitectură Ion Mincu din București, unde și-a desfășurat  activitatea până la sfârșitul vieții, dar a revenit în orașul natal Târgoviște, deseori în excursii documentare alături de studenții săi la Curtea Domnească din Târgoviște, pentru a le arăta și povesti despre acea „bijuterie arhitecturală – Turnul Chindiei”.

Dintre creațiile arhitectului Romano De Simon realizate în Târgoviște, amintim: monumentul ridicat în cinstea eroilor din Războiul pentru Reîntregirea Neamului de la Mănăstirea Dealu, Casa Irimescu Cândeşti, Casa Balaban, clădirea Băncii şi Unitatea de Pompieri din Târgoviste, Casa Mihail Bendic, Casa lt. Petrovici, Casa Iulian Grideanu, Casa lt.col. Vasile Andronescu, Casa Ioan Calboreanu, Casa Constanța Tănăsescu, Casa Ion Slavu, Casa dr. Scupiewski, Casa Gheorghe Corbescu (Doicești), precum și planurile bisericilor ortodoxe din Șotânga și Gura Ocniței și Statuia soldatului de la Podu Rizii, județul Dâmbovița.

Romano de Simon s-a stins din viață  în urma unui atac de cord la 26 mai 1981 în  Bucuresti unde a fost incinerat, iar urna cu cenuşă a fost adusă  în orașul  din Cetatea de Scaun a Țării Românești, de către nepoata acestuia Silvia Roşu ( născută Biani) şi înhumată ulterior în Cimitirul Catolic din Târgovişte .

Un articol interesant despre familia rămasă în Osoppo, Italia, a arhitectului târgoviștean de origine italiană, Romano de Simon (în Târgoviște, familiile înrudite cu de Simon, au fost del Basso, Alemanuț și Biani), a apărut în gazeta Il Messaggero Venato, din 27 mai 2018, care în necrologul ediției anunța dispariția lui Ilvo de Simon.

Primul nucleu al companiei De Simon a fost fondat în anul 1925 de către Giovanni de Simon, tatăl lui Ilvo de Simon, care la Osoppo a început să transforme camioanele folosite în primul război mondial în mijloace pentru transportul public. La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Ilvo și fratele său Ubaldo au investit în sisteme pentru o caroserie destinată autobuzelor, colaborând cu Fiat, Lancia și Alfa Romeo. În anii `60 au început să asambleze autobuze pe șasiu de Fiat și au vândut peste 1000 de autobuze, dar la scurt timp, în anii `70, frații s-au despărțit și Ilvo a continuat producția, iar împreună cu Andrea Pittini și Marco Fantoni, a pus bazele zonei industriale Rivoli di Osoppo, care a devenit ulterior consorțiul Cipaf. După cutremurul Friuli din Osoppo din 1976, care a produs multe stricăciuni, Ilvo de Simon împreună cu fiii săi Giovanni și Alvio au reușit să construiască fabrica cu o suprafață de 70 000 km pătrați, într-un timp record de numai doi ani. După desființarea consorțiului Inbus în 1990, Grupul de Simon a produs în continuare autobuze în colaborare cu Iveco, Renault, iar din 1993, a folosit sașiu de la producătorii europeni Scania și Mercedes Benz. Demnă de semnalat, este și colaborarea Grupului de Simon între 1996-2002, cu producătorul român Rocar, pentru asamblarea a 400 de autobuze urbane.

În 2006, compania a fost pusă în lichidare pentru a renaște în 2007, în calitate de Grupul De Simon, specializat în asistența și întreținerea autobuzelor, gestionat de Giovanni și Alvio de Simon. La 27 mai 2018, Ilvo De Simon, în vârstă de 92 de ani, om de afaceri din Osoppo, a murit în spitalul Santa Maria della Misericordia din Udine, după o agravare a stării sale de sănătate, fiind înmormântat în orașul natal Osoppo. Dispariția „pionierului autobuzelor din Italia”, a marcat întreaga comunitate, iar vicepreședintele regiunii, Riccardo Riccardi, iși exprima regretul adresând familiei sincere condoleanțe „Odată cu dispariția lui Ilvo De Simon, ne lasă unul dintre pilonii economiei Friuli Venezia Giulia. De Simon este un nume care în acest sector, al transportului public este recunoscut în întreaga lume și exemplul unui antreprenor friulian capabil să creeze muncă prin combinarea intuiției și a lepădării de sine peste generații”.

Surse:

– Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Dâmbovița, fond Primăria orașului Târgoviște;

– Gloria Gabriela Radu, Monica Sângeorzean, Constructori italieni la Târgoviște, în „Valachica. Studii și cercetări de istorie”, Târgoviște, 1997;

– Gloria Gabriela Radu, Constructori italieni la Târgoviște, Editura Ararat, 2001;

-Roberto Scagno, Paolo Tomasella, Corina Țucu, Veneti in Romania, Editore Angelo Longo, Ravenna, 2008;

–Enciclopedia orașului Târgoviște, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012;

– Il Messaggero Venato, din 27 mai 2018; mediaFriuli.it;

-Paolo Tomasella, Prezențe italiene în arhitectura interbelică românească, în cadrul „Conferinței Științifice Internaționale Patrimoniul Cultural: Cercetare, valorificare, promovare” (Ediția a XI-a: Institutul Patrimoniului Cultural, De la cunoaștere spre salvargdare și conservare), București, 2019.

Prof.dr. Cornel Mărculescu