EDITORIAL: Emanoil Gârleanu (1878-1914) – locotenentul literaturii românești cu ascendent dâmbovițean

EDITORIAL: Emanoil Gârleanu (1878-1914) – locotenentul literaturii românești cu ascendent dâmbovițean

  • Post category:Editorial

Emanoil Gârleanu s-a  născut la Iași, în noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1878, într-o veche familie de răzeși moldoveni din Gârleni, Bacău, având și un frate geamăn care a murit la două luni după naștere. Tatăl, colonelul Emanoil Gârleanu (1846-1918) era fiul serdarului Dincă Gârleanu. Mama, Pulcheria, născută Antipa, de origine greacă, iar prin mamă probabil o Anastasiade, era născută în Târgoviște, plasa Dâmbovița.

În anii copilăriei sale, din nefericire, părinții s-au separat și s-au recăsătorit: mama sa, Pulcheria cu colonelul Ghirulescu, căruia i-a născut patru copii, în timp ce Emanoil Gârleanu a fost lăsat în grija mătușilor Anastasiade din Iași. Aici, între anii 1885-1888 a urmat clasele primare la școala publică de băieți nr. 2 din Sărărie, învățând după Povățuitorul copiilor al lui Ion Creangă, atât de cunoscut de Emanoil Gârleanu, după care în 1889, a intrat la liceul din localitate, unde a urmat numai primele trei clase. Ulterior, doi factori l-au îndrumat însă spre cariera armelor: influența tatălui, precum și faptul că locuind în aproprierea cazărmilor a avut deseori ocazia să vadă armele.

În august 1892, s-a înscris în clasa I a Școlii de fii de militari din Iași, unde a fost coleg cu Eugeniu Botez, viitorul Jean Bart. Din nefericire, la 22 mai 1896, Emanoil Garleanu a rămas orfan de mamă, care s-a stins fiind bolnavă de tuberculoză. Din dosarul personal studiat de noi la Arhivele Ministerului Apărării Naţionale – Centrul de Păstrare şi Studierea Arhivelor Militare Piteşti „Radu Rosetti ”, aflăm că, după absolvirea Scolii de fii de militari (1892-1896), pe care a promovat-o cu media 13.23, intră la Școala de artilerie, geniu și marină, cu intenția de a se dedica nauticii, unde învață însă numai un an și trei luni, deoarece la 6 august 1897, prin decizia ministerială nr. 146, Emanoil Gârleanu este declarat repetent. Începând cu 1 octombrie 1897, s-a înscris ca elev clasa I la Școala de Infanterie și Cavalerie din Dealu Spirii, deoarece nu se împăca cu matematica necesară ca ofițer de marină, și unde este coleg cu viitorul scriitor Gheorghe Brăescu. Un an mai târziu, trecând în clasa a II-a, a fost avansat caporal, iar în anul 1899, prin Înaltul Decret Regal nr. 3038, Emanoil Gârleanu a primit gradul de sublocotenent de infanterie și este repartizat în regimentul 13 Ștefan cel Mare din Iași, unde în paralel ar fi urmat și cursurile Facultății de Drept, dar fără succes.

Emil Gârleanu (1878-1914)

Din foaia calificativă întocmită de colonelul Luca, comandantul Școlii de Ofițeri, din august 1899, aflăm că Emanoil Gârleanu, „..se deosebește prin inteligență, promovând școala de ofițeri cu media 14.35, clasificându-se pe locul 34/132, că mijloacele sale intelectuale i-ar fi permis mai mult dacă ar fi pus destulă stăruință, că are o cultură generală deosebită și unele însușiri foarte apreciabile pe terenul literar și artistic, dar și că are o sănătate foarte delicată.” În privința stării de sănătate, aflăm din rapoartele medicului școlii, că Emanoil Gârleanu a suferit între 15 octombrie 1899 și 29 iulie 1900, de febră și traheo-faringită, beneficiind de 55 zile concediu medical, conform ordinului ministrului nr. 5905/1900. Fire romantică, delicat și sfios, blând și adesea melancolic, Emanoil Gârleanu a început să frecventeze cercul scriitorilor din jurul revistei „Arhiva”, condusă de A. D. Xenopol, și cel al ziarului „Evenimentul”, cerând în acest context disponibilizarea, pe care a și primit-o începând cu 16 septembrie 1900, conform hotărârii Consiliului de Miniștri nr. 808/1900, precum și în baza Ordinului de Zi nr. 7462/1900 al Corpului IV Armată.

Dosar personal Emanoil Gârleanu, Arhivele Militare Române

În această perioadă, a publicat poezia Iubitei și schița Dragul mamei, în revista „Arhiva”, sub pseudonimul Emilgar, pentru a nu fi recunoscut de superiori, care nu priveau cu ochi buni preocupările extra militare ale ofițerilor. Totuși, generalul Leonida Iarca, l-ar fi mutat disciplinar pe cel a cărui concepție era „înainte de orice, voi să fiu literat ori crăp”, în Regimentul Cantemir nr. 12, care își avea garnizoana la Bârlad.

La 2 august 1902, conform unui decret regal, aflăm că sublocotenentul Emanoil Gârleanu s-a aflat în stare de disponibilitate, pentru concediu mai mare de 6 luni, dar a reintrat în viața de cazarmă începând din 16 august 1902, așa cum reiese din Monitorul Oficial nr. 105 din 14 august 1902, precum și a Ordinului de Zi nr. 47 al Corpului IV Armată și a Înaltului Decret Regal nr. 147/1902, mutându-se cu serviciul la Bârlad, la solicitarea unchiului său, maiorul Gheorghe Macri, și unde a întâlnit o atmosferă culturală prielnică preocupărilor sale literare. În toamna anului 1902, Emanoil Gârleanu a primit elogii din partea generalului Leon, comandantului Brigăzii XIII Infanterie și a generalului Beller, care l-au caracterizau în foile calificative din noiembrie 1902, astfel: „…ca fiind inteligent, își face bine serviciul, trebuie să se pună la curent în aprofunzime privind aplicarea serviciului în campanie, a condus satisfăcător un pluton la manevre și are stofă de a deveni un bun ofițer.” Între timp, în 1904, scoate revista „Făt-Frumos”, care va apărea până în 1906 și apoi în 1909, iar în 1905, Emil Gârleanu a publicat primul său volum de proză, intitulat Bătrânii – schițe din viața boierilor moldoveni.

Deoarece nu i se aprobase căsătoria, pe motiv că viitoarea soție nu dispunea de dota impusă de regulamentele militare, în anul 1906, Emil Gârleanu a demisionat din armată. În acest context, la 1 februarie 1906, Emanoil Garleanu părăsește Bârladul, stabilindu-se la București și dedicându-se în întregime scrierilor literare, iar la 12 februarie 1906, se căsătorește cu Marilena Voinescu. A avut cu ea un singur copil, Rodica, pentru care scriitorul a nutrit o dragoste nemărginită, dedicându-i volumul de schițe Din lumea celor care nu cuvântă. De asemenea, anul 1906 este momentul colaborării lui Emanoil Gârleanu la revista „Neamul românesc”, unde, sprijinit de Nicolae Iorga al cărui discipol se considera, a devinit secretar de redacție, scrisoarea sa de recomandare fiind volumul care tocmai apăruse în 1915, Bătrânii. Schițe din viața boierilor moldoveni.

În anul 1907, Emil Gârleanu a devenit colaborator al revistei bucureștene „Convorbiri critice”, unde s-a bucurat de aprecierea criticului Mihail Dragomirescu, a publicat de asemenea în „Viața literară și artistică”, „Falanga literară și artistică”, „Universul”, „Tribuna”, „Românul„ și „Luceafarul”, a prefațat și îngrijit cartea Poezii a lui Grigore Alexandrescu. La sfârșitul anului 1907, colonelul Cruțescu, comandantul Brigăzii 16 Infanterie, precum și colonelul Petrescu, comandantul Regimentului Suceava nr. 16, considerau că, având în vedere serviciul efectuat ca sublocotenent activ în perioada 1 iulie 1899 – 1 septembrie 1907, precum și a notelor și aprecierilor destul de bune ale șefilor săi ierarhici, Emanoil Gârleanu îndeplinește condițiile cerute de legea de înaintare la gradul de locotenent în rezervă. Un an mai târziu, în 1908, i-au apărut cărțile Într-o noapte de mai cu ilustrații de A. Satmary și 1877 – Schițe din război, a îngrijit și prefațat cartea Iluzii pierdute a lui Mihail Kogălniceanu și a tradus Sapho și Nevestele artiștilor, de Alphonse Daudet, O viață, de Guy de Maupassant, Brândușa, de Brieux și Portofoliul, de Mirabeau.

Anul 1909 a fost deosebit de important pentru activitatea literară a lui Emanoil Gârleanu, când i-au apărut cărțile Bătrânii – Schițe din viața boierilor moldoveni (editia a II-a, întregită), Cea dintâi durere (ediția a II-a) și Punga; îngrijește cărțile Poezii, proză, scrisori a lui Costache Negri și Poezii populare de Vasile Alecsandri, revede și republică traducerea lui Ioan Barac, Halima sau o mie și una de nopți, plănuiește studiul Istoria populară a literaturii românești, povestită pentru popor și contribuie substanțial la înființarea Societății Scriitorilor Români.

Parcă anticipând boala ce avea sa-l răpună, în 1910, i-au apărut cărțile Amintiri și schițe, Din lumea celor care nu cuvântă, Nucul lui Odobac și Trei vedenii (ediția I și a II-a), iar în 1911, Emil Gârleanu a fost numit director al Teatrului Național din Craiova, în locul lui Isidor Chețeanu (unde îl sprijină pe Liviu Rebreanu), numindu-l secretar literar și traducând piese pentru repertoriul teatrului.

În 1912, Emil Gârleanu simțindu-se rău, și-a făcut o radiografie renală, descoperind o tuberculoză renală, în timp ce autoritățile militare, plictisindu-se să-i tot trimită ordine de chemare, l-au numit locotenent în rezervă. Din scurta carieră de militar, Emil Gârleanu își amintea și nutrea un respect deosebit pentru colonelul Teișanu, despre care spunea: „…când scotea sabia și mă uitam în ochii lui, simțeam că m-aș fi dus cu dânsul la capătul lumii.”

Odată cu izbucnirea conflictului între statele balcanice, dorind oarecum să-si onoreze datoria față de țară, pentru campania militară din Bulgaria din 1913, Emil Gârleanu pozează în uniforma militară, deși îi ceruse anterior lui A. De Herz să intervină pentru plasarea sa la biroul de presă, nedorind să participe efectiv la operațiunile militare.

Începutul anului 1914, avea să aducă ultime realizări ale lui Emanoil Gârleanu în domeniul literar și artistic; astfel, la 1 februarie 1914, apare revista „Proza” la Craiova, cu subtitlul Revista bilunară scrisă de Emil Gârleanu, din care apar trei numere, regizează filmul „Cetatea Neamțului” și a scris scenariul pentru filmul „Dragoste la mănăstire”. Simțindu-se tot mai rău, în primăvara lui 1914, Emanoil Gârleanu s-a internat la Spitalul Colțea unde a fost operat fără succes, iar ulterior este transferat la Câmpulung în îngrijirea doctorului Nanu Muscel, dar la 2 iulie 1914, se stinge din viață, la doar 36 de ani, fiind înmormântat ulterior în Cimitirul Bellu din București la 7 iulie 1914. Parcă pentru a întregi tabloul operelor sale, ajuns în Gara de Nord, corpul neînsuflețit al lui Emil Gârleanu a devenit chiar unul dintre personajele sale, deoarece unul dintre funcționarii de la căile ferate române a pretins ca pentru ridicarea coșciugului tocmai sosit în gară, trebuie achitată o taxă de ramburs, pe care ulterior a plătit-o Gala Galaction: „Mortul a sosit ramburs și nu-l putem libera până nu se achită rambursul. Asta facem cu toate coletele…dacă adresantul refuză să plătească rambursul, trimitem coletul la magazinaj”.

Mormântul lui Emil Gârleanu din Cimitirul Bellu, iunie 2015

Moartea tânărului scriitor, a fost amplu prezentată în cele mai citite gazete ale vremii. Astfel, în nr. 28 din 13 iulie 1914, din Universul Literar, Ion Foti prezintă foarte sugestiv un portret literar al autorului necuvântătoarelor: „A trăit retras într-un cerc restrâns de oameni, îi plăcea singurătatea, era o fire visătoare, nu căuta contactul vieții, nu-i plăcea zgomotul luptei…în lumea aceasta s-a exilat ca un pustnic în societatea gâzelor, a gândăceilor, a furnicilor, a cărăbușilor, a greierilor, a fluturilor, a libelulelor, în mândra și mângâietoarea apropiere a vulturilor, a ciocârliilor, a pitpalacilor, a privighetorilor…în convorbirile cu tot felul de paseri și cu tot soiul de animale, în iubirea caldă și castă a florilor, le-a simțit dorințele ascunse , le-a respirat parfumul îmbătător apetalelor albe și roșii, patimele lor, a ghicit ce se petrece, în marea lui dragoste de natură,  în creierul unui greier, în sâmburele de minte al unui fluture și al unei furnici...”.

 

Surse:

– Arhivele Militare Române, dosar personal Emil Gârleanu;

– Emil Gârleanu-Emilgar, Bătrânii. Schițe din viața boierilor moldoveni, Institutul de Arte Grafice și editură „Minerva”, București, 1905;

Calendar literar și artistic pe 1909, Editura Librăriei Soccec&Co. Societate Anonimă, București, 1909;

Almanahul Societății Scriitorilor Români pe anul 1912, Editura Revistei Flacăra, București, 1912;

Universul Literar, Anul XXXI, nr. 28, Duminică 13 iulie 1914;

Albina. Revistă enciclopedică populară, anul XVII, nr. 43-44, 20-27 iulie 1914;

– Emil Gârleanu, Priveliști din țară. Schițe și însemnări, Stabiliment de Arte Grafice „Energiea”, București, 1915;

– Emil Gârleanu, Nucul lui Odobac. Nuvele și schițe, Ediția a II-a, Editura Librăriei Universale Alcalay&Co., București , 1916.

Prof.dr. Cornel Mărculescu