♦ La 14 mai 1945, generalul Constantin Sănătescu a prezentat, într-un Raport înaintat regelui Mihai I, condiţiile în care s-a desfăşurat efortul de război românesc alături de Aliaţi după 23 august 1944, precizând: ,,Cu multă greutate ne-am strecurat şi am ajuns la ţinta ce ne-am propus”. A doua zi, a solicitat, într-un alt Raport înaintat ministrului de Război, reexaminarea unora dintre prevederile Convenţiei de armistiţiu, ,,în lumina necesităţilor proprii de pace”. Realităţile postbelice nu au permis însă acest lucru. Dimpotrivă!
♦ ,,Nimeni nu poate să conteste aportul armatei române pentru câştigarea victoriei – preciza şeful Marelui Stat Major în Raportul înaintat suveranului…
Efortul nostru a fost din cele mai mari, căci timp de 8 luni şi jumătate, am dus războiul numai cu propriile noastre mijloace, neprimind niciun ajutor de la aliaţi. Din contră, depozitele au alimentat simţitor armata rusă, iar fabricile şi uzinele, au lucrat mai mult petru ruşi decât pentru noi.
A trebuit să transportăm pe front numeroase subzistenţe, contrar tuturor regulilor războiului, fiindcă normal era să tragem resursele din teritoriul cucerit.
S-au dat armatelor noastre zone mici şi sărace pentru exploatare şi chiar din aceste zone ruşii exploatau şi ei pentru trupelor lor.
Chiar şi unităţile române ce lucrau direct cu trupele ruse (artilerie antiaeriană, pontonieri, care de luptă) nu au fost mai fericite sub acest punct de vedere şi dacă ruşii le-au procurat subzistenţele, apoi ne vor cere să le restituim ca şi cum aceste subzistenţe le-ar fi adus din Rusia şi nu luate de pe teritoriul cucerit, iar carburanţii ca şi cum n-ar fi fost aduşi din România.
În interior am avut destule greutăţi:
1. Scăderea producţiei de război din cauza lipsei unor materii prime şi din cauza lucrătorilor comunişti, care, ocupaţi cu întruniri şi manifestaţii, au scăzut producţia.
2. Transporturile care s-au făcut foarte defectuos, nefiind dirijate de noi.
3. Din cauza impunerii de a schimba, în plin război, planul nostru de organizare şi mobilizare.
Cu data de 10 mai se încheie o perioadă însemnată, căci s-a realizat cea mai importantă fază a războiului: capitularea inamicului.
Cu multă greutate ne-am strecurat şi am ajuns la ţinta ce ne-am propus. Sacrificiile noastre au fost imense, însă Majestatea Voastră poate să aibă satisfacţia că întreaga armată şi-a făcut datoria pe deplin”.
♦ Printr-un alt Raport, înaintat ministrului de Război, tot generalul Constantin Sănătescu aprecia că în condiţiile în care operaţiile militare ale armatei române, prevăzute în art. 1 al Convenţiei de armistiţiu din 12 septembrie 1944, au încetat odată cu terminarea războiului în Europa, ,,ar fi just şi logic ca servituţile de organizare, structură şi funcţionare care au fost impuse armatei române, pe temeiul necesităţilor acelor operaţiuni şi subordonării operative, să fie reexaminate în lumina necesităţilor proprii de pace… Reexaminarea acestor obligaţiuni cât mai grabnică de către Ministerul Afacerilor Străine şi Comisia Română pentru Aplicarea Armistiţiului prezintă o deosebită importanţă pentru ca soluţionarea lor justă să ducă fără întârziere la: sistarea cheltuielilor şi prestaţiilor destul de numeroase pe care le-a impus contribuţia noastră militară; libera folosire în plin a o serie de bunuri şi întreprinderi indispensabile refacerii vieţii noastre economice; aducerea forţelor române în ţară şi demobilizarea lor pentru a mări disponibilităţile în braţe de muncă”.
♦ Fără cunoaşterea acestei realităţi, orice abordare a participării româneşti în faza finală a războiului duce la concluzii incomplete şi chiar greşite!

Prof. Univ. Dr. Col.(r) Alesandru Duțu